ordonanta-de-urgenta-a-guvernului-romaniei-a-fost-deja-publicata-in-monitorul-oficial-1485906963.png

Ordonanța de urgență a Guvernului României a fost deja publicată în Monitorul Oficial

Ordonanța de urgență a Guvernului României cu privire la modificarea Codului Penal a fost deja publicat în Monitorul Oficial. Acesta a apărut pe pagina electronică www.monitoruloficial.ro după ora unu noaptea.

O parte din modificări vor intra în vigoare la zece zile de la publicarea în Monitorul Oficial, o parte, însă, deja au intrat în vigoare.

Aproape de miezul nopții, ministrul român de Justiţie, Florin Iordache, a anunţat, după şedinţa de Guvern, că a fost adoptată prin ordonanţă de urgenţă, modificarea codurilor penale. Totodată, a fost adoptat şi proiectul graţierii unor pedepse.

Ca reacție, în cele mai importante orașe ale României, au loc proteste masive și la această oră.


Preluat de la: Unimedia.info

Postări recomandate

Serviciului Vamal va reduce numărul angajaților cu 200 Conform noilor amendamente, efectivul limită urmează a fi redus de la 1728 unități la 1520. Optimizarea este condiționată de crearea unei noi organigrame, precum și de demersurile de reducere a funcțiilor de conducere în favoarea celor de execuție.Totodată, potrivit noilor stipulări, conducerea Serv...
FENOMENAL! Un canotor "dansează" alături de o balenă ucigaşă (VIDEO VIRAL) Neozeelandezul, Timothy Stewart a descoperit că o balenă înota foarte aproape de locul în care el făcea canotaj.După ce a observat orca acesta a făcut un gest neaşteptat, şi-a abandonat caiacul şi a început să înoate alături de balenă."Reacţia mea naturală a fost să mă simt ca una dintre ele. Aceast...
Aspecte ale identității Chișinăului sunt discutate la o conferință internațională Patruzeci de participanți s-au înscris la cea de-a IV-a ediție a Conferinței Internaționale „Identitățile Chișinăului”, care se desfășoară în perioada 19-20 octombrie în capitală. Timp de două zile, participanții vor dezbate aspecte legate de Chișinău și vor...
IMAGINI INCREDIBILE: Un șofer a reușit să SCAPE ca în filme din mașina care era în flăcări (VIDEO)... Un accident grav din Kiev a fost surprins de camerele trecătorilor...   Preluat de la: Timpul.md
Starul Barcelonei, Neymar, isi amuza fanii. Fotbalistul brazilian s-a lansat in… muzica: pana ...   Pana si prietenul lui Neymar, care a stat alaturi, nu a putut rezista si a ras de interpretarea fotbalistului. Fanii, amuzati de aceasta gluma, au comentat-o pe retelele de socializare si l-au rugat pe Neymar sa se concentreze la fotbal. Starul Barcelonei nu s-a oprit aici. A postat o p...
INTERESANT! Mina unui pix albastru este mai complexă decât ai crede Fiecare dintre noi are cel puțin un pix albastru pe birou sau într-un sertar, dar nu de multe ori ne gândim ce ingrediente conține mina acestuia, scrie playtech.ro.Pixurile albastre au fost patentate încă de la sfârșitul anilor 1800, dar a durat mai bine de 50 de ani până ca o cerneală de calitate s...