Președintele PDM Vlad Plahotniuc a plecat peste ocean. Vezi cu cine se va întâlni democratul în Statele Unite

O delegaţie a Coaliţiei de guvernare din Republica Moldova efectuează o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, începând cu data de 5 decembrie 2017. Delegaţia este condusă de către preşedintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vlad Plahotniuc. Potrivit serviciului de presă al PDM, membrii delegației vor avea întrevederi cu reprezentanţi ai instituţiilor americane, dar şi cu cei ai societăţii civile din SUA. 

Discuţiile vor viza evoluţiile din ţara noastră, strategia Coaliţiei de guvernare pentru perioada următoare, dar şi aspecte ce ţin de relaţiile dintre SUA şi Republica Moldova în contextul împlinirii a 25 de ani de relaţii diplomatice bilaterale.

Luni, liderul democraților s-a aflat într-o vizită la Strasbourg, unde a discutat cu oficiali ai Consiliului Europei și Comisiei de la Veneția.

Timpul.md
 


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

Adevărata poveste a lui Winnie the Pooh. Totul a început de la simpatia unui soldat pentru un urs bl... Când un soldat din timpul Primului Război Mondial a păşit afară din trenul în care se afla, în timpul unei scurte opriri într-un mic orăş din Canada, nu a ştiut că paşii săi vor duce la publicarea uneia dintre cele mai cunoscute poveşti pentru copii, cea a lui Winnie-the-Pooh, scrie mediafax.ro.Pe d...
Protest anti-arme în SUA. Americanii cer înăsprirea legilor legate de comercializarea armelor Condoleanțele şi rugăciunile nu mai sunt de ajuns, e timpul să schimbăm legislaţia referitoare la arme. Este mesajul miilor de americani prezenţi la un miting de amploare în Florida, care au cerut înăsprirea legilor legate de comercializarea armelor. Protestul are loc la câteva zile după ce un adole...
FORUMUL AFACERIȘTILOR DIN NORDUL ȚĂRII. Businessmanii spun că 2017 a fost un an bun Oamenii de afaceri din nordul ţării susţin că înregistrează profituri tot mai mari datorită acţiunilor autorităţilor de atragere a investiţiilor. Despre viitoarele strategii de dezvoltare a infrastructurii în această regiune s-a discutat în cadrul unui forum unde a participat şi ministrul Economiei,...
Ala Mîndîcanu: Sistemele electorale și diaspora În ultimele zile apar tot felul de informaţii despre opiniile Diasporei privind reforma sistemului electoral din Republica Moldova. Unele reportaje susțin că „Diaspora susține votul uninominal”, altele afirmă cu tărie că „Diaspora se pronunță împotriva votul...
FOTO. Din fața Catedralei – în tot orașul. Florile din covorul de două milioane de lei sunt să... Cele 180 mii de fire de panseluțe, care au alcătuit rondul de flori gigant, au fost divizate pentru a fi replantate în 16 locații din capitală. Lucrările de replantare a florilor deja au început și sunt planificate până la finele săptămânii curente.   Astfel, de către serviciile municipa...
Cetățean al Camerunului, reținut la frontieră: A încercat să iasă ilegal din Republica Moldova... Un cetățean al Camerunului a fost reținut în timp ce încerca să traverseze ilegal frontiera de stat. Potrivit oamenilor legii, acesta s-a legitimat în baza unei cărți de identitate olandeze, care nu-i aparține. S-a întâmplat ieri, în punctul de...