img_2671271_thumbs_450x300_4731831.jpg

Regele” gheretelor de la Pretura Centru – ZdG

 

Pretorul, facand uz de functiile pe care le-a ocupat sau le ocupa, faciliteaza businessul familiei sale, semnand note de serviciu in favoarea activitatii gheretelor. Pretorul a refuzat să discute cu noi, reporterul ZdG fiind dat afară din biroul său de la Pretura Centru.

 

„Ghereta Neamului”, aşa cum a fost numită de internauţi toneta de cafea din faţa Liceului „Gheorghe Asachi”, a fost instalată în noaptea de 22 spre 23 august 2015.

 

În locul unui chiosc mic, care comercializa ziare, a apărut o încăpere mult mai spaţioasă. Peste câteva zile, în timpul unei şedinţe de la Primărie, primarul general Dorin Chirtoacă şi viceprimarul Nistor Grozavu declarau că, atunci, nu era prevăzută vreo procedură de înlocuire a gheretelor, astfel încât a fost posibilă evacuarea acelui chioşc mic şi instalarea altuia, mult mai spaţios.

 

„Ceea ce avem la „Gheorghe Asachi” deja nu e gheretă. E magazin în toată legea, chiar dacă de mici dimensiuni. E din materiale scumpe, geamuri termopan, aer condiţionat în interior, conectat la apă şi canalizare. Ea nu arată rău, vă spun sincer. Comparativ cu ceea ce avem este chiar o mare diferenţă, însă nu ăsta e scopul, să înlocuim gheretele vechi cu gherete noi. Din câte înţelegem, acest agent economic cu acest chioşc a trecut prin sistemul de acte normative existent fără să încalce ceva”, declara atunci Chirtoacă, adăugând că va semna o dispoziţie în urma căreia şi înlocuirea unei gherete să aibă nevoie de autorizare, ceea ce lipsea la acel moment.

 

„Ghereta neamului” Rusu din faţa Liceului „Asachi”

Familia pretorului interimar al sectorului Centru, Pavel Rusu, a intrat în afacerea cu gherete în octombrie 2014, când „Carilia” SRL a cumpărat 18 chioşcuri de la „Omnia Presa”, printre care şi unul amplasat la intersecţia str. Puşkin şi 31 August 1989, înlocuit ulterior cu toneta de cafea.

 

Aşa cum menţionau Chirtoacă şi Grozavu, ghereta apărută peste noapte în august 2015 aparţinea firmei „Carilia”, care, în acel moment, o avea ca unic asociat pe Lia Neukirch, fiica actualului pretor interimar al sectorului Centru. Totodată, administrator al firmei era Inga Lupu, soţia lui Igor Lupu, fiul pretorului Pavel Rusu. Igor Lupu care, în noiembrie 2011, şi-a modificat numele de familie din Rusu în Lupu, este directorul Întreprinderii de Stat Centrul de Metrologie Aplicată şi Certificare (CMAC). Atunci, scandalul creat de apariţia gheretei de cafea s-a stins după ce presa a scris că Lia Neukirch este soţia unui fost anagajat străin al misiunii OSCE din R. Moldova, fără a face însă legătura cu funcţionarul de la Pretura Centru.

[…]

Averea şi donaţiile de milioane ale soţilor bugetari Rusu

Soţii Petru şi Tamara Rusu deţin un imobil impunător, cu două etaje şi mansardă, în Stăuceni. Potrivit actelor cadastrale, casa de 128 m.p. a fost cumpărată în 2004. În 2012, pretorul a dat în exploatare o altă construcţie, de 101 m.p., amplasată pe acelaşi teren. Vecinii spun însă că în acest imobil locuieşte fiul pretorului, Igor Lupu, directorul CMAC, iar familia lui Pavel Rusu ar locui într-o altă casă din apropiere, care, conform actelor de la Cadastru, este înregistrată pe numele Liei Neukirch, fiica pretorului, care, în prezent, locuieşte la Viena.

 

 

CITESTE ARTICOLUL INTEGRAL PE ZDG.MD


Preluat de la: ProTv

Postări recomandate

CAZ ÎNGROZITOR! Un minor din Hânceşti, VIOLAT de propriul tată Clipe de coşmar pentru un băiat, de 10 ani, din raionul Hânceşti. Minorul susţine că a fost violat şi maltratat de propriul tată în grija căruia a rămas de la vârsta de trei ani, întrucât mama lui se află la muncă în străinătate.Potrivit procurorilor raionului Hânceşti, cazul a ieşit la iveală mierc...
(video) Alunecare de teren în regiunea rusă Elbrus: Sute de turiști sunt blocați Autorităţile ruse se pregătesc să evacueze aproximativ 300 de turişti, printre care se numără peste o sută de cetăţeni străini, care au rămas blocaţi în urma unei alunecări de teren din regiunea montană Elbrus, situată în republica autonomă Kabardino-Balkaria din Rusia, relatează Russia ...
Drama din spatele succesului: Povestea neștiută a lui Michelle Obama Fosta primă doamnă a Americii, Michelle Obama nu a avut parte de o copilărie fericită spre deosebire de cea a soțului său Barack Obama, scrie Antena 3. Michelle Obama a copilărit într-un apartament cu două camere din cel mai sărac cartier ...
Activista care și-a dezgolit bustul la o secție de vot din Italia a fost reținută. Berlusconi: „Era ... „Nu a auzit ceea ce i-a spus, dar cu siguranța a văzut-o”. Astfel comentează sursa citată recția lui Berlusconi la gestul „politic” al unei activiste, care i-a sărit în fața cu bustul dezgolit, pe care scria „Berlusconi sei scaduto" („Berlusconi ești expirat”). sursa foto: AFP Conform El Pa&iacu...
(video) Volvo face echipă cu Nvidia pentru a dezvolta maşini cu autopilot de nivel 4 Companiile Volvo şi Autoliv vor face echipă comună cu specialiştii de la Nvidia în vederea dezvoltării automobilelor cu autopilot. În cadrul acestei colaborări s-a stabilit că maşinile mărcii suedeze vor primi toate dispozitivele necesare pentru sistemul de condus aut...
Phenianul afirmă că noua rachetă pune întreg continentul american în raza sa de acțiune Tirul a atras critici aspre din partea comunității internaționale. Secretarul american al Apărării, Jim Mattis, a vorbit despre un progres care reprezintă „o amenințare în întreaga lume". A fost primul tir balistic efectuat de Coreea de Nord de la 15 septembrie. El a spulberat speranțele că armistiț...