oficial-putin-candideaza-la-alegerile-prezidentiale-din-2018-39806.jpg

Oficial: Putin candidează la alegerile prezidențiale din 2018

„Voi candida la funcția de președinte al Federației Ruse”, a anunțat Putin la un concert-miting din Nijni Novgorod, dedicat aniversării de 85 de ani a uzinei de automobile Gorki.

El și-a anunțat decizia ca urmare a unei rugăminți venite de la un angajat al uzinei.

Putin devenit președinte interimar al Rusiei la data de 31 decembrie 1999, după ce președintele Boris Elțîn își dăduse demisia, iar apoi a câștigat alegerile prezidențiale din anul 2000.

În 2004, el a fost reales pentru un al doilea mandat, care a durat până în 7 mai 2008. Din cauza limitei prevăzute de Constituție, Putin nu a mai putut candida pentru un al treilea mandat prezidențial consecutiv în 2008, dar după victoria succesorului sprijinit de el, Dmitri Medvedev în alegerile prezidențiale, Putin a fost numit de acesta prim-ministru al Rusiei.

Putin a ocupat această funcție în intervalul 8 mai 2008 – 4 martie 2012. În 2012 a devenit pentru alți 6 ani președinte al Federației Ruse.

În ultimele luni, Putin a fost adesea întrebat despre intenția sa de a merge în alegeri, însă șeful statului declara că nu a luat o decizie.


Preluat de la: Agora.md

Postări recomandate

(foto/video) Unui şofer din Chişinău i-a căzut Mercedes-ul într-o groapă formată pe trotuar Un şofer s-a trezit cu Mercedes-ul într-o groapă imensă de pe o stradă din capitală. Pământul s-a surpat sub roţi în momentul în care acesta vroia sa plece din locul în care parcase. Incidentul s-a întâmplat în această după amiază ...
BREAKING NEWS: Pavel Filip: Obiectivul Guvernului este ca parcursul european al Republicii Moldova s... Summitul Parteneriatului Estic, care a avut loc astăzi la Bruxelles, s-a încununat cu succes pentru Republica Moldova. Declarația îi aparține premierului Pavel Filip, care a ținut o conferință de presă. Potrivit lui, țării noastre i-au fost recunoscute aspirațiile europene."Acest Summit al Parteneri...
(video) Ştiai asta? Poliţia română are în dotare un Porsche 911 Turbo! Poliția română a scos din garaj un Porsche 911 Turbo şi cu acesta se va patrula în aceste zile Autostrada A2, cunoscută şi ca Autostrada Soarelui, o magistrală ce leagă Bucureştiul de Constanţa. În mini-vacanța de Rusalii, drumul spre litoral s-a aglomerat, așa ...
Compania GoPro va deschide un birou în Bucureşti Producătorul de camere video GoPro va dechide un birou în Bucureşti, care se va concentra pe inginerie software, inclusiv pe dezvoltarea platformelor sale web şi comerţ electronic, compania propunându-şi să creeze până la o sută de locuri de muncă în acest an. ...
FOTO. Interpretul Pasha Parfeny, a cântat în PMAN purtând mesajul: „NuPlaha” „Să creștem o moldovă frumoasă fără oligarhi, fără corupție și fără probleme”, a comentat artistul.  Preluat de la: Agora.md
Cazinourile din țară au fost închise. Poliția a sigilat câteva sute de localuri de jocuri de noroc... Peste 300 de sîli de jocuri de noroc au fost sigilate în această noapte de către oamenii legii ca urmare a deciziai Camerei de Licențiere de a suspenda licenţele pentru 65 de agenţi economici cu afaceri în domeniul jocurilor de noroc. Decizia a fo...