bmcmdz04mdamagfzad1hyzc2mdkwnzzhyjixndjkmjkxmwi0mty1ztmwyzzmnqthumb_95617700.jpg

Povestea unei femei care s-a îndrăgostit de un om al străzii cu care a ajuns să se căsătorească

O femeie relatează povestea neobișnuită de dragoste pe care o trăiește alături de un bărbat care locuia pe stradă. Cei doi formează o familie deja de 10 ani și au împreună doi copii, scrie digi24.ro.

Emmy Abrahamson este o scriitoare în vârstă de 41 de ani din Suedia.

În 2006, în timp ce stătea pe o bancă în parc, în timpul unei excursii în Amsterdam, femeia a fost abordată de Vic Kocula, un om al străzii. Ea a fost imediat atrasă de el, deși a observat că acesta doarme pe străzi.

„Imediat mi-am dat seama că nu are casă pentru că era foarte murdar, avea părul și barba lungi și erau neîngrijite”, a spun Abrahamson.

„Cu toate astea am început să vorbesc cu el și am observat că avea cei mai frumoși ochi căprui pe care i-am văzut și că mă facea să râd”, povestește femeia.

Cei doi au fost atrași unul de celălalt, așa că au stabilit o altă întâlnire pe acea bancă din parc, peste cinci zile.

Kocula, originar din SUA, a ajuns să locuiască pe stradă după o excursie în Europa care nu a mers cum se aștepta.

„Am rămas fără bani mai repede decât am crezut, dar nu făcusem tot ce mi-am dorit în excursie, așa că m-am gândit: Asta e, o fac fără bani”, spune el.

„Am pierdut controlul și am devenit alcoolic, iar într-o zi mi-am dat seama că sunt un om al străzii alcoolic”, povestește bărbatul.

După a doua întâlnire, femeia i-a lăsat numărul ei de telefon, înainte să se întoarcă în Viena, orașul unde locuia, dar nu credea că va mai auzi de el.

Cu toate astea, la scurt timp, bărbatul a sunat-o.

„Nu știam dacă o să-l mai văd vreodată, speram că da pentru că nu puteam să-mi iau gândul de la el, iar după trei săptămâni, tocmai împlinisem 30 de ani, m-a sunat și mi-a spus că a venit după mine în Viena, iar de atunci am rămas împreună”, povestește ea.

Kocula reușise să strângă bani pentru biletul de tren către Viena. Acum el lucrează ca inginer mecanic, după ce Abrahamson l-a încurajat să-și termine studiile.

Cei doi au împreună gemeni, în vârstă de șase ani, s-a căsătorit la un castel și, după cum ar spune unii, au avut o nuntă de basm.

Abrahamson a scris o carte despre povestea lor de dragoste, denumită „Cum m-am îndrăgostit de un bărbat care trăiește în pe stradă”.


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

update / Curtea Constituțională l-a suspendat temporar pe Dodon. Președintele Parlamentului sau prem... Curtea Constitutionala a constatat ca Dodon este in imposibilitate de a-si exercita functia, prin refuzul sau de a numi ministrul Apararii. Prin urmare, decretul va fi semnat de Presedintele Parlamentului sau de prim-ministru, transmite protv.md Maxim LEBEDINSCHI, ...
Un medic și-a salvat propria viața după ce a fost atacat de rechin (FOTO) Un medic britanic în vârstă de 25 de ani a scăpat ca prin urechile acului de la moarte sigură, după ce a fost atacat de un rechin, în timp ce făcea surf în Australia. Tânărul a reușit să își păstreze calmul și să pocnească rechinul în față, salvându-și astfel viața.Charlie Fry se mutase în Australia...
Încasări RECORD în bugetul de stat! Anunţul făcut de Serviciul Fiscal Încasari de peste 20 de miliarde de lei în bugetul de stat. Aceasta sumă reprezintă veniturile acumulate de către Serviciul Fiscal în nouă luni ale 2016, cu o creștere de 10 la sută, adică aproape de 2 miliarde de lei, față de aceeași perioada a anului trecut. De asemenea, dacă în 2010, Serviciul Fi...
Are 9 ani si a intrat in Cartea Recordurilor Guinness. Un pusti din Columbia a reusit sa prinda ming... Rafael Gomez a fost ajutat de tatal sau, care a stat la 10 metri distanta si i-a aruncat mingile, timp de 60 de secunde. Pustiul a prins aproape toate, iar la finalul timpului a inregistrat recordul istoric, omologat de Guinness – 68 de mingi prinse.    Rafael Gomez locuieste in Bo...
Incendiu izbucnit într-o moară din raionul Hâncești În dimineața zilei de ieri, Serviciul 901 a fost alertat despre producerea unui incendiu în satul Buțeni, raionul Hânceşti.  La fața locului au intervenit două autospeciale, pompierii constatând că incendiul a izbuc...
Aproximativ 700 de localități din 22 de raioane rămân fără curent electric Aproximativ 700 de localități din 22 de raioane din Republica Moldova rămân fără curent electric, iar unele trasee naționale sunt blocate, informează autoritățile. Premierul Pavel Filip a convocat celula de criză creată în legătură cu situația excepțională din ţară, pentru a ...