img_2716901_thumbs_450x300_4858091.jpg

Pedeapsa primita de fostul ginere al lui Vladimir Putin dupa divortul de fiica liderului rus

 

Potrivit presei din Rusia, Kirill Shamalov şi-a pierdut jumătate din avere drept ”pedeapsă pentru divorţ”. Ca de obicei, Kremlinul nu a comentat informaţiile apărute în presă.

 

Kirill Shamalov, în vârstă de 35 de ani, s-a căsătorit cu fiica ”dansatoare” a lui Vladimir Putin în 2013. Potivit Bloomberg, recent Shamalov s-a întors să lucreze ca ”senior executive” la Sibur, divizia petrochimică a Gazprom, unde a şi deţinut acţiuni după căsătorie. În urma divorţului ar fi vândut acţiunile, însă a făcut ”zero” profit pentru că i s-a permis iniţial să le deţină doar pentru că făcea parte din familia lui Putin. Kirill ar avea deja o relaţie cu o femeie din lumea mondenă a Moscovei – Zhanna Volkova, scriu tabloidele ruseşti, citate de Daily Mail.

 

Potrivit unei investigaţii a jurnaliştilor de la Reuters, Katerina, fostă dansatoare acrobatică, a ajuns să deţină împreună cu Kirill Shamalov o avere de două miliarde de dolari, fiind astfel mult mai bogată chiar decât liderul de la Kremlin.

Potrivit declaraţiei sale anuale de venituri, preşedintele rus a câştigat în 2015 – 8,9 milioane de ruble. El are în proprietate un apartament de 77 metri pătraţi, un garaj, trei maşini datând din epoca sovietică şi o rulotă.

 

 

Sursa: Bloomberg


Preluat de la: ProTv

Postări recomandate

Gorbunțov, mesaj pentru Usatîi: Fii bărbat! Să mergem la Procuratură, vom demonstra cine și ce asasi... Bancherul Gherman Gorbunțov îl îndeamnă pe liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, aflat la Moscova, să vină în Moldova și să meargă împreună la Procuratură. Gorbunțov a venit la Chișinău din Marea Britanie și a fost audiat de anchetatori în mai mult...
Inca doua persoane au fost retinute in dosarul fostului presedinte al raionului Criuleni: fostul vic... Potrivit Centrului Anticoruptie, acestia ar fi estorcat si primit bani in proportii deosebit de mari pentru a nu bloca activitatea a doua proiecte europene si pentru a determina Consiliul sa transfere 10 la suta din finantare in conturile acestora. Banuitii au fost retinuti pentru 72 de ore.  ...
Merkel vrea ca refugiații să fie integrați mai repede pe piața muncii din Germania Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat că Germania are nevoie de soluții viabile pentru a-i integra mai repede pe refugiați pe piața muncii, după ce s-a întâlnit cu reprezentanții marilor companii listate la bursă, care au angajat numai puțin peste 100 de solicitanți de azil de la declanșarea ...
STUDIU: Ce se întâmplă în organism atunci când renunți la zahăr Nutriționiștii ne recomandă să reducem consumul de zahăr, dacă nu, chiar să renunțăm definitiv la acesta. Studiile făcute în ultimii ani au scos la iveală faptul că zahărul are o serie de efecte negative asupra organismului, acționând totodată precum o otravă, dar și precum un drog, scrie antena3.ro...
Şef de la "Spaţii Verzi", TRIMIS ÎN JUDECATĂ. Este învinuit de neglijenţă în serviciu... Şeful Spaţiilor Verzi al sectorului Buiucani a fost trimis în judecată. El este învinuit de neglijenţă în serviciu. Potrivit procurorilor, acesta se face vinovat de moartea unei femei, după ce un arbore a căzut peste ea.Din anul 2008 şi până în 2016, acesta nu și-a onorat obligaţiile de serviciu şi ...
Marian Lupu: Renunţarea la Integrarea Europeană ar aduce pierderi financiare considerabile Moldovei... Renunţarea la Integrarea Europeană ar aduce pierderi financiare considerabile Moldovei. Afirmaţia a fost făcută de candidatul democraţilor la prezidenţiale, Marian Lupu, care a avut o întâlnire cu oamenii de afaceri şi localnicii din raionul Ungheni. Liderul PDM susţine că forţele politice care-și d...