33052078_1816608048401133_5534653324738953216_n_93347700.jpg

Primele mesaje ale candidaţilor la funcţia de primar al Capitalei după afișarea rezultatelor. Ce spun aceștia

Imediat după ce s-au închis secţiile de vot, candidaţii la funcţia de primar al Capitalei au venit cu un mesaj către alegătorii săi. 

La ora 21, când s-au închis secţiile de votare, candidatul independent, Silvia Radu a scris pe pagina sa de facebook că le mulţumeşte celor, care astăzi au votat-o. Indiferent care va fi rezultatul final, fiecare vot pe care l-am primit mă onorează, a mai scris radu. 

Iar socialistul Ion Ceban a declarat că observatorii delegaţi din partea PSRM nu au constat încălcări grave în timpul scrutinului.

„Vreau să mulţumesc tuturor pentru că au participat şi au dat dovadă de spirit democratic şi spirit de participare. Ce ţine de monitorizarea procesului electoral, vreau să zic că noi la fiecare secţie de votare avem cel puţin trei reprezentanţi. Noi încălcări majore să influenţeze nemijlocit rezultatele aceste alegeri, nu am depistat”, a spus candidatul PSRM, Ion Ceban.

Iar candidatul PUN, Constantin Codreanu, a declarat că este nemulţumit de prezenţa scăzută la urne şi are şi o explicaţie în acest sens.

„Explicațiile sunt două: în primul rând o campanie murdară, agresivă, necivilizată, care a afectat procesul electoral și i-a dezgustat pe cetățeni. Comportamentul, de multe ori, asemănător unor clovni”, a spus candidatul PUN, Constantin Codreanu.

Cu o oră până la încheierea scrutinului, candidatul PPDA, Andrei Năstase a scris pe facebook că dacă azi nu urcăm cu toții în ultimul tren al democrației și libertății, atunci mâine vom umbla prin gări cu bagajele în mâini spre străinătății. 


Preluat de la: Publika.md