premiera-in-romania-la-ploiesti-a-fost-inaugurata-expozitia-republica-moldova-prezinta-31516.jpg

Premieră în România. La Ploiești a fost inaugurată expoziţia „Republica Moldova Prezintă”

„Cooperarea Republicii Moldova cu România se înscrie în parametrii unei relații de bună vecinătate. Acest eveniment permite agenților economici autohtoni să penetreze noi piețe românești, să-și promoveze produsele şi să încheie noi contracte de colaborare”, a subliniat Sergiu Harea, preşedinte al CCI.

Sursa citată a mai menționat că România este cel mai mare partener comercial al R. Moldova, valoarea comerțului dintre cele două ţări ajungând la 1064 milioane de dolari. Din totalul firmelor cu capital străin din Republica Moldova, peste 1600 au capital românesc, cu investiţii în sumă de circa 24,8 milioane dolari SUA.

Participanţii la expoziţie au fost salutaţi şi de către viceprim-ministrul Octavian Calmîc, ministru al Economiei, care a declarat că Expoziția ,,Republica Moldova Prezintă” la Ploiești este o dovadă vie că relațiile comerciale și nu numai dintre statele noastre sunt strâns legate, dat fiind faptul că numărul schimburilor comerciale e în continuă creștere.

Viceprim-ministrului și Ministrul Mediului al României Grațiela Gavrilescu a accentuat că expoziția este binevenită, deoarece produsele moldovenești sînt de calitate bună și merită să fie procurate, îndemnând consumatorii români să se convingă de acest lucru.

Programul expoziției include Forumul Moldo-Român, cu participarea a peste 90 de companii din cele două state.

Expoziţia este organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova în parteneriat cu Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO), Camera de Comerţ și Industrie Prahova, Consiliul Județean Prahova și Asociația Euroregiunea Siret-Prut-Nistru.


Preluat de la: Agora.md

Postări recomandate

"E un cosmar, daca cade peste vreo masina?". Motivul pentru care ASTAZI, pe o strada din c...   De dimineata, angajatii de la spatii verzi au inceput lucrarile de curatare si defrisare a copacilor de pe strada Alexei Mateevici.    Galina LEAHU, SEF-ADJUNCT I.M. „SPATII VERZI”, CHISINAU: ”Ne spune cum sunt alesi copacii care trebuie lichidati.”  ...
Halep vs Muguruza, in finala Cincinnati. Simona, la o victorie distanta de locul 1 mondial. LIVE TEX...   Principalele faze ale meciului începând cu ora 21:00: Simona Halep, locul 2 WTA, s-a calificat a doua oară în finala turneului de categorie Premier 5 de la Cincinnati, după ce a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-2, 6-1, pe americanca Sloane Stephens, locul 15...
Membru CEC: Nu toate listele cu semnături ale ultimilor opt candidați au fost verificate Nu toate listele cu semnături ale ultimilor opt pretendenți la funcția de președinte al Republicii Moldova au fost verificate de către Comisia Electorală Centrală, cel puțin asta susține Vladimir Șerban, membru al CEC. „Fiecare candidat a prezentat câte circa 25 de mi...
Datoriile la salarii depășesc în Transnistria suma de 2 milioane de dolari Restanțele salariale în regiunea separatistă transnistreană s-au majorat pe parcursul lunii iunie cu 3,6 milioane de ruble transnistrene, depășind la începutul lui iulie cifra de 31,8 milioane de ruble, echivalent cu 2,1 milioane de dolari. ...
Odihna insuficientă adaugă centimetri la talie (studiu) Odihna insuficientă poate duce la creșterea în greutate, sugerează cercetători britanici după ce au descoperit că persoanele care dorm doar șase ore pe noapte au circumferința taliei mai mare decât cele care dorm nouă ore. Rezultatele studiului lor întăresc dovezile că ...
Patronul unui lant de cafenele din Constanta s-a sinucis. Motivul pentru care ar fi ales sa-si ia vi...   Dumitrache Economu, patronul unuia dintre cele mai mari lanturi de cafenele din Romania, administrator a zeci de restaurante si seful unei firme faimoase de echipamente hoteliere, s-a spanzurat marti dupa-amiaza. Nu a lasat in urma niciun bilet de adio. Tragedia s-a petrecut in apartamentul ...