37079281_2071215426223104_8739363444894990336_n_62948300.jpg

Peste 20 de mii de locuitori din raionul Leova vor avea în curând apă de calitate la robinete (FOTO)

Peste 20 de mii de locuitori din 28 de sate ale raionului Leova, în curând, vor avea apă de calitate la robinete. Construcţia apeductului Leova-Iargara este acum în toi. Premierul Pavel Filip a vizitat şantierul.

Oraşul Iargara este una din localităţile care vor beneficia de proiect. Familia Hanganu, ca şi ceilalţi localnici, pot folosi doar apă din fântână. Potrivit lor, aceasta însă nu are o calitate bună.

„Când fierbem apă în ceainic, fierbe apă, acolo se vede piatra, se vede strat gros. La noi, în toată Iargara apa nu corespunde necesităţilor”, a spus Nicolae Hanganu, locuitor al oraşului Iargara.

O altă problemă este secarea fântânilor.

„Din cauza temperaturilor caniculare, localnicii pot să rămână fără apă în fântâni. Din acest motiv, ei sunt nevoiţi să facă rezerve. Astfel, aceste butoaie sunt o mare necesitate pentru locuitorii oraşului Iargara”, a relatat Oxana Bodnar, reporter PUBLIKA TV. 

Localnicii aşteaptă cu nerăbdare ca în localitate să fie construit un apeduct:

„Sunt oameni care nu au nici fântână. – Cum se descurcă? – Aduc apă de la fântânile vecinilor.”

„Aş dori o să cumpărăm o maşină automată, nu trebuie să te chinui.”

Costul total al proiectului este de aproape 61 de milioane de lei.

„Acest proiect a fost finanţat din mai multe surse. Sursa principală este din agenţia germană, le mulţumim pe aceasta cale, pentru că lucrările se demarează destul de serios. Fondul Naţional de Dezvoltare Regională urmează să aloce încă opt milioane de lei”, a declarat Ion Gudumac, preşedintele raionului Leova.

Potrivit premierului Pavel Filip, Guvernul va acorda o atenţie deosebită aprovizionării cu apă a localităţilor din ţară.

„Acum noi vorbeam despre o strategie separată pe apă şi canalizare pentru toată ţara. Dacă am fi avut din start un proiect care acoperă toată geografia Republicii Moldova, noi am şti cum să mergem, te duci şi tu ştii pentru ce împrumuţi bani”, a declarat prim-ministrul Pavel Filip. 

Apeductul va avea o lungime de aproape 23 de kilometri.

La fel, vor fi construite două stații de pompare și una de repompare.

Conectarea tuturor localităților va fi finalizată la sfârșitul anului 2020.


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

Temperaturi de până la 17 grade Celsius. Cum va fi vremea de Hramul Chișinăului Serviciul Hidromoteorologic de Stat anunță penru astăzi, 14 octombrie, maxime de până la +17 de grade Celsius. Astfel, la nordul țării se vor înregistra +3..+6 grade noaptea, iar ziua vor fi +12..+15 de grade.  În centru se așteaptă +4.....
CAZ CUTREMURĂTOR la Criuleni! O bătrână de 86 de ani, VIOLATĂ de un tânăr de 17 ani Pângărită la 86 de ani. O bătrână din raionul Criuleni susţine că a fost violată de către un tânăr din sat în vârstă de 17 ani.Pe de altă parte , suspectul spune că în seara respectivă a chefuit cu prietenii, dar nu-şi aminteşte ce a urmat pentru că era beat criţă.   Bătrâna locuieşte singură. Ea po...
Un moment de neatentie era sa o coste viata copilului sau, pe o mama din Marea Britanie. Ce a patit ...   Accidentul s-a produs in orasul Southampton, Marea Britanie.   Din imagini se poate observa cum o mama, care ii avea alaturi pe cei doi copii ai sai, a decis sa treaca strada ilegal. Pentru a scurta distanta, femeia a hotarat sa traverseze printr-un loc nepermis, oprindu-se pe mijlocu...
VIDEO. „Amintiri din școală” cu Nadia Darie: Aveam o profesoară care ne spunea că „nu avem sâmțuri”... „Pentru mine a fost util pentru că am fost alături de părinți, toți cei 12 ani. Am putut să-i ajut și ei să mă ajute pe mine. După clasa a 8-a, aproape tot ce se întâmpla în școală bun și frumos - încercam să contribui. Am fost responsabilă pe cultură”, a recunoscut Nadia Darie, redactor-șef EA.md. ...
Alertă pe aeroportul din Toronto, Canada. Un avion tractat a acroşat o aeronavă care aterizase Alertă pe aeroportul din Toronto, Canada, după ce un avion care abia aterizase a fost acroşat de un altul, remorcat pentru a fi parcat. Accidentul a provocat un incendiu şi a stârnit panica printre pasageri.Oamenii au privit cu groază cum avionul în care se aflau a fost lovit de cealaltă aeronavă. L...