capture_19060900_30062200.jpg

Povestea femeii care creşte PATRU copii de una singură

Un copil nu vine pe lume pentru că vrea el, ci pentru că-l vor părinţii lui. Prin urmare, aceştia sunt obligaţi să-l crească în dragoste şi condiţii de confort, să-l ajute pe cel mic să devină un om sănătos şi integru.

Cu regret, în ultimul timp, mulţi aşa-numiţi părinţi uită cu desăvârşire despre aceste obligaţiuni şi îşi lasă copilul în voia sorţii. Diseară, la emisiunea IMPACT se va vorbi despre responsabilitate şi întreţinere financiară. 

Elena Divacov din Popeşti, Ştefan Vodă, creşte de una singură patru copii – unul mai mic decât altul. Fata mai mare are doi ani şi trei luni, iar mezinul familiei a venit pe lume acum câteva săptămâini. 

Cei patru copii au fost concepuţi cu doi bărbați. Nici cu unul dintre ei femeia nu a avut norocul să facă familie. Primul, Valeriu, un flăcău din satul vecin şi tatăl fetiţei, a refuzat să o ia de nevastă. Nu a avut viaţă bună nici cu Andrei, tatăl celor trei băieţi. Bătăile şi certurile dintre ei erau la ordinea zilei. Astfel, Elenei  nu-i rămâne decât să-şi crească copiii de una singură. Toți banii familiei vin din alocația gemenilor, care abia de le ajunge să-şi ducă zilele.

Tatăl  fetiței este singurul care mai calcă uneori pragul casei cu de ale gurii. În schimb Andrei nici nu vrea să audă de băieții săi.

De ce în Republica Moldova în cele mai multe cazuri de divorţ, responsabilitatea de a creşte un copil îi revine doar unui părinte? Poate fi simplificată procedura de stabilire a pensiei alimentare, astfel încât niciun copil să nu rămân fără suport financiar? Cum trebuie să lupte pentru această pensie părintele rămas cu un copil la întreținere, în cazul contractului de muncă semnat de fostul partener de viață peste hotare? Despre toate discutăm în ediția IMPACT de astăzi.


Preluat de la: Publika.md