primele-reactii-dupa-ce-putin-si-a-anuntat-candidatura-la-prezidentiale-navalnii-propun-sa-nu-acceptam-39809.jpg

Primele reacții după ce Putin și-a anunțat candidatura la prezidențiale. Navalnîi: Propun să nu acceptăm

„Această decizie le va permite rușilor să aibă încredere în viitorul lor”, și-a exprimat satisfacția președintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Viaceslav Volodin, citat de agenția de presă RIA Novosti.

Vladimir Putin, 65 de ani, „a făcut întotdeauna tot ce-i stă în putere pentru a apăra oamenii și țara în momentele cele mai grele”, a subliniat el.

„Societatea există astăzi pentru că Vladimir Putin rămâne președinte, iar aceasta are o mare importanță”, a estimat fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov, citat de agenția de presă TASS.

La rândul său, opozantul numărul unu al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a declarat că un nou mandat ar fi ‘un pic cam prea mult’ pentru Putin, la putere în Rusia de 17 ani și care va depăși, în cazul unei realegeri aproape sigure, recordul lui Leonid Brejnev, care a condus Uniunea Sovietică din 1964 până în 1982.

„Propun să nu acceptăm”, a scris Navalnîi pe contul său de Twitter.

Potrivit lui Maxim Katz, deputat în consiliul legislativ al Moscovei și blogger al opoziției, după anunțul lui Vladimir Putin rușii ‘trebuie să se aștepte din nou la cel puțin 6 ani de umilință și rușine naționale’.

‘În timpul ultimilor șase ani, acest om a distrus reputația și economia țării noastre’, a notat Katz pe blogul său, făcând aluzie la sancțiunile economice occidentale legate de criza ucraineană și la acuzațiile de dopaj instituționalizat.

Pe rețelele sociale ruse, au fost postate numeroase mesaje ironice precum ‘Ce bucurie! El NU pleacă!’, ‘Ce surpriză!’ sau ‘Oare cineva se îndoia?’.


Preluat de la: Agora.md

Postări recomandate

Nu si-a spus inca ultimul cuvant. Legendarul sahist moldovean Viorel Bologan revine pe arena mondial...   Ajuns la 46 de ani, Viorel Bologan a decis sa dea restart carierei sale. Legendarul sahist a declarat va participa in acest an la cele mai importante turnee mondiale. Sportivul si-a propus si cateva obiective.   Viorel BOLOGAN, SAHIST: "Calificarea din Campionatul Europei la Cupa Mond...
Un barbat a ajuns cu rani la spital, dupa ce masina in care se afla a ajuns intr-un stalp, in satul ... Potrivit politiei, cele doua masini s-au izbit pe o strada din satul Rublnita, in jurul orei 20.00. Un Volkswagen Cadi, condus de un tanar in varsta de 23 de ani, circula cu viteza excesiva, spun oamenii legii, cand a dat peste un Daewoo care vira la stanga.   Autoturismul tanarului a fost pr...
Caz real. Cum un bărbat şi-a cumpărat o maşină pentru echivalentul a 78 de lei moldoveneşti Un locuitor al Marii Britanii şi-a cumpărat un automobil în mare parte funcţional în schimbul unei sume de bani pe care un băştinaş o plăteşte acolo pentru o halbă de bere. Istoria neobişnuită a fost povestită de redactorului site-ului Honest John,...
ANI GREI DE ÎNCHISOARE pentru 7 foşti angajaţi ai Penitenciarului nr.2-Lipcani, care au bătut cu bes... Şapte foşti angajaţi ai Penitenciarului nr.2-Lipcani, care acum doi ani scăpase de închisoare, după ce Judectoria militară Chişinău îi achitase, au fost condamnaţi în total la 60 de ani închisoare. Astfel, recent, Curtea de Apel Chişinău a admis contestaţia procurorilor, recunoscându-i pe cei şapte ...
Șeful CIA: WikiLeaks este un „serviciu de informații ostil” Directorul CIA a catalogat joi site-ul WikiLeaks drept un "serviciu de informații ostil", estimând că acesta reprezintă o amenințare la adresa democrațiilor și face jocul dictatorilor, conform France Presse. În prima sa intervenție publică de la numirea sa în fe...
Iurie Leancă: Mizăm pe suportul Cehiei în apropierea Moldovei de Uniunea Europeană Continuă vizita de lucru la Praga, a vicepremierului pentru Integrare Europeană, Iurie Leancă, care se desfășoară în perioada 18-19 septembrie curent. În cea de-a doua zi oficialul moldovean a avut întrevederi cu președintele Camerei Deputaţilor a Parlamentului ceh, Radek Vondráček, președintele Com...