465x0_1.jpg

Raed Arafat: Nimeni nu poate garanta că dezastrul de la „Colectiv” nu se poate repeta oriunde în țară

Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a declarat, duminică, pentru AGERPRES, că nimeni nu poate garanta că drama din clubul "Colectiv" nu se poate repeta oriunde în țară. 

Întrebat dacă sistemul de prevenire a situațiilor de urgență s-a îmbunătățit după această tragedie, Raed Arafat a răspuns afirmativ, dar a adăugat că ‘o prevenire sută la sută’ nu există nicăieri în lume.

‘Astfel de dezastre din păcate nimeni nu poate garanta că nu se pot întâmpla. Orice situație poate să se întâmple, oriunde în țară. Se pot cumula anumiți factori favorizanți care să ducă la apariția unui incident sau a unui dezastru. Rolul nostru este să facem tot posibilul să prevenim acest lucru. O prevenire sută la sută nu există, nimeni nu va garanta că un dezastru nu poate să aibă loc. Orice dramă se poate repeta, dar într-o altă formă, nu va fi o copie identică. Dacă ne uităm în lume, în SUA, Belgia, Olanda au avut drame similare cu cea de la noi, iar unii au avut drame repetate. Măsurile de prevenire luate în ultima perioadă sunt în măsură să reducă acest risc și această probabilitate’, a declarat, pentru AGERPRES, doctorul Raed Arafat.

Totodată, Raed Arafat a spus că în cazul unei calamități majore, de tipul unui cutremur, în urma căruia apar victime multiple, se ia în calcul transferarea pacienților în alte județe care nu au fost afectate de seism.

‘Dacă vrem să luăm multiplele victime care pot să apară în București este posibil să fie nevoie, în caz de calamitate majoră iar o parte din spitalele să nu funcționeze, să muți bolnavii în alte spitale din zonele care nu sunt afectate. Acesta este modul în care se lucrează oriunde. Nu te bazezi doar pe orașul care este afectat ci pe orașele neafectate și unde poți transfera pacienții. Orice situație de dezastru este o provocare. Pregătim sistemul pentru aceste provocări. Există proiecte de pregătire a spitalelor să facă față nu din punct de vedere al consolidărilor, ci din punct de vedere inclusiv al fixării echipamentelor în spitale. Pregătim un proiect pilot la București pe două spitale, împreună cu primăriile. Continuăm pregătirea ca sistemul să facă față la un dezastru. Acest lucru nu se va opri, nu putem spune că suntem perfect pregătiți. Întotdeauna trebuie făcut ceva în plus’, a declarat Raed Arafat.

Duminică a avut loc, la Piatra Neamț, ceremonialul de înmânare a Drapelului de luptă către Inspectoratul pentru Situații de Urgență ‘Petrodava’ al județului Neamț. La eveniment a fost prezent și doctorul Raed Arafat, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.  

sursa: agerpres.ro


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

Dezastru pe strada Mihai Viteazul, dupa cateva minute de ploaie torentiala: cateva guri de canalizar... Unii dintre soferi nu au mai putut sa-si continue drumul, asa ca au tras pe dreapta.   "E Doamne fereste", "Parca e havuz", "E un rau mare", spun soferii.   O cantitate considerabila de apa s-a adunat si pe strada Calea Iesilor si Albisoara.   ...
LIVE VIDEO. Sedinta de judecata in cazul lui Ilan Sor   Sedinta de judecata incepe la ora 16:00.   Procurorii cer 15 ani de inchisoare pentru Ilan Sor, invinuit ca ar fi obtinut peste 5 miliarde de lei de la Banca de Economii, pe care le-ar fi spalat apoi prin firme off-shore.   Primarul de Orhei nu-si recunoaste vina si spune ca ...
Italia și Turcia, amenințată cu noi atacuri teroriste Un luptător al Statului Islamic a publicat o filmare în care amenință cu noi atacuri teroriste asupra Italiei și Turciei și îi transmite un mesaj președintelui SUA, Donald Trump. Bărbatul, care vorbește cu accent britanic, susține că ISIS are ca ținte în special două ma...
METEO 23 mai 2018: Vreme frumoasă și cer variabil în toată țara. Câte grade vor indica termometrele... Astăzi se prevede cer variabil. Vântul va sufla slab din sud-est. La Briceni şi Soroca se vor înregistra 24 grade Celsius, iar la Bălţi va fi cu un grad mai mult.La Orhei vor fi maxime de 26 de grade. La Tiraspol sunt prognozate 27 de grade, iar la Leova 28. La Comrat şi Cahul mercurul din termometr...
Grecia a ieşit oficial din programul de asistenţă financiară Grecia a ieşit oficial din programul de asistenţă financiară. E pe picioarele sale, însă are încă nevoie de cârje pentru a merge. Austeritatea nu s-a terminat, iar ţara are în continuare nevoie de reforme.Cei opt ani în care economia statului elen a fost dependentă de asistenţa financiară internaţio...
Casele inteligente, extrem de VULNERABILE. Principalul PERICOL care te paşte într-o astfel de locuin... În ziua de azi, locuințele ar putea fi spionate foarte ușor cu ajutorul dispozitivelor inteligente.Criminalii cibernetici pot controla de la distanță dispozitive inteligente video și filma în timp real activitatea din locuințele utilizatorilor. Vulnerabilitatea a fost identificată într-un model popu...