Peste 600 de mii de oameni pot ridica de mâine ajutorul de 600 de lei de Paşti

Beneficiarii de toate tipurile de pensii şi alocaţii sociale de stat, al căror cuantum lunar nu a depăşit 2.000 de lei, pot ridica un suport unic în mărime de 600 de lei, din data 12 aprilie. 

Potrivit datelor Casei Naţională de Asigurări Sociale, majoritatea beneficiarilor, circa 400 de mii, sunt beneficiari de pensii pentru limită de vârstă, iar ceilalţi primesc pensii de dizabilitate, pensii de urmaş sau alocaţii sociale de stat. În total, de ajutor din partea statului, cu ocazia sărbătorilor de Paşti, vor beneficia 612,8 mii de persoane

Amintim că legea privind acordarea a celor 600 de lei cu ocazia sărbătorilor pascale aparţine preşedintelui PDM, Vlad Plahotniuc. Suma va ajunge la 610 mii de moldoveni, care au venituri mai mici de două mii de lei. Printre beneficiari se numără persoane care ridică pensii pentru limita de vârstă, cei care primesc alocaţii sociale şi persoanele cu nevoi speciale.

Banii vin de la bugetul de stat şi vor fi alocați de Casa Națională de Asigurări Sociale prin intermediul prestatorilor de servicii care asigură plata pensiilor și alocațiilor sociale. Legea privind acordarea ajutorului unic de sărbători a intrat în vigoare prin asumarea răspunderii guvernului.

Un sprijin financiar similar a fost acordat de executiv şi în perioada sărbătorilor de iarnă, tot la iniţiativa preşedintelui PDM, Vlad Plahotniuc.
Recent, premierul Pavel Filip a declarat că autoritățile își propun să permanentizeze acest ajutor, care să fie acordat anual, de Crăciun și Paști.
 


Preluat de la: Timpul.md