fa2a4251_55230600.jpg

Pavel Filip a inspectat drumul din satul Drăguşeni, reabilitat în cadrul programului "Drumuri bune pentru Moldova"

Premierul Pavel Filip a inspectat astăzi șantierul de construcție a drumului din satul Drăguşeni, comuna Rădeni, raionul Străşeni, reabilitat în cadrul programului „Drumuri bune pentru Moldova”. Drumul este reparat capital pe o lungime de 750 metri, valoarea lucrărilor fiind de aproximativ 1,9 milioane de lei. Reconstrucția a durat zece zile, iar astăzi lucrările urmează a fi finalizate.

Pavel Filip a discutat cu muncitorii despre mersul lucrărilor de construcție, întâlnind printre ei și un consătean de al său, pe care l-a  întrebat despre reabilitarea drumurilor în satul său de baștină, Pănășești. Muncitorii au spus că depun efort maxim pentru a asigura construcția și reparația calitativă a drumurilor în termene optime.

„Sunt mulțumit de calitatea lucrărilor, dar și de viteza cu care se efectuează acestea. Calitatea drumurilor este asigurată de către agenții noștri economici. Astfel, în baza investițiilor pe care le facem în drumuri oferim și locuri de muncă cetățenilor noștri. Totodată, aici, în Rădeni, sunt copiii aduși la școala de circumscripție și din alte localități, iar drumul renovat scurtează această cale” , a menționat Pavel Filip.

Șeful Executivului a subliniat că dezvoltarea infrastructurii drumurilor este una dintre prioritățile Guvernului, iar programul „Drumuri bune pentru Moldova” este unul fără precedent. Realizarea acestuia va contribui la dezvoltarea infrastructurii și motivarea oamenilor de a rămâne în sate. „Întotdeauna am vorbit despre calitatea drumurilor, dar pentru prima dată avem un proiect consistent, orientat nemijlocit spre drumurile din localități. Sunt importante drumurile naționale, dar și mai important este drumul care pornește de la casa fiecărui cetățean”, a spus premierul. 

Comuna Rădeni din Strășeni va beneficia în cadrul programului „Drumuri bune pentru Moldova” de reconstrucția a trei porțiuni de drum în valoare de 3,5 milioane de lei. Costul lucrărilor preconizate pentru raionul Strășeni se estimează la 32,5 milioane de lei.

În total, în Republica Moldova vor fi reabilitați 1200 de km de drumuri în 1200 de localități, în acest scop fiind alocați 1,6 miliarde de lei.


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

Dacia înregistrează un record de vânzări la şase luni Dacia a realizat un record de vânzări la şase luni, în Europa, cu 245.453 vehicule vândute (+9,3 %) şi o cotă de piaţă de 2,6 %, rezultatele fiind datorate în special modelelor Sandero faza 2, lansat la sfârşitul anului 2016, şi Duster, informează un comunic...
Au transformat Moldova intr-un rai al camatarilor cu bani murdari – Report.md   Societatea civila a aflat post factum si atentioneaza ca prin acest amendament  Moldova a fost transformata de catre actuala guvernare intr-un mecanism de legalizare a mijloacelor financiare de origine frauduloasa – un avertisment important având in vedere ca, in 2014, din s...
Foto/Video: INCENDIU la Cărpineni! A ars o casă și bunuri de zeci de mii de euro Un incendiu de proporții a avut loc în dimineața acestei zile în localitatea Cărpineni din raionul Hîncești. O casă a ars în totalitate, cu bunuri în valoare de 20 mii de euro, conform spuselor proprietarilor. Primarul satului, Ion Căr...
Crăciun cu Leo Messi și cu Cristiano Ronaldo. Cei doi așteaptă încă un moștenitor (FOTO) Crăciun cu Leo Messi și cu Cristiano Ronaldo. Cei mai valoroși fotbaliști ai planetei au sărbătorit cu numeroasa lor familie.După victoria din El Casico, 3-0 pentru FC Barcelona pe Santiago Bernabeu, Leo Messi a petrecut cu familia. Moș Crăciun a venit pentru copiii fotbalistului argentinian cu mult...
Panoul publicitar din Croaţia pe care Melania Trump a cerut să fie dat jos. De ce stârneşte râsul... „Închipuiți-vă cât de departe puteți ajunge cu un pic de engleză" este panoul publicitar pe care prima doamnă a SUA, Melania Trump, a cerut să fie dat jos, relatează online ziarul spaniol ABC.  Soția președintelui am...
Moțiunea de cenzură împotriva ministrei Glavan și numirea unui nou membru al Curții de Conturi, pe o... Deputații se întrunesc astăzi în cea de-a doua ședință plenară din sesiunea primăvară-vară. Pe ordinea de zi sunt incluse mai multe subiecte importante, printre care proiectul hotărârii privind numirea Violetei Andrieș în funcția de membru a Curții de Conturi, pre...