1_8yjqjdd47s-vo9k6dtw4_w_76451900.jpg

Rusia ar putea să se deconecteze de la internetul global

Consilierul lui Vladimir Putin în probleme de dezvoltare a Internetului, Gherman Klimenko, a afirmat, într-un interviu pentru NTV, că Rusia este pregătită să se deconecteze de la internetul global.

Aceasta a precizat că în ciuda faptului că acest proces de deconectare va fi unul dureros, segmentul rusesc al reţelei de internet este deja activ. Acest segment a fost creat prin decret al lui Vladimir Putin, creat în mod special pentru funcţionarii de stat din Rusia.

Consilierul susţine că la fel ca întreaga lume care urmăreşte să reglementeze Internetul, nici „Rusia nu face excepţie”, doar că Rusia nu va folosi „versiuni extreme precum cea nord-coreeană sau cubaneză”.

Vladimir Putin a trasat ca şi prioritate elaborea de amendamente la „Legea Telecomunicaţiilor”, astfel încât să se ofere statului controlul asupra infrastructurii internetului în limba rusă (RuNet) .

Potrivit proiectului programului „Economia digitală”, dezvoltat în Rusia tot prin ordin prezindenţial, până în 2024, 95% din tot traficul de date din Rusia trebuie să se desfășoare prin rețele rusești. Ponderea echipamentului străin în organizatiile guvernamentale este planificată să fie redusă la 50%, iar a software-ului la 10%. În plus, în 2018 ar trebui să înceapa sa funcționeze un sistem care sa ofere „stabilitate și securitate” pentru RuNet.

Potrivit organizației internaționale pentru drepturile omului „Agora”, în 2017, în Rusia, au fost înregistrate mai mult de o sută de mii de cazuri de restrângere a libertății internetului. În medie, 244 de pagini au fost blocate în fiecare zi pe RuNet și, la fiecare 6 zile, utilizatorii au fost amenințați sau chiar atacați, potrivit datelor activiștilor pentru drepturile omului, scrie b1.ro


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

Cum a reușit Moș Crăciun să ajute la prinderea unui șofer care a fugit de la locul accidentului Un vlogger francez a ajutat la prinderea autorului unui accident rutier. Costumat în Moş Crăciun, bărbatul şi-a luat motocicleta şi a plecat prin Paris să facă un filmuleţ, scrie digi24.ro.Bărbatul și-a abandonat rapid proiectul personal când a văzut cum o maşină a lovit o femeie, pe trecerea de pie...
IMAGINI INCREDIBILE, surprinse în Marea Britanie. Un puternic incendiu de mase plastice s-a transfor... Pompierii din Derbyshire au surprins o "tornadă de foc" în timp ce acționau să lichideze un incendiu de la o fabrică de mase plastice din apropierea orașului Swadlincote.În imagini se poate observa cum un fuior de foc de aproximativ 15 metri se înalță spre cer, degajând un fum negru și gros, potrivi...
Gestul emoționant făcut de Harry pentru fratele său când William a cerut-o pe Kate Middleton în căsă... Prinții William și Harry au trecut prin momente grele împreună, dar este clar că toate acestea nu au făcut decât să facă legătura dintre ei și mai strânsă. Un exemplu este gestul emoționant făcut de Harry când fratele său William a cerut-o pe Kate Middleton în căsătorie...
LIVE: Ședință de judecată în cazul omului de afaceri Veaceslav Platon O nouă ședință de judecată în cazul omului de afaceri Veaceslav Platon. Astăzi Palton va fi adus la Judecătoria Buiucani. Veaceslav Platon a fost extrădat 29 august în Republica Moldova, iar la 30 august aceasta a fost adus la ședința de judecată care a avut loc la Ju...
Obama, despre funcția de președinte al SUA: A fost ca o închisoare foarte drăguță La o conferință privind alimentația, desfășurată marți la Milano, el a spus că președinții americani "trăiesc în ceea ce s-ar numi o bulă". "Este o închisoare foarte drăguță, așa că nu ai libertatea nici măcar să faci o plimbare sau să stai la o cafea, deoarece există întotdeauna o îngrijorare privi...
Covoare de flori la picioarele profesorilor! De ziua lor, copiii le aduc daruri şi mesaje de mulţumi... Brațele profesorilor vor fi astăzi pline de flori. Părinţii şi copiii au trecut încă de cu seară pe la florării şi au cumpărat buchete care mai de care.Ei spun că astfel vor să-şi arate respectul faţă de munca depusă de învățători.Comercianţii n-au scăpat ocazia și au mai mărit un pic preţurile.  Ce...