povestea-nestiuta-a-fiului-lui-iosif-stalin-putea-sa-il-salveze-de-la-moarte-dar-a-decis-ca-nu-este-suficient-de-vrednic-43103.jpg

Povestea neştiută a fiului lui Iosif Stalin. Putea să îl salveze de la moarte, dar a decis că nu este suficient de vrednic

Iakov Djugaşvili s-a născut în 1907 şi este fiul lui Stalin şi al primei sale soţii. S-a născut în perioada în care Rusia era un impreiu, iar mama sa a murit de tifos la câteva luni după naşterea băiatului. Conform Warhistoryonline, Iakov a fost crescut în mare parte de rudele sale, mătuşile şi bunicile. De la vârste fragede a fost încurajat să meargă în Moscova pentru a studia. Încă din copilăria lui Iakov, băiatul nu se înţelegea cu Stalin. În adolescenţă, Iakov a încercat să se sinucidă în urma unei dispute cu tatăl său. Băiatul s-a ascuns în dormitorul său şi a încercat să se împuşte, însă a supravieţuit. Chiar şi în acest caz, Stalin a încercat să-şi înjosească fiul spunând că nici măcar să se omoare nu poate.

Iakov s-a căsătorit în cele din urmă cu o evreică care era deja căsătorită. În urma acestui gest, Stalin a afirmat că nu doreşte să mai discute cu fiul său deoarece nu aveau nimic în comun. Însă, datorită tatălui său, Iakov a urmat o carieră militară şi a fost ofiţer al Armatei Roşii.

Când naziştii au invadat URSS-ul, în timpul celui de-Al Doilea Război, Iakov a fost capturat. Majoritatea oamenilor ar crede că un conducător atât de puternic pe cât era Stalin ar fi făcut orice pentru a-şi recupera fiul din braţele inamicilor. Deşi germanii au încercat să negocieze pentru eliberarea lui Iakov în schimbul unui mareşal german sau a nepotului lui Hitler, Stalin a refuzat ambele oferte, spunând că nu este cu nimic mai vrednic decât un mareşal sau precum orice alt fiu din URSS. De fapt, Stalin nu credea că fiul său a fost capturat, ci că acesta s-a predat. În cadrul Armatei Roşii predarea era egală cu trădarea, fapt ce l-a făcut pe Stalin să-şi urască şi mai mult fiul.

Indiferent de modul în care a ajuns în braaţele inamicilor, Iakov a ajuns în cele din urmă într-un lagăr de concentrare. Naziştii au utilizat acest pretext pentru a-şi întări mesajele propagandistice. Sute de pliante au fost aruncate din avione deasupra soldaţilor sovietici. Pe acestea scria: ”Nu vă vărsaţi sângele pentru Stalin! Propriul său fiu s-a predat! Dacă fiul lui Stalin s-a salvat, nici voi nu sunteţi obligaţi să vă sacrificaţi!”.

Deşi au existat multe teorii cu privire la moartea lui Iakov, recent a fost descoperit că acesta a fost împuşcat de către un gardian deoarece nu se supunea ordinelor. Stalin a aflat de moartea fiului său cu mult timp înaintea istoricilor şi se spune că acesta a considerat moartea onorabilă, având în vedere situaţia în care se afla. Ofiţerii britanici ce au preluat controlul asupra arhivelor naziste au descoperit un document în care era detaliată moartea lui Iakov. Însă aceste documente ar fi fost modificate de nazişti deoarece în ele este descris faptul că Iakov a fost împuşcat în timp ce încerca să evadeze.

Însă Iakov nu a fost singurul fiu al lui Stalin care a fost supus furiei tatălui. Fratele lui Iakov, Vasili, avea de asemenea o carieră militară în cadrul forţelor aeriene ale URSS-ului, dar a fost supus aceloraşi critici precum cele aduse lui Iakov. În cele din urmă acesta a murit din cauza unui consum excesiv de alcool. Totodată, una dintre soţiile lui Stalin, Nadejda, s-ar fi sinucis din cauza cruzimii soţului său.


Preluat de la: Agora.md

Postări recomandate

Fostul consilier a lui Trump despre candidatul care va face primul pas spre Unirea cu România Victoria candidatului Partidului Unității Naționale, Constantin Codreanu, în alegerile din Chișinău ar însemna primul pas spre unirea Republicii Moldova cu România, în condițiile în care populația din Republica Moldova manifestă o dorință din ce în ce ...
Un britanic a fost arestat în Franța cu trei obuze în bagaje Un cetățean britanic a fost arestat miercuri în gara maritimă Ouistreham (nord-vestul Franței), în timp ce încerca să se îmbarce către Marea Britanie cu trei obuze în bagaje, a anunțat jandarmeria franceză, citată de AFP, scrie agerpres.ro. Gara mari...
Marea Britanie: Migrația netă anuală în martie a fost de 327.000 de persoane, în scădere ușoară... Migrația netă anuală în Marea Britanie a scăzut ușor în martie 2016, ajungând la 327.000 de persoane, cu 9.000 mai puține decât în anul anterior, potrivit statisticii oficiale prezentate joi, prima făcută publică după referendumul din 23 iunie, în care...
Nu poți respira din cauza răcelii? Acest smoothie stimulează plămânii și te scapă de mucus Vremea schimbatoare favorizeaza aparitia gripelor, racelilor si virozelor. Tratamentele clasice includ medicamente, insa noi iti recomandam o bautura care face minuni pentru plamanii tai. Acest smoothie contine cantitat...
(video) Real Madrid nu își mai revine! Madrilenii au remizat cu Eibar, ajungând la al 4-lea egal con... Real Madrid a înregistrat un nou rezultat de egalitate. Echipa pregătită de Zinedine Zidane a remizat pe Santiago Bernabeu cu modesta echipă, Eibar, scor 1-1. Este al 4-lea egal consecutiv pentru "galactici". Eibar a deschis surprinzător scorul în minutul 5, Fran Rico...
Prinși cu droguri: Patru tineri, printre care și un minor, reținuți Patru tineri, printre care un minor în vârstă de 17 ani, au fost reținuți după ce oamenii legii au găsit la ei droguri. Potrivit poliției, în timpul raziilor de prevenire și contracarare a infracțiunilor stradale, inspectorii de patrulare au observat patru tiner...