658x0_32.jpg

Sărbătoare importantă pe 7 decembrie. Ce nu trebuie să faci astăzi

În calendarul sfinţeniei creştine, la 7 decembrie este pomenită Sfânta Muceniţă Filofteia, ale cărei moaşte se găsesc la Curtea de Argeş, informează Antena3.

După anumite ştiri privitoare la viaţa ei, aflăm că s-a născut pe la începutul veacului al XIII-lea în oraşul Tarnovo, care pe atunci era capitala "imperiului romano-bulgar", întemeiat şi condus o vreme de fraţii Petru şi Asan, romani de neam. I s-a dat din botez numele "Filofteia", care în greceşte înseamnă "iubitoarea de Dumnezeu", lucru pe care îl va dovedi cu fapta în cursul scurtei sale vieţi pământeşti. Se spune că şi mama viitoarei sfinte era românca de neam, din sudul Dunării şi o femeie foarte evlavioasă. De la ea a deprins prunca Filofteia dragostea de Dumnezeu şi de aproapele, faptele de milostenie, rugăciunile şi postul şi alte virtuţi care trebuie să împodobească sufletul unui adevărat creştin. Fiind copilă încă, Dumnezeu a chemat la Sine pe vrednică să mamă, rămânând astfel orfană. Cu încredere în Dumnezeu, a rămas în casa părintească, respectând toate cele ce învăţase de la mama ei, trăind mai mult pentru Hristos şi pentru cei aflaţi în suferinţă.

Dar după o vreme tatăl ei s-a recăsătorit, luându-şi o femeie cu o viaţă cu totul diferită de cea a primei sale soţii. Era firesc atunci că această femeie să n-o iubească pe Filofteia, obişnuită cu rugăciunea, cu postul şi cu mila faţă de aproapele. Drept aceea, s-a pornit cu multă ură împotriva acesteia, mai ales când se ducea la biserică sau când se ruga şi făcea fapte de milostenie. În acelaşi timp, cauta să întărate şi pe tatăl blândei copile împotriva ei. Dar toate vorbele de ocară, bătăile şi muncile la care o punea tatăl şi mai ales mama ei vitregă, n-au putut s-o abată de la virtuţile care îi împodobeau sufletul, mai ales de la faptele milosteniei. în inima ei se întipăriseră cuvintele Mântuitorului: "Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui" (Matei 5, 7), dar mai ales cuvintele pe care le va spune El la dreapta judecată: "Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu şi moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să manamc, însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau, străin am fost şi M-aţi primit, gol am fost şi M-aţi îmbrăcat, bolnav am fost şi M-aţi cercetat, în temniţă am fost şi aţi venit la Mine " (Matei 25, 34-36). Între altele, de multe ori când ducea mâncare tatălui ei la câmp, o parte din ea o dădea unor oameni săraci. Într-una din zile, pe când avea 12 ani, acesta a urmărit-o ca să vadă ce face cu mâncarea pe care trebuia să i-o aducă la câmp. Încredinţându-se că o dădea celor lipsiţi, s-a înfuriat atât de tare, încât a scos securea pe care o purta la brâu şi a aruncat-o asupra fetei. A rănit-o grav la un picior, încât după puţină vreme şi-a dat sufletul în mâna Ziditorului a toată făptura.

Sfânta Filofteia este considerată ocrotitoarea copiilor, a tinerilor şi a fetelor, pe care le ajută să se căsătorească şi să aibă o viaţă lipsită de griji.

Sf. Filofteia. În tradiţia populară, Sfânta Filofteia este considerată o soră îndepărtată a Sfântului Ilie. De aceea, Muceniţa a fost învrednicită cu harul de a alunga seceta, fiind numită şi "aducătoarea de ploi". În scrierile religioase s-au consemnat mai multe procesiuni cu moaştele Sfintei pe timp de secetă, iar tradiţia spune că prin mijlocirea ei în faţa lui Dumnezeu a plouat, iar roadele au fost bogate în anul respectiv.

În ziua praznicului, nu se folosesc în gospodărie obiecte ascuţite: cuţite, furculiţe sau topoare, iar pâinea consumată la masă se rupe cu mâna.

Sf. Filofteia. Pentru cei care au murit în urma unei întâmplări ciudate, familia trebuie să se roage în ziua praznicului Muceniţei, cerându-i ajutorul să afle adevărul; în timp, rudele vor afla din ce cauză au murit acele persoane.

În această zi, este bine ca mamele să împartă copiilor săraci hrană caldă; se spune că în familia care dăruieşte astfel de ofrande, copiii vor fi ocrotiţi de boli şi de întâmplări dramatice.

Tinerele care vor să se căsătorească trebuie să ceară ajutorul Muceniţei Filofteia. Sunt de mare ajutor slujbele făcute timp de 40 de zile. 


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

Verona: MOARTE MISTERIOASĂ! O moldoveancă a murit la spital. Avea o rană mare la cap Moarte învăluită în mister. O femeie de 31 de ani din Republica Moldova a decedat la un spital din orașul Verona din Italia. Aceasta fost găsită într-o stare critică în mașină lângă o sală de sport, scrie stirilocale.md.Despre faptul că tânăra se simte rău, echipa de urgență a fost alertată de către...
Soțul lui Jennifer Aniston, tot mai deranjat de relația soției sale cu Brad Pitt Pe măsură ce trece timpul, lui Justin Theroux îi este tot mai greu să ignore zvonurile care circulă despre apropierea dintre soția sa, Jennifer Aniston și fostul ei soț Brad Pitt. După anunțul divorțului actorului de Angelina Jolie, numeroase mass-media prognozau o reîntâlnire &ici...
Animaţia Incredibles 2 debutează pe primul loc în box office-ul nord-american Filmul de animaţie produs de studiourile Pixar ''Incredibles 2'', continuarea aventurilor supereroilor din prima peliculă a seriei lansată acum 14 ani, a realizat încasări record, de 180 de milioane de dolari, în primul weekend pe marile ecrane din Statele Unite şi Canada, potrivit cifrelor provizor...
Atenție, șoferi. Se circulă greu pe mai multe străzi din capitală ÎAtenție, șoferi, ambuteiaje în capitală. În timpul de față în capitală nu sunt înregistrate obstacole care ar periclita circulația rutieră, însă flux mare de transport se stabilește: În timpul de față în capitală nu sunt înre...
“L-a parasit sotia si a inceput sa bea” Dezastru pentru o legenda. Politia l-a arestat   Jan Ullrich e singurul ciclist german care a castigat Turul Frantei, in 1997. Acesta a fost arestat dupa ce a patruns cu forta in casa vecinului si l-a amenintat.   Fostul ciclist are probleme cu bautura, probleme aparute dupa ce a fost implicat intr-un urias scandal de dopaj, dar si ...
„Școala și grădinița nu mai sunt spații în care copiii să fie în siguranță”. Nereguli grave semnalat... Reprezentanții asociațiilor „Părinți Solidari”, „CReDO” și „Vitae” își exprimă, într-o scrisoare deschisă, profunda îngrijorare față de (in)acțiunile autorităților publice privind cazurile de intimidare a părinților și elevilor care a...