prince_william_and_kate_21205100_05625000.jpg

Prințul William și soția sa Kate au confirmat când se va naște al treilea copil

Prințul William și soția sa Kate au confirmat marți că al treilea copil al lor se va naște în luna aprilie a anului viitor, scrie digi24.ro.

Cei doi, care au titlurile oficiale de duce și ducesă de Cambridge, au anunțat luna trecută că ducesa Kate este însărcinată și că suferă de grețuri matinale severe, dar data când noul copil urma să vină pe lume nu a fost dezvăluită, noteaz Agerpres.

Într-o scurtă declarație, Palatul Kensington susține că viitorul copil, care va fi al cincilea în ordinea succesiunii la tronul britanic, urmează să se nască în aprilie.

Luni, Kate și-a făcut cea de a doua apariție publică de când s-a aflat că este însărcinată, participând la un eveniment de caritate din gara londoneză Paddington. Spre deliciul copiilor, ducesa de Cambridge a dansat cu ursul Paddington, personajul principal al filmului cu același nume.

Alături de prințul William și de fratele lui Harry, Kate s-a întâlnit în gara Paddington cu copiii de la organizațiile caritabile pe care le susțin și care se pregăteau de o călătorie cu trenul în mediul rural englezesc.

Membrii familiei regale s-au întâlnit cu acest prilej cu personajele noului film „Paddington 2”, a doua parte a filmului despre ursulețul iubitor de marmeladă numit după gara din Londra și Kate a dansat pe o platformă instalată cu acest prilej cu un actor îmbrăcat în costumul lui Paddington.

„Se simte mult mai bine”, a spus prințul William, în timp ce un colaborator a declarat că deși sănătatea i s-a ameliorat, ducesa suferă în continuare din cauza efectelor grețurilor matinale.


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

VIDEO. Cum arată robotul Eva de la UTM: „Va deveni ambasadoarea egalității de gen” Eva are înălțimea de 58 cm, greutatea - 5 kg, ochi negri şi este „pasionată” de dans, mișcare, comunicare. Aici, la UTM, l-a „întâlnit” pe Frank și acum cei doi formează o frumoasă pereche, dotată cu multă inteligență artificială. Achiziționat încă în 2015 de către UTM, Frank este implicat în cursu...
Peste o sută de cerbi vor fi eliberaţi în pădurile din ţară În perioada februarie-martie, Agenţia „Moldsilva” desfăşoară activităţi de strămutare, aclimatizare şi populare a fondului forestier naţional cu cerbi nobili şi cerbi cu pete. În acest an, urmează să fie eliberați în spaţii naturale aproximativ 150 de cerbi. ...
Guvernul va investi 120 milioane de euro pentru reabilitarea sectorului horticol din ţară Circa 120 milioane de euro va investi Guvernul Republicii Moldova în reabilitarea sectorului horticol din ţară în cadrul proiectului „Livada Moldovei”. Banii sunt un împrumut acordat de Banca Europeană de Investiţii, iar proiectul va fi implementat de Minist...
Alexandru Tănase: Numărul de plângeri la CEDO trebuie să scadă proporţional cu numărul încălcărilor ... Data de 24 iulie 1997, când Parlamentul Republicii Moldova a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a constituit punctul de pornire pentru tânărul stat Republica Moldova în crearea propriului sistem de protecție a drepturilor omului. ...
Directorul Spitalului de Psihiatrie din Bălți se va alege cu mustrare aspră din partea Ministerul Să... Directorul Spitalului de Psihiatrie din Bălți va primi mustrare aspră din partea Ministerul Sănătății pentru neregulile descoperite de către ofițerii CNA la Blocul alimentar din unitate spitalicească respectivă.  În același timp, va fi creată o comisie care va verifica minuțios activ...
Dodon atacă din nou UNIONIȘTII : Transnistrenii vor reintegrarea ţării, dar pentru asta e nevoie ca... Igor Dodon se arată ferm convins că majoritatea cetăţenilor din regiunea transnistreană îşi doresc reintegrarea ţării, iar pentru a realiza acest obiect „este necesar ca la Chişinău să fie oameni statalişti, nu cei care vor Unirea cu România şi în NATO”. ...