oleg-melniciuc-va-fi-eliberat-in-aceasta-dimineata-victor-micu-explica-de-ce-csm-a-permis-arestarea-magistratului-1498800670.jpg

Oleg Melniciuc va fi eliberat în această dimineață; Victor Micu explică de ce CSM a permis arestarea magistratului

Judecătorul Oleg Melniciuc, reținut marți într-un dosar de îmbogățire ilicită, va ieși vineri, în jurul orei 10.00, din izolatorul CNA, întrucât expiră cele 72 de ore în care poate fi reținut, scrie moldovacurata.md.

Magistratul nu este suspendat din funcție, de acceea se poate întoarce la Judecătorie și examina dosare imediat ce va fi eliberat. Procurorul Anticorupție Viorel Morari a confirmat pentru Moldova Curată că Melniciuc, deși este cercetat penal, nu are în prezent nici o restricție legată de activitatea de judecător.

De ce CSM nu a autorizat arestul

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Victor Micu, susține că arestul, fiind, potrivit legii, o măsură preventivă excepțională, trebuie aplicată în cazuri excepționale, iar cazul judecătorului Oleg Melniciuc, bănuit de îmbogățire ilicită, nu ar fi unul excepțional. De acceea Consiliul ar fi decis prin vot să respingă demersul procuraturii de a permite arestarea magistratului. 

Consiliul a ținut cont de articolul care prevede inviolabilitatea persoanei din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și din Codul de Procedură Penală și de faptul ce i se incriminează – o infracțiune de îmbogățire ilicită. Având în vedere că dlui este judecător în funcție, o persoană cu demnitate publică, și ținând cont de faptul că arestul este o măsură excepțională, care urmează să fie aplicată în cazuri excepționale, Consiliul, în rezultatul votului, a ajuns la concluzia că aducerea silită, percheziția și reținerea pe un termen de 72 de ore, ținând cont de circumstanțe, sunt oportune”, a declarat Victor Micu pentru Moldova Curată, scrie moldovacurata.md.

El a adăugat că la ședința de marți, la care s-a examinat demersul procurorului general, au participat 10 membri CSM, din cei 12. „Consiliul este un organ colegial. Orice acceptare sau refuz se face cu votul a 7 membri din 12 persoane. La acea ședință au participat 10 persoane. Nu s-au întrunit 7 voturi pentru autorizarea arestului. Pot să vă spun doar că membrii nu pot să se abțină. Trebuie să ne exprimăm votul”, a precizat Victor Micu. Președintele CSM a adăugat că participanții la ședință au ajuns la concluzia că în acest caz arestul ar fi fost o măsură excesivă.

Oleg Melniciuc este cercetat într-un dosar deschis de procurori în urma unei investigații jurnalistice, care a arătat că într-un bloc construit începând cu anul 2014 pentru angajații Judecătoriei Râșcani și cei ai Curții Constituționale au cumpărat apartamente, la preț preferențial, și rudele magistratului, inclusiv mama. Proiectul general de asigurare cu locuințe este gestionat de Oleg Melniciuc, care a obținut terenul pentru construcții   de la Consiliul Municipal Chișinău fără să prezinte documente care ar argumenta situația precară a beneficiarilor în ce privește asigurarea cu spațiu locativ. În acel bloc i-a fost repartizat un apartament, la propunerea lui Melniciuc, și președintelui CSM, Victor Micu. Ultimul susține că încă nu este proprietarul imobilului, deoarece încă nu a achitat toate ratele, scrie moldovacurata.md.

În prezent Oleg Melniciuc este judecător la Judecătoria Chișinău, recent reorganizată. Până la 1 ianuarie 2017, când a avut loc reorganizarea, el a deținut funcția de președinte al Judecătoriei sectorului Râșcani. El locuiește într-o casă la sol în municipiul Chișinău, deține o altă casă, moștenită de la părinți, iar în anul 2015 a dobândit, la preț preferențial – 29 520 de euro – un spațiu comercial de 82 de metri pătrați la parterul unui bloc construit în același an pentru asigurarea cu locuințe a angajaților Judecătoriei Râșcani și Curții Constituționale. Mama sa deține, potrivi Ziarului de Gardă, spații nelocative în Chișinău care ar valora peste 4 milioane de lei, iar în anul 2016 i-ar fi donat fiului său 300 de mii de lei.


Preluat de la: Unimedia.info

Postări recomandate

(live) Partidul Liberal susține o conferință de presă cu privire la organizarea referendumului iniți... Partidul Liberal susține  în aceste clipe o conferință de presă cu privire la organizarea referendumului inițiat de Dodon. La data de 29 martie, deputații Partidului Liberal au declarat că vor depune o sesizare la Curtea Constituțională privind declararea decretului em...
NINGE PUTERNIC în Moldova: 47 de şcoli şi 10 grădiniţe din ţară şi-au sistat activitatea În 47 de şcoli din ţară a fost sistat procesul de studii din cauza precipitaţiilor puternice, sub formă de lapoviţă şi ninsori. Potrivit autorităţilor, 914 elevii nu au putut fi transportaţi la instituţiile respective.La fel, din cauza ninsorilor în 10 grădiniţe din ţară a fost sistat procesul de tr...
Marturiile din „dosarul parcarilor”. Tranzactia Chirtoaca – Gamretki – ZdG.md   Declaraţiile lui Gamreţki, fost coleg de clasă cu Chirtoacă, dar şi cele ale viceprimarului Nistor Grozavu, ambii reţinuţi şi anchetaţi în acelaşi dosar, despre care procurorul de caz susţine că au fost confirmate şi prin alte probe, au dus, de fapt, la reţinerea edilului, scrie zdg.md...
Strazile pe care la aceasta ora tranportul public nu circula. InfoTrafic   Serviciul ”InfoTrafic” al INP, informează pentru data de 28.05.2017 pentru ora 13:15:    În PMAN între orele 09:00 – 19:00, A.O. ”Sporter” desfăşoară competiţia sportivă de ciclism cu genericul ”Chişinău – Criterium 2017 &rdqu...
Președinția comentează declarațiile secretarului general al NATO: Salutăm faptul că respectă neutral... Președinția salută declarația făcută ieri de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care se referă la faptul că Alianța Nord-Atlantică respectă în totalitate neutralitatea şi independenţa Republicii Moldova şi nu vrea decât să ajute ţara noastră la modernizarea armatei. Preșe...
(video) Frankfurt 2017: Premieră mondială – Toyota Land Cruiser Prado facelift Compania Toyota a prezentat la Salonul Auto de la Frankfurt „noul” Land Cruiser Prado. Mai bine zis SUV-ul s-a ales cu un design exterior revizuit care îl fac mai fresh, în timp ce în habitaclu a apărut un panou de bord şi o consolă centrală nouă. Co...