o-teorie-uluitoare-ar-putea-schimba-modul-in-care-expertii-inteleg-functiile-creierului-implicatiile-ar-putea-fi-uriase-1493557139.jpg

O teorie uluitoare ar putea schimba modul în care experţii înţeleg funcţiile creierului: „Implicaţiile ar putea fi uriaşe’”

Un studiu realizat asupra persoanelor năcute fără una dintre mâini sugerează că modul de organizare al creierului a fost înţeles greşit de către neurologi până în prezent.

Dr. Tamar Makin, din cadrul Universităţii din Londra, a afirmat că dacă teoria se dovedeşte a fi corectă ,,implicaţiile ar putea fi uriaşe,” adăugând faptul că ,,ar fi incredibil” ca cercetătorii să se fi înşelat timp de o perioadă atât de lungă, informează Independent

O echipă de cercetători din Marea Britanie, Israel, Canada şi Elveţia au utilizat tomografiile computerizate pentru a monitoriza creierul persoanelor născute fără una dintre mâini şi modul în care acestea se descurcă cu treburile zilnice, precum împachetarea unui cadou sau numărarea banilor. 

Aceştia au descoperit că zona creierului asociată cu mâna lipsă era activă atunci când utilizau diferite părţi ale corpului, cum ar fi piciorul sau gura. Zona creierului era activă, însă doar în momentul în care celelate părţi ale corpului erau utilizate pentru realizarea funcţiilor realizate de a doua mână precum în cazul persoanelor cu ambele mâini. Astfel creierul nu este organizat ca fiecare zonă a lui să fie responsabilă pentru părţi individuale ale corpului, ci diferite zone sunt responsabile cu anumite funcţii. 

,,Dacă este adevărat, am înţeles greşit modul în care este organizat creierul în funcţie de părţile corpului, organizarea fiind bazată, de fapt, pe funcţiile acestuia,” a declarat dr. Markin. 

Cercetătoarea susţine că teoria necesită mai multe studii pentru a fi conclusivă, însă dacă este corectă ar putea oferi detalii importante despre ,,plasticitatea” creierului (ideea conform căreia,creierul se poate reorganiza). 


Preluat de la: Unimedia.info

Postări recomandate

VIDEO LIVE. Împușcături pe un aeroport din Florida: Cel puțin trei persoane ar fi murit Autoritățile nu au ieșit deocamdată cu o informație oficială. Presa scrie că în urma focurilor de armă alte nouă persoane au fost rănite.  Mai jos puteți vedea imagini în direct de la fața locului, surprinse de EuroNews. Preluat de la: Agora.md
(foto) Istoria a şapte break-uri neobişnuite care poartă simbolurile Rolls-Royce Până când britanicii de la Rolls-Royce pregătesc un răspuns în forţă pentru produsul colegilor din Crewe, Bentley Bentayga, să vedem istoria interesantă a şapte modele, majoritatea fiind construite iniţial în caroserii sedan, iar după care au fost transformate ...
Iarna din aprilie a racit spitalele, iar pacientii risca sa se imbolnaveasca si mai mult. In unele s... Dorina a nascut noaptea trecuta. Isi face griji pentru micitul ei. Ca acesta sa nu raceasca, femeia a adus de acasa mai multe plapume si o aeroterma. In aceeasi situatie s-au pomenit mai multe mamici, care spun ca au fost nevoite sa se inarmeze cu mai multe haine si aparate de incalzit.   ...
(foto) O maşină bună pe care ţi-o poţi cumpăra din Anglia. Vezi cât costă această Alpina B10 V8... Renumitul atelier german de tuning Alpina modifică automobile marca BMW din anul 1965 şi de atunci piaţa nu a simţit niciodată o lipsă de modele. Totuşi, unele dintre ele sunt foarte rare, aşa cum este şi în cazul acestui break B10 V8. Pentru prima dată Alpina B10 a fost c...
După PCRM, PLDM și socialiștii boicotează ședința Parlamentului Socialiștii au părăsit ședința specială a Parlamentului în semn de protest față de faptul că majoritatea parlamentară intenționează să revoteze un șir de legi pe care nu le-a promulgat președintele Igor Dodon. Deputații PSRM s-au declarat...
Împrumutul de 150 de milioane euro din partea României: Ambasadorul Ioniță explică de ce a fost acor... Ambasadorul României în R. Moldova, Daniel Ioniță, a explicat într-un interviu pentru Radio DW Moldova de ce, în pofida crizei, statul roman a acordat țării noastre un împrumut de 150 milioane euro, iar prima tranșă de 60 milioane euro deja a fost transferat...