foto-_m3_8797_01963800.jpg

Pavel Filip, întrevedere cu autoritățile publice locale: Doar împreună vom găsi soluții pentru problemele cetățenilor

Peste 800 de primari și președinți de raioane din toate zonele țării au participat astăzi la întâlnirea cu autoritățile publice centrale. Prim-ministrul Pavel Filip a menționat că își dorește să existe deschidere, colaborare și încredere între Guvern și APL, astfel încât împreună, cu eforturi comune, să fie găsite soluții la problemele cetățenilor.

„Nu-mi doresc o comunicare sporadică sau o întrevedere din când în când, o dată sau de două ori pe an. Principiul meu de manager a fost și va rămâne pentru totdeauna să creez platforme pentru o comunicare permanentă. Vă asigur în continuare de o comunicare bună, așa cum am făcut-o de fiecare dată. Noi cu toții suntem responsabili de cum trăiesc oamenii în Republica Moldova”, a declarat Pavel Filip.

Totodată, șeful Executivului le-a mulțumit primarilor și președinților de raioane pentru munca depusă, dedicația și grija față de oameni. Prim-ministrul a subliniat că reformele promovate de Guvern au în prim plan asigurarea bunăstării cetățenilor țării. Totuși, rezultatele nu vin imediat, dar vor fi resimțite în timp. Una dintre reformele menționate de premier a fost cea a autorităților publice centrale, care a avut ca obiectiv consolidarea instituțiilor de stat și crearea capacităților necesare pentru dezvoltarea Republicii Moldova.

„Raționalizarea structurii administrației publice centrale este doar începutul. Scopul final al reformei este modernizarea țării, iar pentru aceasta cu toții înțelegem că trebuie să trecem nu doar prin reforma la nivel central, dar și prin reformarea administrației publice locale. În așa fel încât să asigurăm servicii de calitate, indiferent de regiunea sau localitatea în care se află cetățenii”, a subliniat prim-ministrul.

În context, Pavel Filip a spus că Guvernul și-a asumat o altă reformă importantă, cea a sistemului de salarizare în sectorul bugetar. Aceasta va asigura remunerarea echitabilă și competitivă a funcționarilor, iar funcția publică va deveni mai atractivă pentru profesioniști. Noua lege se propune a fi elaborată și adoptată până la sfârșitul sesiunii de primăvară-vară a Parlamentului.

Printre acțiunile de susținere a activității APL, Pavel Filip a menționat modificarea legislativă privind consolidarea autonomiei locale în domeniul finanțelor publice locale, acordarea statutului de municipiu mai multor orașe, descentralizarea patrimonială, schimbarea destinației terenurilor, gestionarea Fondului rutier și depolitizarea distribuirii resurselor financiare.

Premierul s-a referit și la asistența oferită de partenerii de dezvoltare pentru proiectele locale și regionale, exprimând recunoștință pentru susținerea acordată. Totodată, Pavel Filip a adus exemplul unor localități care cu resurse limitate, dar cu multă inițiativă, dedicație și implicare au implementat proiecte ambițioase în beneficiul societății.

În cadrul dialogului, primarii și președinții de raioane au abordat mai multe probleme cu care se confruntă, între care exodul forței de muncă, salarizarea sub nivel a autorităților locale, necesitatea îmbunătățirii dialogului între instituțiile statului. De asemenea, ei au solicitat să fie continuate acțiunile de descentralizare a administrației publice și de creștere a numărului de servicii publice prestate la nivel local.


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

Știrile PUBLIKA.MD 26 septembrie 2016 VIDEO EXCLUSIV ONLINE PUBLIKA.MD vă prezintă un nou produs jurnalistic video adaptat mediului virtual.Știrile PUBLIKA.MD vă prezintă cele mai importante subiecte ale momentului într-o "pastilă de ştiri" concentrată, de trei minute.SUMARUL ediţiei:1.  ACORD SEMNAT! Uniunea Europeană va finanţa reforma administraţiei publi...
Data Crăciunului Sărbătoarea Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos este şi trebuie să fie un prilej de bucurie, de iubire şi unitate între fraţi. Crăciunul, ca şi oricare alt popas liturgic şi spiritual din cununa anului, nu poate fi, în nici un caz, motiv de poticneală, dezbinare sa...
Descoperire socanta la Ungheni. Cadavrul unei femei, gasit intr-o gura de canalizare. Cine este vict... Potrivit politiei, victima este o femeie in varsta de 73 de ani care acum 5 zile a disparut in conditii necunoscute.   Abia ieri, politistii ar fi descoperit fragmente din corpul femeii intr-o gura de canalizare.   Astfel, potrivit politiei, cel care ar fi savarsit crima este fiul de 4...
DETALII NOI în cazul gropii de lângă Truşeni, unde sunt aruncate ilegal deşeuri menajere. Cine este ... Detalii noi în cazul poligonului din preajma satului Truşeni unde sunt depozitate tone de deşeuri menajere. Administraţia locală dă vina pe un agent economic ce are în proprietate lotul deja de cinci ani. În apărarea sa, Vasile Vasilache spune că nu a autorizat această gunoişte şi a rugat de nenumăr...
Aprobat de Guvern: Certificatele eliberate pentru produsele agroalimentare, recunoscute pe piața eur... Certificatele eliberate pentru produsele agroalimentare vor fi recunoscute pe piața europeană, iar cele ecologice vor fi exportate mai ușor în UE. Executivul a aprobat miercuri un proiect în acest sens. Noile prevederi vor contribui la asigurarea concurenței loiale. "Vreau să atrag atenţia că începâ...
Alexandru Tănase, invitat să adere într-un partid Vitalia Pavlicenco îl invită pe Alexandru Tănase, fostul președinte al Curții Constituționale, să adere la partidul său, Partidul Național Liberal, și, alături de ea, să coaguleze forțele unioniste din Republica Moldova. Acest lucru se întâmplă după ce, atunci cân...