72106875_2157142304391775_2721042686038507520_n_53108400.jpg

Run Pink Moldova: Peste 200 de persoane au alergat pentru a susţine femeile bolnave de cancer

Peste 200 de persoane s-au adunat, astăzi, în parcul „Valea Morilor”, la o cursă special. Fiecare participant a alergat atât cât a putut pentru a susţine femeile care suferă de cancer mamar.

„Din biletele vândute, fondurile pe care le-am adunat, îi vom folosi pentru a face peruci din păr natural, taberele de recuperare pentru aceste doamne şi nu doar. Consultații gratuite în luna octombrie, luna prevenţiei acestei maladii”, a spus Adriana Rotaru, organizatoare. 

Printre beneficiarele evenimentelor Run Pink Moldova este şi această femeie care suferă de cancer mamar de mai bine de un an.

„Vara aceasta am beneficiat şi eu de tabăra de recuperare, gratis, deci pe banii adunaţi de la alte curse de acest gen. Vreau să zic că doar trecând prin psihologi, organizatorii acestor evenimente, tabere, poţi să-ţi revii. Nu credeam că aşa uşor îmi va fi să-mi revin, dar această tabără m-a făcut cu totul alt om”, a zis Raisa Pădurean, beneficiară. 

În parc a fost improvizat şi un salon de înfrumusețare, unde cele mai curajoase femei şi-au putut dona cosița. Prima care s-a lăsat pe mâna profesioniștilor a fost Alexandra, eleva clasei a VIII-a.

„Îţi pare rău cumva că ţi-ai donat cosița? Nu, nu îmi pare rău. Am vrut prin acest moment să ajut persoanele care au mai mare nevoie”, a spus Alexandra Dediu, participantă.

În cursă s-au înscris şi câteva persoane care au învins cancerul. Această femeie spune că timp de patru ani a urmat un tratament dificil.

„Au fost perioade foarte grele, mă strădui să uit de ele, dar foarte mult contează susţinerea familiei, prietenilor, colegilor, ceea ce m-a bucurat din plin. De aceea mi-a fost mult mai uşor să depăşesc.”

Participanți la eveniment spun că sunt bucuroși să-i ajute pe oamenii care luptă pentru viață.

„Am venit să facem un lucru benefic pentru o persoană nouă dragă.”

„Eu alerg ca să suţin femeile care suferă de cancer mamar. Dar de ce faci asta? Ele au nevoie de susţinere, de ajutor din partea tuturor.”

„Alerg pentru mine însumi, pentru sănătate, dar şi pentru o faptă bună.”

Race for the Cure a fost organizată pentru prima dată în anul 1983, în Statele Unite și s-a extins rapid în întreaga lume, iar numărul participanților ajunge la peste 1,6 milioane de persoane anual.


Preluat de la: Publika.md