465x0_imageResize_2.jpg

Papa Francisc a ajuns la Cairo într-o vizită de două zile cu caracter ecumenic și interreligios

Papa Francisc a ajuns vineri după amiaza la Cairo într-o vizită de două zile cu caracter ecumenic și interreligios, prima efectuată în Egipt. După cum arată și motto-ul vizitei, "Pontiful păcii în Egiptul păcii", călătoria are ca scop principal promovarea păcii în această țară din nordul Africii unde din ce în ce mai multe atacuri au vizat minoritatea creștină, informează agențiile internaționale de presă.

Caracterul ecumenic și interreligios este reflectat pe emblema călătoriei, unde este reprezentat fluviul Nil, simbol al vieții, împreună cu piramidele și Sfinxul, care simbolizează istoria civilizației acestei țări. Crucea și Semiluna, așezate în centrul emblemei reprezintă simboluri ale coexistenței dintre diferitele componente ale poporului egiptean. Porumbelul prezent în emblemă reprezintă pacea, darul cel mai mare la care tinde orice ființă omenească, fiind totodată salutul religiilor monoteiste. În emblemă, porumbelul îi precede papei Francisc pentru a vesti sosirea sa ca pontif al păcii într-o țară a păcii, potrivit unui articol publicat pe site-ul postului Radio Vatican.

Este semnificativ faptul că invitația adresată papei Francisc de a vizita Egiptul a venit nu doar din partea conducătorilor celor două biserici — catolică și ortodoxă de rit copt — dar și de la președintele Egiptului — Al Sisi — împreună cu marele imam al moscheii Al-Azhar, șeicul Ahmad Muhammad al-Tayeb, înaltă autoritate sunită, scrie sursa citată.

”Egiptul întâmpină în mod favorabil această vizită care va ajuta să pătrundă mesajul islamului bazat pe toleranță și pe dialog între toate religiile și să se renunțe la limbajul de violență și extremism”, a declarat Alaa Youssef, purtătorul de cuvânt al președintelui egiptean, Abdel Fattah Al Sisi, în contextul anunțării vizitei pontifului.

Papa Francisc urmează să aibă o întrevedere cu președintele Abdel-Fattah al-Sissi și cu Tawadros al II-lea, papă și patriarh al Bisericii Ortodoxe Copte, precum și cu marele imam sunit, șeicul Ahmad Muhammad al-Tayeb.

Sâmbătă, Francisc va oficia o slujbă la periferia capitalei egiptene, pe stadionul militar ”30 iunie”, apoi va avea întrevederi cu liderii Bisericii Catolice din Egipt.

AGERPRES


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

Mobilizare mai slabă în turul doi comparativ cu turul întâi De dimineață mobilizarea pentru turul doi este mai slabă decât în turul întâi din 30 octombrie. Către ora 9:30 la urne s-au prezentat puțin peste 5,7% din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale. În 30 octombrie către această oră votaseră, 7,44% ...
Noi taxe pentru alimentaţia copiilor din instituţiile de învăţămînt vor fi publicate în Monitorul Of... Noi taxe pentru alimentaţia copiilor din instituţiile de învăţămînt vor fi publicate mîine în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, relatează MOLDPRES. Potrivit unui ordin al Ministerului Educaţiei, pentru meniul copi...
Nu știu dacă mai votez vreodată Votul, conform DEX-ului, este exprimarea opiniei cetățenilor unui stat în legătură cu alegerea reprezentanților lor în organele de conducere sau: opinie exprimată de membrii unei adunări constituite în legătură cu o candidatură.   ...
Ziarul de Gardă: Veniturile și proprietățile membrilor Comisiei Electorale Centrale în 2016 Declarațiile de avere și interese personale ale membrilor Comisiei Electorale Centrale pentru 2016 au fost făcute publice pe site-ul instituției. Conform declarațiilor, mai mulți membri ai Comisiei au înregistrat, în 2016, venituri de zeci de mii de lei lunar, dețin una sau mai multe loc...
Jaf în 30 de secunde, la un magazin Apple. Cum a fost posibil (VIDEO) Jaf în 30 de secunde, la un magazin Apple din California, unde patru hoţi au reuşit să fugă cu dispozitive în valoare de 27.000 dolari.În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum cei patru intră în magazin şi, spre uimirea clienţilor, încep să smulgă de pe standuri mai multe produ...
Firma fondată de sora unui șef de direcție de la CNA a livrat ceapă stricată grădinițelor din capit... Firma „Tuleibici” SRL, fondată de sora șefului de direcție de la Centrul Național Anticorupție (CNA), Igor Carlașuc și administrată de finul acestuia, a livrat ceapă stricată și crescută grădinițelor din sectoarele Centru și Buiucani ale capitalei. Informația se conține &icir...