proiectul-nord-stream-2-este-o-incercare-a-lui-putin-de-a-destabiliza-europa-scrisoarea-deschisa-semnata-de-candu-si-parubii-43059.jpg

„Proiectul Nord Stream 2 este o încercare a lui Putin de a destabiliza Europa”. Scrisoarea deschisă semnată de Candu și Parubii

„Adevărata esență a proiectului Nord Stream 2 e departe de a fi una economică: este vorba de o inițiativă politică a lui Putin menită să destabilizeze Europa și să deprime țările europene”, a declarat președintele Parlamentului Ucrainei, Andrii Parubii, în cadrul conferinței interparlamentare pe subiectul securității la care au participat reprezentanții din Georgia, Republica Moldova și Ucraina.

Scrisoarea deschisă, semnată de Parubii și Candu, a fost adresată președinților tuturor Parlamentelor din Uniunea Europeană și urmează a fi seamntă de către Lituania și Polonia, informează portalul Emerging Europe.

Informațiile au fost confirmate de Candu însuși într-o postare pe Facebook.

„În timpul întrevederii cu omologul meu ucrainean Andriy Parubiy, în cadrul Conferinței Interparlamentare de la sfârșitul săptămânii trecute, am semnat o scrisoare deschisă către șefii Parlamentelor din Uniunea Europeană, cu privire la îngrijorarea pe care o avem față de construirea conductei #NordStream2”, a scris Candu.
Preluat de la: Agora.md

Postări recomandate

Tragedie in incinta Teatrului de Opera si Balet "Maria Biesu" din capitala. Un muncitor a ...   Potrivit politiei, totul a avut loc aseara.   Barbatul nu ar fi respectat regulile de securitate tehnice si a cazut de pe scena in timp ce muncea acolo.   Acesta avea 70 de ani si era locuitor al capitalei.    Politia investigheaza cazul. ...
Artur Ioniţă şi-a salvat echipa, Cagliari Calcio, de la înfrângere în meciul cu SPAL Fotbalistul moldovean, Artur Ioniţă şi-a salvat echipa de la înfrângere în etapa a 12-a din Serie A. Mijlocaşul naţionalei Moldovei a marcat pentru Cagliari Calcio golul egalizator în partida cu SPAL în minutul 76. Ioniţă a înscris cu un şut puternic din interiorul careului după ce a driblat pe un a...
Au mers la școală și NU S-AU MAI ÎNTORS. Doi copii AU DISPĂRUT în ziua de întâi septembrie Doi copii, de zece şi 11 ani, au dispărut în prima zi de școală. Este vorba despre o soră şi un frate din satul Pleşeni, raionul Cantemir, care au ieșit de acasă în ziua de întâi septembrie şi nu s-au mai întors.Potrivit poliţiei, Daniela şi Maxim Miron au fost văzuţi ultima dată, în dimineaţa zilei...
Mai multe nume mari din sectorul IT sunt interesate să preia Twitter Mai multe nume mari din sectorul IT sunt interesate să preia Twitter, spun surse citate de CNBC şi Wall Street Journal. Google, Microsoft, Verizon şi Salesforce s-ar gândit să facă oferte pentru reţeaua de socializare. Acţiunile Twitter au crescut cu peste 20% după apariţia acestor informaţii, iar c...
Natalia Gordienko, proprietara a două posturi de radio din clădirea GMG Natalia Gordienko a devenit proprietara a două posturi de radio din Republica Moldova - Like FM (care retransmite Russkoe Radio) și Radio ONE (înființat prin cesiune de frecvențe, preluate de la Național FM). Ambele instituții media își au adresa pe strada Ghioceilor 1 - sediul Gene...
VIDEO. Ce s-a întâmplat cu câteva minute înainte de incendiul care a distrus Palatul Episcopal Greco... Un clujean aflat în vizită în Oradea a surprins imagini ale Palatului Episcopal Greco-Catolic din Oradea cu puţin înainte de incendiul care a mistuit acoperişul clădirii şi tavanul de la etajul I. În filmare se observă o mulţime de lumini care apar intermitent pe faţada palatului. Autorul înregistră...