Sancțiuni pentru părinții care nu-și onorează obligațiile față de copii

Dacă plasarea copilului într-un serviciu social a fost determinată de violență, neglijare, exploatare, abandon sau eschivarea în orice alt mod a părinților de a-și exercita drepturile și obligațiile părintești, instanța de judecată, la cererea autorității tutelare teritoriale, va dispune încasarea de la părinți a cheltuielilor pentru creșterea și educarea copilului în serviciu, din momentul plasării. Prevederile se conțin într-un proiect de lege votat în primă lectură vineri, 24 februarie, transmite IPN.

Proiectul aduce modificări la mai multe acte legislative, inclusiv la Codul Penal, care va prevedea amenzi pentru părinții care nu-și onorează obligațiile față de copii. În cazul în care aceștia se vor eschiva cu rea voință de la exercitarea obligațiilor și copilul va ajunge în centre de plasament, vor fi sancționați cu amenda de la 15 mii până la 25 de mii de lei. La fel, ei riscă pedeapsă cu muncă neremunerată de până la 120 de ore. În cazul în care părinții se vor eschiva să reintegreze copilul în familie, vor fi pedepsiți cu amendă de la 15 mii la 40 de mii de lei.

Proiectul prevede pedepse și pentru împiedicarea dreptului de a comunica cu copilul sau îngrădirea dreptului de a participa la educarea copilului. Respectiv, dacă un părinte sau ambii părinți vor fi împiedicați, fără motiv, să comunice sau să-și educe copilul, acest fapt se va pedepsi cu amendă de până la 20 de mii de lei sau muncă în folosul comunității de până la 120 de ore.

Proiectul mai prevede extinderea competențelor autorităților tutelare locale la reducerea vârstei matrimoniale, dreptul copilului de a comunica cu părinţii şi alte rude, dreptul copilului la nume de familie şi prenume, drepturile şi obligațiile părinților privind educația şi instruirea copiilor, luarea copilului de la părinți fără decădere din drepturile părintești.

Totodată, potrivit proiectului, autoritățile tutelare teritoriale urmează să deţină competenţe legate de: determinarea domiciliului copilului, exercitarea drepturilor părintești în cazul când părinţii locuiesc separat, drepturile bunicilor, fraților şi surorilor copilului de a comunica cu acesta, efectele decăderii din drepturile părintești etc.

 


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

AVERTISMENT: Sfârşitul va veni atunci când femeile vor deveni bărbaţi şi bărbaţii femei "Femeile (n.n.) umblă acum goale, – deși bărbații nu sunt mai prejos, – însă mai mult femeile, iar aceasta nu este cu putință s-o rabde Dumnezeu. A răbdat pe păcătoșii din vremea lui Noe, pe cei din Sodoma si Gomora, dar parcă nu ajunseseră la acest stadiu, să umble goi pe stradă și să-și arate trup...
VIDEO. Am împlinit 2 ani! Din culisele rubricii „Dosarul Presei” Urmăriți mai sus secvențe video din culisele emisiunii. În această perioadă am analizat sute de știri și subiecte controversate apărute în articolele din presa de la Chișinău, București și chiar Moscova. De la bun început, noi ne-am propus să fim echidistanți și să analizăm cât mai obiectiv știrile ...
(video) IPP prezintă rezultatele unui nou Barometru de Opinie Publică Institutul de Politici Publice a realizat un nou Barometru de opinie publică. Preluat de la: Unimedia.info
FAZĂ AMUZANTĂ! Ce au făcut trei necunoscuţi în timpul paradei de la Manchester Fază amuzantă în timpul paradei medaliaţilor olimpici şi paralimpici din Marea Britanie. Doi bărbaţi şi o femeie au pătruns în camionul în care se aflau o parte din sportivi. Cei trei au reuşit să păcălească poliţiştii și să ajungă în campion, având la gât medalii confecţionate din plastic. Aceştia ...
VIDEO. „Cererea în căsătorie”- primul film găgăuz pentru crearea căruia poate dona fiecare Regizorul peliculei, Ivan Patraman, a creat și un trailer pentru film, în speranța că acesta va atrage investițiile necesare pentru finalizarea filmărilor și lucrările de post-producție.  „Avem nevoie de echipament, arendă și alte lucruri necesare. Deja am minimizat toate cheltuielile, dar film...
Guvernul roman a decis: elevii si studentii moldoveni din Romania vor beneficia gratuit de transport...   Aprobat în Sedinta de Guvern:   Transport gratuit pentru elevii şi studenţii moldoveni în România care vor vota la alegerile din Republica Moldova în secţii electorale de pe teritoriul ţării noastre. Elevii şi studenţii moldoveni în Români...