raport-cji-trei-posturi-tv-au-incalcat-prevederile-legale-cu-acordul-tacit-al-cca-45716.jpg

Raport CJI: Trei posturi TV au încălcat prevederile legale cu acordul tacit al CCA

În timpul campaniei, posturile private Prime TV, Canal 2 și Publika TV au încălcat mai multe prevederi ale Codului Audiovizualului, susține directoarea executivă a Centrului pentru Jurnalism Independent, Nadine Gogu. Mai exact, aceste posturi nu au asigurat pluralismul de opinie, nu au respectat principiile de corectitudine, echidistanță și obiectivitate.

„Toate reportajele care au vizat-o direct sau inderect pe Silvia Radu au prezentat-o exclusiv în context pozitiv, informația fiind selectată pentru a demonstra avantajele acesteia față de alți concurenți. (…) În contrast, materialele care i-au vizat pe unii dintre contracandidați ai Silviei Radu au conținut informații care îi prezintă în lumină negativă, îi iau în derâdere, iar în unele cazuri au fost prezentate și informații cu scopul clar de discreditare”, se arată în raportul CJI.

Mai grav este însă faptul că aceste posturi au continuat, cu acordul CCA-ului, să reflecte campania electorală, deși au anunțat mai devreme că nu vor face acest lucru, susțin experții. 

„Abia azi CCA-ul a venit cu acele avertizări pentru radiodifuzorii care, deși au anunțat că nu vor reflecta alegeri, totuși au făcut-o. Ne așteptam ca acest lucru să se întâmple mai devreme, până la alegerile din 20 mai, dar aceasta nu s-a întâmplat, din păcate”, a spus Nadine Gogu.

În cadrul prezentării raportului, experții media au venit cu două apeluri, unul pentru jurnaliști, iar celălalt – pentru Consiliul Coordonator al Audiovizualului. Cei dintâi au fost rugați „să aibă un comportament decent cel puțin în turul doi”, iar cel din urmă, „să reacționeze mai prompt la sesizările făcute de societatea civilă”, în calitatea sa de „garant al interesului public”.

Citește de asemenea: Posturile TV afiliate lui Plahotniuc, avertizate de CCA. Au favorizat-o pe Silvia Radu, l-au denigrat pe Andrei Năstase


Preluat de la: Agora.md