stiluri-de-inot-fundamentale_70795900.jpg

RECORD MONDIAL. Un britanic înoată de 74 de zile. Cu ce se alimentează acesta

Un înotător a doborât recordul mondial pentru cea mai lungă deplasare înot în cea de-a 74-a zi de când călătoreşte pe apă în jurul ţărmului Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, informează agerpres.ro.

Ross Edgley, în vârstă de 32 de ani, nu a mai pus piciorul pe uscat de când a plecat din oraşul Margate din comitatul Kent, la 1 iunie, în aventura sa pe apă de 2.000 de mile.

Marţi, el a doborât recordul deţinut de Benoit Lecomte care a petrecut 73 de zile înotând în Oceanul Atlantic, în 1998, a anunţat echipa britanicului.

Edgley, care se află în prezent în largul Kyle of Lochalsh din vestul Scoţiei, estimează că a parcurs până acum circa 1.000 de mile. El înoată între două şi şase ore pe zi la schimbarea fluxului, iar în restul timpului se odihneşte pe barcă. Edgley estimează că mai are de înotat 60 de zile pentru a ajunge înapoi la Margate şi a încheia astfel această provocare.

„Stabilirea unui nou record este interesantă, însă mai avem mult. Am organizat o mini sărbătoare la micul dejun, însă mai sunt peste 900 de mile aşa că încercăm să sărbătorim şi în acelaşi timp suntem conştienţi că mai e mult de parcurs”, a spus Edgley.

Noul record pentru „cea mai lungă etapă înot contiguă asistată” va fi verificat de Asociaţia Mondială de Înot în Ape Libere (World Open Water Swimming Asociation – WOWSA) după ce britanicul va încheia traseul în jurul coastelor Regatului Unit.

Edgley, care provine din oraşul Grantham situat în comitatul Lincolnshire, este de mult timp pasionat de exploratorii britanici şi a pornit în această aventură deoarece nimeni nu a mai înotat în jurul Regatului Unit, notează Press Association. Experienţa de până acum şi-a spus cuvântul asupra corpului său din cauza expunerii prelungite la apă sărată şi a costumului de înot, însă britanicul a avut parte şi de momente frumoase, unul dintre acestea fiind cel în care o înotătoare a venit în întâmpinarea sa purtând pe cap o prăjitură proaspăt preparată.

Edgley trebuie să mănânce între 10.000 şi 15.000 de calorii în fiecare zi. Pe lângă patru-cinci shake-uri cu super-alimente pe zi, el se hrăneşte cu orice, de la pizza şi burgeri până la peşte şi cartofi, dar şi cu fructe. De la începutul aventurii el a mâncat în total 356 de banane.


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

Georgianul, reţinut când încerca să treacă ilegal hotarul ţării, ar avea legături cu Mihail Saakaşvi... Georgianul în vârstă de 47 de ani, reţinut în timp ce încerca să treacă ilegal hotarul ţării ar avea legături cu Mihail Saakaşvili.Potrivit poliţiei de frontieră, bărbatul, care are interdicţie în Ucraina, a încercat să fugă sâmbătă noaptea din Moldova, dar a fost observat cu ajutorul termovizorului...
Un membru PAS – subiectul unui articol pe „Moldova Curată” După ce în 2014 Maia Sandu anunța cu mult fast, în fața a sute de mii de cetățeni, că aderă la PLDM, după arestarea lui Vlad Filat pentru implicarea în furtul miliardului, a încesercat să se detașeze cât mai mult de această formațiune, negând că ar fi ...
Pare un obicei banal, însă un simplu coș stors te poate ucide Deși la prima vedere pare un obicei banal, acest lucru poate cauza complicații severe.Un coș care a apărut în "zona triunghiulară" și care este stors, poate ajunge să fie fatal. Potrivit publicației "The Independent" coșurile stoarse pot cauza leziuni extrem de grave și nu doar cicatrici.Specialiști...
Imaginea zilei. Iarna a incalcat regulile de circulatie si nu a cedat trecerea primaverii. Vremea di...   Iarna provoaca probleme si in agricultura. Zeci de copaci au inghetat, iar asta ar putea sa reduca dramatic volumul recoltei din acest an.   Imaginea zile am surprins-o langa un indicator din capitala.  Alaturi de el am gasit macheta de gheata a acestuia. S-a format peste noapte,...
Un soldat american care a ramas fara maini si picioare in Afganistan a devenit un exemplu. "Nu ...   Mai mult, acesta ii ajuta, cu exemplu sau, si pe alti veterani mutilati sau paralizati pe front.   Reabilitarea are loc la o proprietate, pe malului unui lac, donata de fostul magnat al cosmeticelor Elizabeth Arden. Totul a fost amenajat, desigur, astfel incat sa fie accesibil celor c...
A fost inaugurat drumul de ocolire a orașului Ungheni Drumul de ocolire a orașului Ungheni, pe o distanță de aproximativ opt kilometri, a fost inaugurat astăzi, 3 august, în cadrul unei ceremonii oficiale. Drumul va asigura accesul direct spre punctul de frontieră Sculeni. Acesta a fost construit dintr-un grant al UE de 8,63 milioane ...