rogozin-comenteaza-decizia-cc-privind-limba-romana-Чему-удивляться-38574.jpg

Rogozin comentează decizia CC privind limba română în Constituția RM

„Ce ar trebui să ne mire? Din cei șase membri ai Curții Constituționale, cinci au pașaport românesc”, a scris Rogozin.

Curtea Constituțională s-a pronunțat astăzi asupra inițiativei a 35 de deputați privind introducerea limbii române în Constituție. Astfel, potrivit magistraților Înaltei Curți, acest proiect este unul tehnic și vine să implementeze hotărârea CC de acum patru ani, prin care limba română a fost declarată limba de stat a R. Moldova. Prin avizul CC, proiectul urmează să ajungă din nou în plenul Parlamentului pentru a fi votat. Însă pentru ca limba română să devină limbă de stat prin Legea Supremă va fi nevoie de votul a 67 de deputați. 


Preluat de la: Agora.md

Postări recomandate

Guvernul de la Chişinău privatizează compania care administrează gazoductul Iaşi-Ungheni Agenţia Proprietăţii Publice (APP), aflată în subordinea Guvernului R. Moldova, anunţă pentru noiembrie-decembrie 2017 o nouă rundă de privatizare a activelor statului, printre care şi cele ale Vestmoldtransgaz, companie care gestionează reţeaua de transport gaze Iaşi-Ungheni. Preţ...
Cel mai așteptat proiect. Programul de stat Prima casă a fost votat în prima lectură de legislatori... Programul de stat "Prima casă" a fost votat în prima lectură de legislatori. Deputații PDM și-au reiterat susținerea pentru proiectul propus de Guvern, care este primul în istoria țării. "Partidul Democrat este singurul partid care a înțeles că atunci când ai responsabilitatea guvernării unei țări,...
Echipa nationala a Moldovei a ajuns la Tbilisi pentru meciul cu Georgia: Jucatorii au efectuat primu... Atat jucatorii, cat si staff-ul tehnic au ajuns in capitala Georgiei in dupa-amiaza zilei de ieri. La Tbilisi nu au mers Nicolae Calancea, Dan Spataru, Maxim Antoniuc si Alexei Coselev. Totodata, Moldova nu va putea miza pe Artur Ionita, Igor Armas si Eugeniu Cebotaru din cauza traumelor, dar si pe ...
Un aeroport și două centre comerciale, EVACUATE după primirea unor amenințări cu bombă Poliția daneză a evacuat luni aeroportul Roskilde, situat în apropierea capitalei Copenhaga, precum și două centre comerciale, ambele de pe insula Selandia (în estul țării), după primirea unor amenințări cu bombă, transmite agenția EFE citată de agerpres.ro.Roskilde este un mic aeroport aflat la cir...
Prinţul William s-a plâns că e greu să fii părinte. Care a fost reacția internauților Prinţul William a intrat în gura publicului după ce a făcut o declaraţie aparent banală. El a povestit, în cadrul unui interviu acordat pentru un post din Vietman, că a avut dificultăţi de când a devenit părinte şi că s-a adaptat greu vieţii de familie. „A...
O BOMBĂ PERICULOASĂ, găsită la Anenii Noi! Poate spulbera totul pe o rază de 1.000 DE METRI O bombă de aviaţie de 50 de kilograme din timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost găsită pe teritoriul unei întreprinderi din oraşul Anenii Noi.Geniştii Ministerului Apărării şi Poliţiştii se află la faţa locului, iar zona a fost încercuită.Angajaţii poliţiei au fost anunţaţi de acest caz în...