465x0_1.jpg

Rusia: Putin anunță apropiata vizită, în premieră, a unor oficiali și oameni de afaceri japonezi în insulele Kurile

Președintele rus, Vladimir Putin, a anunțat joi că în această vară, în premieră, oficiali și oameni de afaceri japonezi vor vizita, în cadrul unei delegații, insulele Kurile, arhipelag a cărui suveranitate stă în centrul unei dispute între cele două țări din 1946, transmite EFE. 

"În această vară, vom organiza o călătorie în insulele Kurile a unui grup de oficiali și oameni de afaceri japonezi", a spus Putin, după ce s-a întâlnit la Kremlin, pentru a cincea oară în mai puțin de un an, cu prim-ministrul nipon, Shinzo Abe.

Această delegație japoneză va inspecta teritoriul pentru a alege proiecte prioritare pentru exploatarea în comun, așa cum ambii lideri au stabilit în cadrul vizitei lui Putin la Tokyo la finalul lui 2016.

În plus, Putin a declarat că Rusia va garanta zboruri directe pentru ca familiile japoneze să poată vizita mormintele strămoșilor lor din insulele Iturup și Kunașir.

"Sperăm că acestea vor permite crearea unei atmosfere de încredere și cooperare între țările noastre", a subliniat el.

Putin și Abe au convenit în decembrie trecut dezvoltarea activităților economice comune în pescuit, turism, sănătate și mediu în Kurilele de Sud, cunoscute ca Teritoriile de Nord în Japonia.

Rusia a propus în urmă cu mai mulți ani exploatarea comună a resurselor arhipelagului, ale cărui rezerve în materii prime ar putea valora circa 45 de miliarde de dolari, dar până acum Tokyo a respins o astfel de posibilitate.

Conform presei locale, Rusia este interesată de investiții japoneze pe un teritoriu neospitalier unde lipsa infrastructurii a gonit majoritatea populației după căderea URSS.

Putin, care nu a vizitat niciodată Kurilele, spre deosebire de premierul Dmitri Medvedev, a calificat de "necontestat" suveranitatea rusă asupra acestor insule, însă de asemenea s-au arătat "dispus" să ajungă la "o soluție negociată care să satisfacă popoarele și guvernele ambelor țări".

La rândul său, Japonia consideră respectivele insule ca "parte ancestrală și inalienabilă a teritoriului său" și leagă soluționarea acestei probleme de semnarea tratatului de pace.

În decembrie trecut, președintele rus Vladimir Putin și premierul nipon Shinzo Abe au recunoscut că este dificil să se ajungă la un acord de pace între cele două țări cu privire la insulele Kurile, informa AFP.

Japonia și Rusia nu au reușit după Al Doilea Război Mondial, în urmă cu 70 de ani, să semneze un acord de pace din cauza acestei dispute care durează. Kurilele, insule vulcanice care fac oficial parte din regiunea rusă Sahalin, sunt revendicate de Japonia.

sursa: agerpres.ro


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

Motivul neobisnuit pentru care aceasta tanara a rupt logodna cu iubitul ei. Ce i-a propus viitorul e...   Karishma Walia avea aranjata o casatorie cu un barbat respectabil din New Delhi, dar totul s-a destramat dupa ce viitorul ei sot i-a spus ca scape de cainele pe care il avea. De cateva luni, parintii celor doi aranjesara detaliile nuntii, iar cei doi erau de acord sa isi uneasca destinele. ...
Cu o zi inainte de a reveni la munca, oamenii si-au incarcat bateriile in aer liber. Statiunile turi... Pentru ca soarele a fost generos astazi, multi au ales sa viziteze locurile pitoresti din Moldova. Orheiul Vechi, de exemplu, era plin de oameni, dar si de masini. Acest cuplu a venit din Rusia. Olga si Evghenii recunosc ca au ramas incantati de privelisti.   "-Este frumos, cald si insorit.&n...
O pisica, ramasa blocata intr-un varf de plop, i-a pus pe jar pe salvatori. Cum s-a desfasurat opera...     Timp de 30 de minute, salvatorii s-au chinuit sa dea jos pisica din copac.   Totodata, salvatorii spun ca animalul ar fi urcat in cel mai inalt copac de acolo, la 30 de metri inaltime si nu a mai putut sa coboare.   Dupa mai multe incercari, pisica a fost salvata. ...
Schimbare neașteptată în comerțul extern al Moldovei: Legumele au devenit principala marfă În ultimii 10-15 ani s-a înregistrat s-au atestat o serie de schimbări majore în structura sectorială a exporturilor de bunuri din Moldova, susţin economiștii din cadrul German Economic Team Moldova. Potrivit Mold-street, dacă în anul 2004 exporturile din ...
Analist politic: RĂZBOIUL dintre Dodon și guvernare este real Radio Europa Liberă a publicat un interviu cu analist politic Igor Volnițchi.  „​Igor Volnițchi: „Da, acesta ar fi primul, guvernarea, pe de o parte, adică cei care au promovat sistemul electoral mixt și, de cealaltă parte, opo...