465x0_imageResize_2.jpg

Premierul danez respinge o propunere a euroscepticilor privind organizarea unui referendum pe modelul Brexitului

Premierul danez, Lars Lokke Rasmussen, și lidera Partidului Social-Democrat, de opoziție, Mette Frederiksen, au respins luni ideea avansată de eurosceptici privind convocarea unui referendum privind apartenența Danemarcei la Uniunea Europeană, informează agenția DPA.

În opinia liderului formațiunii eurosceptice Partidul Poporului, Kristian Thulesen Dahl, un referendum prin care populația să se pronunțe pe tema apartenenței în continuare la UE ar fi necesar în contextul Brexitului. El a făcut această remarcă în timpul unei dezbateri despre viitorul blocului comunitar, ce va fi difuzată luni seară de postul public danez DR.

Însă premierul liberal Rasmussen a dezaprobat ideea convocării unui asemenea referendum. ‘Este suficient de clar că există o foarte, foarte largă majoritate parlamentară în favoarea rămânerii Danemarcei în UE’, a indicat șeful executivului de la Copenhaga. ‘Nu organizăm referendumuri în chestiuni pe care nu dorim să le schimbăm’, a explicat el.

La rândul ei, Mette Frederiksen, președința social-democraților aflați în opoziție, a asigurat că formațiunea ei ‘nu a dorit niciodată un referendum’ pe această chestiune și nici în prezent nu dorește o asemenea consultare populară. Mai mult decât atât, lidera stângii daneze a precizat că nu susține o ipotetică decizie privind ieșirea Danemarcei din UE și l-a acuzat pe Kristian Thulesen Dahl că, prin propunerea pe care a avansat-o, se joacă cu pacea și securitatea Europei.

Formațiunea eurosceptică pe care o conduce acesta din urmă colaborează în parlament cu executivul minoritar al premierului Rasmussen, dar în același timp cere ieșirea Danemarcei din UE.

Danemarca este membră a blocului comunitar din anul 1973, dar, după ce a respins prin referendum Tratatul de la Maastricht, a fost exceptată în anul 1993 de la aplicarea deciziilor europene în domeniul justiției și afacerilor interne, fiind de asemenea scutită de adoptarea monedei euro.

AGERPRES.RO


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

Ibuprofenul și alte antiinflamatoare pot inhiba dezvoltarea mușchilor O echipă de cercetători din Suedia a descoperit că administrarea regulată a medicamentelor antiinflamatoare (precum ibuprofen) poate inhiba dezvoltarea musculară, relatează Agerpres. Studiul, efectuat la Institutul Karolinska și publicat în „Acta Physiologica”, a analizat efectele ibuprofenului asup...
DOC. Igor Dodon: Maia Sandu, la ora 13.00 să fiți la birou. Venim să semnați angajamentul că nu veți... „După alegeri PSRM rămâne în opoziție. Niciun fel de aranjamente cu cei de la guvernare. Doar alegeri anticipate. Pentru a confirma acest lucru am pregătit un angajament public pentru candidații la funcția de președinte. Unul din puncte sună așa: Promitem că președintele categoric nu va accepta cola...
Femeia care a scuipat un sofer si i-a aratat semne obscene, dupa un accident in trafic, a demisionat...   Invitata la emisiunea O Seara Perfecta, femeia afirma ca a demisionat din motiv ca clinica unde era angajata este terorizata dupa accidentul in care aceasta a fost implicata.   Doi soferi s-au luat la cearta ieri, acuzandu-se reciproc ca au incalcat regulile de circulatie. Astfel, ...
Reacția Federației Ruse după atacul de la Ankara: Ucigașii vor fi pedepsiți! Rusia califică uciderea ambasadorului rus la Ankara, Andrei Karlov, drept un atac terorist. Potrivit purtătoarei de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova,  chiar astăzi, 19 decembrie, problema va fi pusă la Consiliul de Securitate al ONU. ...
Colaps demografic în stânga Nistrului. Mortalitatea a crescut cu cel puțin 1,2% în doar șase luni... Regiunea transnistreană se confruntă cu aceeași problemă ca și amlul drept al Nistrului. Rata mortalității s-a mărit ultimele 8 luni cu 1,2% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Potrivit statisticilor în 2015, în regiunea transnistreană s-au născut 30...
(foto) O clădire din Rusia a devenit cea mai înaltă din Europa Un zgârâie-nori din orașul Sankt-Petersburg a devenit cea mai înaltă clădire din Europa, scrie euronews.com. Centrul Lahta, care va fi finisat anul următor, a atins deja înălțimea de 374 de metri, potrivit contructorilor acestuia.  Clădirea ar fi &ici...