pd-nu-va-tine-cont-de-conditia-lui-ghimpu-pentru-a-vota-modificarea-constitutiei-dar-mizeaza-pe-voturile-pl-37259.jpg

PD nu va ține cont de condiția lui Ghimpu pentru a vota modificarea Constituției, dar mizează pe voturile PL

„Înțeleg că PL e un partid considerat unionist. Am și eu opiniile mele legate de aspectele vectorului extern al Republicii Moldova. I-aș ruga pe colegii liberali să nu deturneze ideea principală cu care a venit Partidul Democrat. Noi vrem să avem în Constituție o prevedere clară, că singurul vector extern al RM și care consolidează RM, este integrarea europeană, ca să fie clar unde se mișcă R. Moldova, ca să nu aibă curajul nimeni vreodată să schimbe direcția de dezvoltare a Republicii Moldova.

Ne vom menține poziția, vom lucra la acest proiect de lege. Vom crea o comisie specială de elaborare a acestei prevederi constituționale”, a declarat Candu.

Președintele Parlamentului nu exclude că democrații vor apela la experți de peste hotare în procesul de lucru.

„Posibil să existe și o expertiză internațională, să vedem practica altor state, și când totul va fi gata, vom înregistra o inițiativă legislativă. Mizăm pe voturile celor din PL, PLDM dar și colegilor de coaliție – PPEM. Nu e o chestie de glumă, dar ține de viitorul acestei țări”.


Preluat de la: Agora.md

Postări recomandate

FOTO, VIDEO. Povestea companiei care în cinci ani a adus utilitate și confort în sute de case din Re... Pe parcursul activității, Bismobil și-a concentrat efortul și investitiile pe trei direcții principale: spații pentru expoziție, sporirea capacităților de producere și personalul angajat. Numai în ultimele șase luni, echipa de designeri, consultanți și instalatori s-a dublat.  Astăzi, bucătării...
Surpriza pentru copiii ajunsi la spital cu boli grave de inima. Sectia de Malformatii Cardiace Conge...   Pentru Andrian acest spital a devenit practic a doua casa. La cei 11 ani, a suportat 3 interventii la inima, iar prima a fost efectuata la doar o luna de la nastere. Dupa multe zile de tratament, medicii i-au dat o veste buna. SINCRON: Andrian„ - Maine ma duc acasa. - De asta...
„Patria” e de vânzare. Victoriabank vinde patru cinematografe și două restaurante atribuite lui Vict... Astfel, pentru cinematograful „Patria Ungheni”, prețul de start este de  11 milioane de lei. La un preț dublu, de 22 milioane de lei se vinde „Patria Bălți”, care are și cea mai spațioasă sală de cinematograf din țară, de 600 de locuri. Cel mai mare preț de start îl are „Patria Loteanu” din cen...
ŞOCANT! Ce mascotă şi-a ales administratorul unei benzinării. Autorităţile au deschis o ANCHETĂ... Anchetă la Vaslui, unde administratorul unei benzinării ţine într-o cuşcă minusculă un babuin în vârstă de patru ani. Desigur, bărbatul nu are acordul autorităţilor sanitar veterinare pentru a deţine un astfel de animal. Omul e convins că maimuţa e fericită în cuşcă, scrie Digi24.ro.Giudi era pui câ...
La bloc fără apeduct şi canalizare. Locuitorii oraşului Corneşti, raionul Ungheni cară apă de la zec... Locuiesc la bloc fără apeduct şi canalizare. Locuitorii din oraşul Corneşti, raionul Ungheni, sunt nevoiţi să coboare şi câte cinci etaje pentru a aduce apă de la zeci de metri depărtare de casă. Mai bine de 20 de ani, Iulia Nicorici aduce apă de la fântână cu două găleţi. Pensionara spune că robine...
Panica la un meci de hochei din Cehia. Acoperisul unei sali de sport s-a prabusit, chiar in timpul p... Momentul a fost surprins de camere de supraveghere. In interior se aflau in jur de 80 de persoane, iar cand au aparut primele semne ca acoperisul ar putea sa se strice, oamenii au fugit spre iesire. Majoritatea a plecat la timp, asa ca nimeni nu a patit nimic grav.   Totusi, 2 elevi au fost r...