o-noua-sedinta-de-judecata-in-dosarul-basescu-vs-dodon-dodon-ar-fi-amenintat-judecatorii-1498811054.jpg

O nouă ședință de judecată în dosarul Băsescu vs. Dodon: Apărarea îl acuză pe Dodon că ar fi amenințat voalat judecătorii

La ședința preliminară de astăzi în cazul Băsescu vs.Dodon, au fost prezentate noi probe din partea apărării lui Traian Băsescu. Este vorba despre anumite declarații ale lui Igor Dodon la o conferință de presă. 

Potrivit avocatului lui Traian Băsescu, Andrei Bivol, în acea conferință de presă Președintele recunoștea că retregerea cetățeniei lui Băsescu a făcut posibil faptul ca acesta să nu poată deveni președinte de partid în Republica Moldova.

Mai mult,  „președintele declară că nu are nici o îngrijorare în privința rezultatelor procedurii pentru că judecătorii știu cine îi numește, cine îi promovează și cine îi destituie, referindu-se la decretul președintelui. Au fost lansate niște aforisme, care mai degrabă sunt niște amenințări voalate la adresa judecătorilor”, a mai adăugat avocatul lui Băsescu.

Andrei Bivol consideră că probele aduse astăzi de ei demonstrează că retragerea cetățeniei a fost făcută pe motive politice, fapt care este interzis. 

De partea cealaltă, Consilierul prezidențial Maxim Lebedinschi a spus că „aceste declarații sunt scoase din context. Domnul președinte a spus cert și clar la acea conferință că nu va face careva influențe asupra instanței de judecată și consideră că judecătorii știu că urmează să respecte legea”.

Apărarea lui Igor Dodon nu a vrut să vorbească despre argumentele aduse de ei în judecată, deoarece ar avea „un caracter restricționat”.

La ședință, avocatul lui Traian Băsescu a prezentat și o excepție de neconstituționalitate care solicită transferarea competenței de examinare a astfel de litigii de la Curtea Supremă de Justiție la cea instanțelor de fond. 

Astăzi a fost ultimul termen în care părțile pot prezenta probe și argumente noi, înainte de începerea examinării nemijlocite a cauzei. 

UNIMEDIA amintește că pe 3 ianuarie, 2017 Președintele Igor Dodon a semnat decretul privind retragerea cetățeniei lui Traian Băsescu.

Ex-președintele României Traian Băsescu a devenit cetățean al Republicii Moldova pe 20 octombrie 2016. 


Preluat de la: Unimedia.info

Postări recomandate

Bataie cu final neasteptat, intr-o parcare. S-a luat de un tanar mai mic decat el, dar a incasat un ...   In clip se observa cum cei doi barbati poarta un dialog in contradictoriu, intr-o parcare, potrivit Mirror   La un moment dat, barbatul mai slab decide sa actioneze si il loveste cu pumnii pe cel masiv.   Folosindu-se de pumni, acesta il loveste de doua ori in zona capului pe...
Candu, deranjat de numeroasele inițiative ale lui Dodon: Probabil are prea multe competențe și drept... În argumentarea inițiativei sale de reducere a numărului deputaților în Parlament (incluse sub forma unei întrebări în referendumul propus), președintele Dodon a dat exemplul Germaniei, unde există mai puțini deputați pe cap de locuitor decât în R. Moldova. Pilda a fost preluată de Andrian Candu, ca...
Serghei Lavrov: Decizia Moldovei de a expulza diplomații ruși va înrăutăți activitatea CUC în regiun... Ministrul relațiilor externe a Federației Ruse susține că decizia guvernării Republicii Moldova de a expulza cinci diplomați ruși ce făceau parte din Comisia Unificată de Control, ar putea împiedica activitatea CUC în regiunea transnistreană. Declarațiile au fost...
(video) PDA îi cere lui Dodon să iniţieze un referendum privind anularea legii miliardului furat Platforma Demnitate și Adevăr a înaintat președintelui țării, Igor Dodon, un Decret privind iniţierea referendumului republican legislativ de anulare a legii privind achitarea de către cetăţenii ţării a miliardelor furate, solicitând semnarea de urgenţă a documentului. Anunțul a fost făc...
Peste o jumătate de milion de migranți au rămas în Germania chiar dacă li s-a respins cererea de azi... Aproape jumătate (46,6%) dintre migranții fără drept de azil în Germania au primit un permis de reședință permanentă, întrucât autoritățile au considerat că ei s-au integrat în Germania ori că nu au legături strânse cu țările lor de origine, 34,8% au obținut un permis temporar, iar 18,6% sunt „toler...
Paralimpicii ruşi rămân acasă! 250 de sportivi ruşi au fost excluşi de la Jocurile Paralimpice Rusia a pierdut apelul împotriva suspendării sale de la Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro din cauza sistemului organizat de dopaj.Decizia de a exclude întreaga echipă paralimpică a Rusiei de la Jocurile Paralimpice 2016 a fost luată inițial pe șapte august de Comitetul Internațional Paralimp...