658x0_Russian-meat-industry-claims-not-to-care-about-food-embargo_wrbm_large.jpg

Rusia și-au amintit de drepturile omului și se victimizează la Consiliul Europei. Nu le convine legea anti-propagandă din R. Moldova

Președintele comisiei Camerei Publice pentru dezvoltarea diplomației publice, cooperării umanitare și conservării valorilor tradiționale, Elena Sutormina, a sesizat Consiliului Europei în legătură cu promulgarea în Republica Moldova a Legii pentru modificarea și completarea Codului audiovizualului (legea anti-propagandă), transmite agenția rusă RIA.ru, citată de DESCHIDE.MD

„În legătură cu situația de reducere a canalelor rusești în Moldova, comisia noastră s-a adresat la Consiliul European, în particular Comitetului permanent al Consiliului Europei. La fel, ne vom adresa neapărat legislativelor statelor europene, în special la comitetele și comisiile pentru politica informațională, libertății cuvântului și jurnalism ca ei să dea o notă publică acestui fapt”, a declarat Sutormina .

Potrivit ei, limitarea transmiterii canalelor ruse reprezintă încălcare a normelor internaționale, a principiilor democratice și drepturilor omului privind accesul la informare.

Amintim că astăzi, prin vocea purtătoarei de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, Rusia a anunțat că își rezervă dreptul de a riposta la promulgarea în Republica Moldova a Legii pentru modificarea și completarea Codului audiovizualului (legea anti-propagandă).

Amintim că Decretul de promulgare a Legii pentru modificarea și completarea Codului audiovizualului a fost semnat ieri 10 ianuarie, de președintele Parlamentului, Andrian Candu, după ce Curtea Constituțională a constatat că există circumstanțe care justifică interimatul funcției de șef al statului pentru promulgarea acesteia, este menționat într-un comunicat de presă al Parlamentului.

Astfel, în Codul audiovizualului sunt incluse noi norme prin care se asigură protecția persoanelor, societății și a statului de eventuale tentative de dezinformare sau de informare manipulatoare din exterior și neadmiterii provocărilor cu caracter mediatic îndreptate împotriva Republicii Moldova.

La fel, este prevăzută transmisia programelor de televiziune și radio cu conținut informativ, informativ-analitic, militar și politic care sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, SUA, Canada, precum și în statele care au ratificat Convenția Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră.


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

Un jurnalist cunoscut a murit la vârsta de 54 de ani. Colegii și rudele sunt distruse de durere Tragedie fără margini pentru presa românească.   Sorin Avram, fratele geamăn al lui Liviu Avram, redactorul-șef adjunct al ziarului Adevărul, s-a stins din viață, duminică seară (25 februarie). Jurnalistul a decedat din cauza un...
Caz bizar la Vama Leuseni. Vamesii au confiscat masina unui barbat din Ucraina, pentru ca autoturism... Potrivit politiei de frontiera, barbatul incerca sa iasa din Republica Moldova cu o Toyota Avensis in valoare de aproximativ 12 mii de euro.   In urma verificarilor, autoritatile au descoperit ca masina era data in cautare internationala de catre autoritatile ucrainene din luna aprilie. &nbs...
Un primar dintr-o localitate a Franței vrea să demisioneze: Nu vreau să-mi dedic viața unor idioți... „Este posibil să îmi dau demisia, pentru că nu vreau să-mi dedic viața unor idioți”, a scris acesta, duminică seara, pe Twitter. Ulterior, Daniel Delomez a declarat că regretă jignirea adresată concetățenilor săi. Deși au fost insultați, locuitorii din Annezin l-au rugat pe primar să nu demisio...
Interdicţie de circulaţie pentru maşinile cu numere transnistrene. Iată când va intra în vigoare... Șoferii care dețin permis de conducere și îşi au reşedinţa în dreapta Nistrului, dar care conduc mașini cu numere transnistrene, vor putea circula cu acestea pe drumurile naționale doar până la 1 iulie 2017. După ce recent am scris despre decizia Guver...
Riscul mare de avalanșe se menține la Bâlea Lac: în Bucegi, riscul a scăzut  Meteorologii îi avertizează pe turiști că, la peste 1.800 de metri altitudine în Munții Făgăraș, la Bâlea Lac, se menține riscul mare (gradul patru), de producere de avalanșe, potrivit unui buletin nivometeorologic remis sâmbătă, AGERPRES. ...
Oleg Melniciuc, judecătorul cercetat penal pentru îmbogățire ilicită, a plecat în concediu de patern... Oleg Melniciuc, judecătorul vizat într-un dosar penal pentru îmbogățire ilicită, a plecat în concediu de paternitate.  Melniciuc a solicitat "concediu parţial plătit pentru îngrijirea copilului până la atingerea vârstei de 3 ani", transmite Ziarul de Gardă. ...