mao_11777200.jpg

Preşedintele Chinei a interzis folosirea literei "n". Care este motivul

Cenzura continuă în China, unde preşedintele Xi Jinping a interzis folosirea literei ,,n”, dar şi a mai multor cuvinte în mediul online. Decizia vine după ce oamenii s-au arătat nemulţumiţi pe reţelele sociale de posibilitatea extinderii mandatului de preşedinte a lui Xi Jinnping, informează The Guardian.

Autorităţile de la Beijing au interzis litera ,,n”, pentru că în argoul chinez aceasta ar sugera o persoană care a făcut ceva de nenumărate ori, iar folosită în mai multe combinaţii poate fi un atac la adresa preşedintelui.

Totodată, din mediul online au fost interzise şi sintagmele ,,Zi Zedon” (nume format numele lui Xi Jinping şi cel al lui Mao Zedong), ,,imoralitate” şi ,,pe viaţă”.

Într-o postare pe blogul său, expertul în politici chineze al Universităţii Pennsylvania, Victor Mair, susţine că ,,cenzorii au acţionat rapid şi drastic” după ce au apărut numeroase critici în mediul online la adresa puterii de la Beijing.

Menţionăm că Partidul Comunist din China a propus săptămâna trecută modificarea articolului din constituţie care prevede ca preşedintele să aibă doar două mandate. În acest caz, liderul Xi Jinping, care este şeful partidului şi al armatei, ar putea să nu se retragă niciodată, scrie descopera.ro

Totodată, au fost interzise şi titlurile a două cărţi semnate de George Orwell: ,,1984” şi ,,Ferma Animalelor”


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

INTERESANT! Care sunt butoanele pe care le folosește un pilot de Formula 1 Bolizii de Formula 1 trebuie conduși impecabil pe traseu, iar piloții au un număr mare de butoane pe care le folosesc în timpul unei curse, scrie playtech.ro.Fără doar și poate, meseria unui pilot de Formula 1 este printre cele mai stresante din lume, iar videoclipul de mai sus ne oferă încă o serie...
Harnicii în momentul inoportun! Muncitorii repară asfaltul pe timp de ploaie (VIDEO) S-au înhărnicit pe timp de ploaie. Astăzi, în jurul orei 11:10 şi 12:30, angajaţii unei întreprinderi reparau asfaltul pe strada Grenoble 159/5.În video-ul de mai sus se vede cum munitorii pun bitum în crăpăturile şi gropile ce s-au format pe drum.Un trecător indignat a suprins imaginile video.Dacă ...
Ultimul decret semnat de Nicolae Timofti. Despre ce este vorba Fostul președinte, Nicolae Timofti a semnat ultimul decret în funcția de șef al statului. Este vorba despre ordinul de demisie a consilierului său, Ion Pădurare, care a publicat decretul pe pagina sa de socializare. Preluat de la: Unimed...
Serghei Cebotari, numit „Omul Anului 2017” de revista VIP Magazin Organizatorii evenimentului au menţionat că sub conducerea fermă şi coerentă a domnului Serghei Cebotari, Moldova Agroindbank s-a impus drept un pilon strategic al dezvoltării Republicii Moldova, un partener de încredere atât al sectorului privat, cât şi al celui public.  Preşedintele Comitetul...
Alegeri SUA. Site-ul pentru imigrații a Canadei a picat Principalul site pentru imigrații al Canadei a picat de mai mult ori în această noapte. Utilizatorii din SUA, Canada și Asia au văzut un mesaj de eroare internă când au încercat să acceseze site-ul www.cic.gc.ca. Nici din România site-ul nu poate fi accesat.  Problemele au fost semnalate d...
Incident grav în Portugalia: Grenade şi gloanţe au fost furate dintr-un depozit militar: „Hoţii par ... Grenade şi gloanţe au fost furate dintr-un depozit militar situat în centrul Portugaliei, anunţă armata portugheză, calificând incidentul drept "grav", relatează site-ul cotidianului Le Figaro. "Au fost furate grenade ofensive şi gloanţe de 9 mm dintr-un depozit milit...