romania-comisia-juridica-a-senatului-a-votat-gratierea-coruptilor-31785.jpg

România: Comisia juridică a Senatului a votat grațierea corupților

Comisia juridică a Senatului a adoptat miercuri, cu 5 voturi „pentru” (PSD şi ALDE) şi 3 voturi „împotrivă” (PNL, USR şi UDMR) amendamentele propuse de senatorii Traian Băsescu, Şerban Nicolae şi Liviu-Tit Brăiloiu la proiectul de Lege privind graţierea. Ca urmare, cei condamnaţi la închisoare cu executare pentru dare sau luare de mită, trafic de influenţă sau cumpărare de influenţă urmează să fie graţiaţi sub rezerva achitării prejudiciului.

Reprezentanţii Parchetului General, Consiliului Superior al Magistraturii sau Uniunii Naţionale a Barourilor, prezenţi la şedinţa comisiei juridice a Senatului, s-au opus şi ei graţierii celor condamnaţi pentru infracţiuni de corupţie.

Întrebat de preşedintele comisiei juridice a Senatului, reprezentantul Autorităţii Naţionale a Penitenciarelor a declarat că de graţierea faptelor de corupţie ar beneficia în acest moment 246 de persoane condamnate pentru astfel de fapte.


Preluat de la: Agora.md

Postări recomandate

Premierul Pavel Filip s-a întâlnit cu ambasadorul Japoniei în Republica Moldova Prim-ministrul Pavel Filip s-a întâlnit cu ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Masanobu Yoshii. Oficialii au făcut o retrospectivă a relaţiilor de colaborare moldo-nipone şi au punctat posibilităţile de intensificare a cooperării în domeniile de interes reciproc.Prim-ministrul a mulţumit Guve...
Ce fel de cărți citim și de care nu vom cumpăra niciodată? Moldovenii sunt fascinați de literatura SF și nu prea îi interesează romanele polițiste ori literatura științifică. Cel puțin așa au dat de înțeles cei care au mers la cea de-a doua ediție a Salonului de Carte „Bookfest”. Reprezentanții mai multor edituri din Rom&...
Iran: Militanţii terorişti trebuie eliminaţi complet din provincia siriană Idlib Forţele Guvernului sirian plănuieşte să desfăşoare o ofensivă în regiunea Idlib, controlată de rebelii care luptă împotriva preşedintelui Bashar al-Assad, care este susţinut de Rusia şi Iran.Secretarul de Stat american Mike Pompeo a afirmat anterior că Washingtonul percepe orice atac al guvernului s...
Copiii ai căror mame utilizează des telefoanele mobile au un risc mai mare de a deveni hiperactivi (... Copiii ai căror mame au folosit frecvent telefoanele mobile în timpul sarcinii au un risc mai mare de a deveni hiperactivi, potrivit unui studiu recent, citat de Reuters. Cu toate acestea, cercetătorii nu le sfătuiesc pe femei să își închidă telefoanele mobile, ci să ia...
Populația Germaniei a atins un nivel record ca urmare a afluxului de refugiați Numărul populației era de 82,8 milioane anul trecut, depășind recordul de 82,5 milioane înregistrat de Destatis în 2002. Potrivit Biroului de Statistică, dacă în țară nu ar fi sosit 750.000 de refugiați în 2016, atunci numărul populației Germaniei ar fi înregistrat un declin anul acesta. Rata fertil...