premierul-spaniei-a-anuntat-suspendarea-guvernului-catalan-si-organizarea-de-alegeri-noi-in-regiune-38244.jpg

Premierul Spaniei a anunțat suspendarea guvernului catalan și organizarea de alegeri noi în regiune

Guvernul spaniol s-a reunit, sâmbătă, pentru a stabili domeniul de aplicare şi calendarul măsurilor pe care intenţionează să le adopte în temeiul Articolului 155 din Constituţia Spaniei, potrivit căruia autonomia regiunii Catalonia poate fi suspendată, relatează agenţia The Associated Press.

Guvernul de la Madrid a decis să activeze Articolul 155 din Constituţia Spaniei, potrivit căruia autonomia regiunii Catalonia poate fi suspendată dacă se constată încălcarea legilor.

Mariano Rajoy a precizat că guvernul său are patru obiective în privinţa Cataloniei: revenirea în legalitate, recuperarea stării de normalitate şi coabitare în regiune, continuarea dezvoltării economice şi organizarea de alegeri regionale.

„Mai întâi, şeful guvernului poate dizolva Parlamentul regional. Apoi poate cere organizarea alegerilor în termen de maximum şase luni. Dorinţa mea este să fie organizate alegeri în cel mai scurt timp, pentru ca situaţia să revină la normal”, a spus Rajoy.

Premierul spaniol a subliniat că guvernul regional al Cataloniei va continua să funcţioneze şi va rămâne principala administraţie a comunităţii autonome. Această administraţie va acţiona strict în baza directivelor primite de la guvernul Spaniei.

Şeful executivului catalan, Carles Puigdemont, va continua exercitarea rolului său reprezentativ până la noile alegeri. Totuşi, acesta nu poate propune candidaţi pentru viitoarea conducere a regiunii şi nu poate demara iniţiative care contravin Constituţiei Spaniei sau care nu primesc acordul guvernului central de la Madrid.

„Guvernul a avut multe oportunităţi să aplice Articolul 155 până acum, dar am preferat să acţionăm cu prudenţă şi responsabilitate, încercând să obţinem o rectificare a acţiunilor (guvernului catalan). Pentru ei (catalani), voinţa majorităţii a dispărut, la fel ca legalitatea şi noţiunea de stat de drept. Nu există ţară în lume care este dispusă să permită o astfel de situaţie. Adoptarea de către Parlamentul Cataloniei a legii privind referendumul (de independenţă) nu a fost în concordanţă cu democraţia. Acţiunea a fost apoi suspendată de către Curtea Constituţională, dar asta nu a contat pentru ei. Autonomia Cataloniei nu este suspendată, doar atribuţiile persoanelor care pun în pericol regiunea”, a mai spus Rajoy.

Măsurile trebuie să treacă de votul Senatului, unde formaţiunea conservatoare Partidul Poporului, condusă de către Mariano Rajoy, deţine majoritatea. Procesul pentru implementarea unor măsuri privind Catalonia ar dura aproximativ o săptămână.

În documentul care prezintă motivele aplicării Articolului 155 din Constituţie, guvernul spaniol indică faptul că şeful guvernului catalan, Carles Puigdemont, şi preşedintele Parlamentului catalan, Carme Forcadell, au avut un rol decisiv în„încălcarea deliberată a statutului, prin implementarea unui proces de secesiune”. Cei doi lideri care au militat pentru independenţă „nu şi-au îndeplinit obligaţiile şi au acţionat împotriva interesului naţional”.

Premierul spaniol s-a referit şi la implicaţiile economice ale unei posibile independenţe ale Cataloniei, care ar împovăra regiunea şi ar genera „scăderea produsului intern brut cu 25-30 de procente”.

Schimbările care urmează să fie implementate de către guvernul central de la Madrid vizează şi forţele de poliţie catalane Mossos d’Esquadra, care vor trece în subordinea ministerului de Interne. În plus, şeful poliţiei regionale, Josep Lluis Trapero, poate fi destituit. În unele situaţii, ministrul spaniol de Interne poate decide înlocuirea Mossos d’Esquadra cu forţele naţionale de securitate.

Dacă măsurile propuse vor fi adoptate, reprezentanţii executivului catalan vor trebui să apară în faţa Senatului spaniol la fiecare două luni pentru a raporta gestionarea situaţiei din Catalonia. Guvernul de la Madrid nu a stabilit încă dacă va înfiinţa o structură care să coordoneze activitatea guvernului Cataloniei sau va numi doar un reprezentant.

 


Preluat de la: Agora.md

 Fără categorie