Rezoluția PPE împotriva Moldovei, criticată și respinsă de Parlamentul European: „Le convine de minune unora în campania electorală din Chişinău”

Proiectul unei rezoluții critice la adresa Republicii Moldova, inițiată de către eurodeputatul din grupul Popularilor Europeni (PPE) a fost respins ieri de către Parlamentul European. Documentul depus în octombrie 2017 prevedea blocarea asistenței macrofinanciare pentru țara noastră. Proiectul a fost supus unor critici dure, iar propunerea de a-l dezbate acum ar putea avea legături cu alegerile din țara noastră.

Europarlamentarul Kurt Flekenstein a remarcat că textul rezoluţiei nu are cum să mai fie actual după o jumătate de an, dar ar putea fi folosit de anumite forțe politice din Moldova, care luptă pentru șefia Capitalei.
"Să venim acum, dintr-odată, să ne referim la ceva care le convine de minune unora în campania electorală din Chişinău nu mi se pare deloc un lucru bun", a remarcat Flekenstein.

Proiectul rezoluției a fost respins cu 170 de voturi. În favoarea propunerii lui Preda au votat 94 de europarlamentari, iar 11 s-au abținut.

Insistența lui Cristian Preda, privind aprobarea rezoluției punitive față de Moldova, a fost criticată dur de către europarlamentarul român Maria Grapini.

“Cristian Preda a dovedit deja și demult că obișnuiește să lupte împotriva României, dar luptă cu toate puterile și împotriva Republicii Moldova! Astăzi, a revenit cu propunerea unei Rezoluții împotriva Republicii Moldova, și asta chiar în preajma alegerilor de la Chișinău! Incredibil, josnic, rușinos! Mă bucur că nici această încercare nu i-a reușit! Colegii din Parlament, din aproape toate grupurile politice au votat împotrivă! Mi-a fost, din nou, rușine că sunt colegă cu un astfel de om, îmi este rușine că Preda reprezintă România în PE! Un om care murdărește în fiecare secundă țara care l-a “scos” în Europa! Reafirm cu tărie că asemenea personaje nu ar trebui să mai reprezinte România, pentru că luptă cu răutate împotriva ei!”, a declarat Maria Grapini.

Rezoluţia propusă anul trecut de eurodeputaţii PPE prevedea condiții politice pentru acordarea asistenţei macrofinanciare de 100 de milioane de euro din partea Uniunii Europene pentru ţara noastră. Ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu, a declarat recent că Moldova a îndeplinit cele 10 condiţii tehnice formulate anterior de UE pentru acordarea primei tranşe de finanțare, dar și o parte din condiționalitățile pentru tranșele viitoare.

hotnews.md


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

Leanca ii da replica Maiei Sandu: "Tot felul de prieteni, critici si mari specialisti in domeni...   Iurie LEANCA, LIDER PPEM: "Vreau sa mentionez ca aceasta sinteza si raportul detaliat care urmeaza sa fie reprezentat de catre compania Kroll institutiilor de drept din RM in luna ianuarie pe de o parte justifica pe deplin decizia mea in calitate de prim-ministru in 2014 de a invita aceasta ...
CRIMĂ ÎNFRICOŞĂTOARE! Un cuplu a ucis o femeie ca să-i fure copilul nenăscut O crimă îngrozitoare a înfricoşat Brazilia. Doi tineri au ucis o femeie ca să-i fure copilul nenăscut, scrie Digi24.ro.Au ademenit victima de 20 ani însărcinată în luna a noua într-o localitate izolată din jungla amazoniană. Aici n-au mai stat la discuţii. I-au luat viaţa bietei femei, apoi au impro...
(video) Bătaie și înjurături în direct. Trei jurnaliști din Rusia, Polonia și Ucraina și-au dat pumn... Trei jurnaliști s-au bătut în direct în cadrul unei emisiuni la un post rusesc. Conflictul a apărut după ce jurnalistul polonez Tomáš Mateiciuc i-a zis redactorului-șef a publicației „PolitRussia” Ruslan Ostashko: „ Buneii voștri au fost fasciști roși...
Surpriză la Curtea de Conturi. Ala Popescu și-a depus cererea de demisie Ala Popescu, votată de Par­la­ment la sfâr­și­tul lunii iulie 2016 în func­ția de mem­bru al Curții de Conturi, instituție pe care a condus-o anterior, a declarat jurnaliștilor de la Ziarul de Gardă că a depus cerere de demi­sie din această ...
Avocatii lui Vlad Filat bat din nou la usa Curtii Supreme de Justitie. Cer achitarea si eliberarea f... Intr-un comunicat de presa emis de avocati, acestia mentioneaza ca aceasta este o cale extraordinara de atac.   Aparatorii lui Filat considera ca acesta nu a avut parte de un proces echitabil si exista riscul ca Moldova sa fie condamnata la CEDO pentru incalcarea drepturilor fostului premier....
Accident pe strada Alecu Russo din capitala. Doua masini s-au ciocnit violent: un sofer, transportat...   In urma impactului puternic un sofer a fost transportat la spital.    Politia investigheaza cazul. Revenim cu detalii.            Preluat de la: ProTv