658x0_5.jpg

Scrisoarea săptămânii: „Directorul Școlii-internat auxiliară din Popeasca insultă educatoarele. Le numește „proaste”, și „nu le duce capul la nimic”

La adresa redacției TIMPUL.MD a venit o scrisoare din partea unei educatoare care muncește în Școala-internat auxiliară din Popeasca, Ștefan-Vodă. Femeia se plânge pe comportamentul directorului. Potrivit ei, directorul ar avea un „comportament răutăcios și arogant” față de lucrători și le-ar insulta. Mai mult, directorul urmează să o concedieze pe respectiva educatoare care deja s-a adresat la organele de poliție. Redăm integral, fără modificări, scrisoarea educatoarei.

„31.10.2017

Concediere ilegală ca act de răzbunare.

Bună ziua,vin cu această scrisoare la Dvs în speranța că mi se va face dreptate. Mă numesc P.N., sunt educator în școala auxiliară internat Popeasca rn. Ștefan Vodă, de 36 de ani. Sunt mamă a trei copii, care de una singură încerc să-i ajut așa cum pot și cu ce pot. De aceea cu lacrimi în ochi scriu această scrisoare în speranța că sunt oameni cu frică de Dumnezeu, care vor opri toate fărădelegile făcute în această școală.

Întotdeauna m-am străduit să educ copiii nu doar prin cuvânt ci și cu sufletul. Însă în ultima perioadă sunt supusă unor fapte josnice din punct de vedere moral și psihologic din partea directorului școlii Cazacu Ion, fapt ce duce la încălcarea principiilor nu doar etice ci și a principiilor de bază a unui raport de muncă precum și a legislației în vigoare.

În privința mea sunt îndreptate acte discriminatorii precum ar fi acțiuni ce au ca drept scop împiedicarea mea de a mă exprima; mi se refuză posibilitatea de a-mi expune punctul de vedere, sunt întreruptă atunci când vorbesc, sunt criticată public pentru lipsa de performanță la locul de muncă,aceasta fiind întărită de faptul că nu dispun de grad didactic, ceea nu dovedește incompetența mea în domeniu, se lansează zvonuri despre viața mea privată, având ca drept motiv condițiile de trai și starea financiară, sunt ridiculizată pe motiv că sunt o persoană religioasă, iar inițiativele mele cu privire la desfășurarea activităților didactice nu se iau în serios și se fac glume pe seama acestora. Am fost și continui să fiu agresată în mod verbal,prin termeni obsceni sî insultători, fapt care a dus la o criză de nervi suportată anul curent în luna ianuarie,și ca drept urmare mi s-a dat mustrare aspră pe motiv că am lipsit de la serviciu nemotivat, chiar dacă am prezentat certificatul medical. Fiind învățător pentru școlile auxiliare, am fost retrogradată, în lipsa comisiei de atestare, în locul meu fiind pusă o persoană care nu deține calificarea în domeniu, având studii pentru instituțiile preșcolare, la moment îndeplinesc funcția de educator, ceea ce nu corespunde calificării mele ca învățător pentru școala auxiliară.

La sfârșitul lunii august curent am fost anunțată că urmez a fi concediată în baza reducerilor statelor de personal, fără a mi se explica motivul și fără a mi se propune un alt loc de muncă în cadrul instituției. Ca drept consecințe ale acestei proceduri dl Cazacu a oferit locul meu de muncă unui alt angajat, a angajat o persoană din afară care urmează să lucreze prin cumul la această instituție, și urmează a mai angaja 2 persoane.. Plus la toate dl Cazacu încearcă să mă convingă că sunt în proces de reducere fără a-mi prezenta ordinul de preaviz, astfel spunându-mi că sunt liberă de a mă duce să-mi caut un alt loc de muncă, chiar dacă la moment trebuie să lucrez în instituție. Refuză să-mi elibereze copia ordinului de reducere chiar dacă am depus o cerere în privința dată către dlui. Consider că nu este corect ceea ce face dumnealui, având în vedere că dețin studii superioare și am cel mai mare stagiu de cotizare în această instituție și că mi-au rămas încă 4 și 5 luni până la atingerea vârstei de pensionare. Sunt ferm convinsă că la baza acestor acțiuni stă un act de răzbunare pur personal, deoarece cu 15 ani în urmă dl Cazacu a mai pretins la postul de director al acestei instituții, însă eu am propus un alt candidat care ulterior a devenit directorul școlii; astfel dl Cazacu Ion fiind director din anul 2016, încercă prin mijloace posibile și imposibile să se răzbune pentru că nu i-am susținut candidatura în 2002.

Având în vedere specificul instituției și menirea acesteia, de a ajuta copiii cu dizabilități să se încadreze în societate, pot adăuga că dl Cazacu nu dispune de calitățile ce ar trebui să le aibă un conducător al unei școli auxiliare internat; directorul trebuie să fie orientat către copii și cadre didactice, astfel încât să motiveze învățătorii să fie buni și să le insufle doar emoții pozitive, astfel creând o atmosferă armonioasă din punct de vedere moral și spiritual, ceea ce ulterior se va reflecta nemijlocit asupra personalității copiilor, dar nu de a crea o atmosferă negativă și ostilă, precum o face dnlui, manifestând un comportament arogant și răutăcios față de colectiv, insultând cadrele didactice precum că ar fi, citez : ”proaste” și ”nu le-ar duce capul la nimic”, unica persoană competentă fiind doar el. Astfel de comportament în primul rând se reflectă asupra copiilor deoarece un profesor înjosit și insultat nu poate aprinde lumina în sufletul unui copil. A instaurat un regim de dictatură psihologică, colegii sunt intimidați și terorizați moral, -a înfiltrat frică față de personalitatea dnlui. Se ocupă și de contabilitate, recent când au avut majorarea salariilor, la toți colegii au fost majorate însă la mine nu. Nu exclud că de când dumnealui este în funcția de director au avut loc și modificări în documente.

Am decis să apelez la dvs deoarece nu mai am nicio putere de a mai înfrunta toate fărădelegile îndreptate asupra mea și nu doar. Am răbdat un an și jumătate crezând că dl Cazacu se va corecta,însă el profitând de faptul ca sunt văduvă, iar copiii nu sunt lângă mine continua să-și bată joc d mine în cel mai josnic mod. Nu mai pot răbda,am inimă, am suflet și vreau să fiu sănătoasă pentru copiii mei și nu doar. Ceea ce se petrece în această instituție iese din limita nu doar a bunului simț ci și cele ale legii. Chiar dacă am apelat la organele de drept din cadrul raionului Ștefan Vodă, ele mi-au declarat că totul se face conform legii iar pe dl Cazacu trebuie să-l acceptăm așa cum este. Înțeleg, suntem oameni însă nimeni nu este in drept să-și bată joc unul de celălalt, indiferent de poziție socială sau stare materială.

Astfel vă rog cu tot sufletul să mă ajutați, fiindcă dl Cazacu Ion chiar nu are frică nici de Dumnezeu și nici de lege. Un singur lucru îmi doresc,ca dl Cazacu să răspundă conform legii pentru toate fărădelegile făcute. Este insuportabil să rămâi integru în asemenea condiții, atunci când ești supus unor torturi psihologice de niște persoane care se auto-realizează pe seama celorlalți. Va rog ajutați-mă să rămân a fi om integru nu doar cu sănătatea ci și cu moralitatea.

Mulțumesc anticipat, cu mult respect și speranță, N.P.”


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

Un bărbat a ucis opt persoane în statul american Mississippi, pe fondul unei „drame de familie”... Un bărbat violent a ucis opt persoane, printre care un adjunct de șerif, în comitatul rural Mississippi, sudul SUA, în ceea ce pare a fi o „dramă de familie”, au anunțat ieri mass-media americane, informează AFP. Bărbatul a ucis prin împușcare opt pe...
Jirinovski cere alipirea tuturor regiunilor separatiste din fostul spaţiu sovietic la Rusia. „Este o... Toate regiunile nerecunoscute, create după destrămarea Uniunii Sovietice, ar trebui alipite Federaţiei Ruse şi să le fie tăiată finanţarea, să se dezvolte din propriile resurse, cere extremistul Vladimir Jirinovski, liderul partidului rusesc LDPR. Într-o conf...
McCain: Rusia a colaborat cu armata lui Assad în atacul chimic din Siria Senatorul american John McCain a acuzat Rusia că a colaborat cu forțele guvernamentale siriene care au atacat cu arme chimice o localitate din provincia Idlib, omorând circa 100 de persoane, inclusiv copii, transmite ABC News. Senatorul r...
FOTO. Un irlandez și-a cumpărat un tanc pentru a merge cu el vinerea la bar Câțiva ani în urmă inginerul Shane Allendin Irlanda de Nord a cumpărat la de la licitație un mijloc de transport care nu mai era utilizat de forțele armate. Vehiculul era într-o stare foarte proastă și a fost necesar mult efort pentru a-l repara. Tancul cântărește șapte tone, dar mijlocul de transpo...
Dodon: "daca va fi aleasa presedinte va urma interesele guvernarii oligarhice'' Sandu...   Igor DODON: "Cateva lucruri pe care trebuie sa le subliniem. Ea a facut parte din guvernele oligarhice, ea a votat ca miliardul sa fie pus pe umerii cetatenilor. Se incearca sa va induca in eroare. Aceasta persoana care este sustinuta de cei care au furat cei 7 ani daca va fi aleasa presedin...
Avertizare meteorologică! Cod galben de vânt puternic pe întreg teritoriul țării Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță pentru a doua parte a zilei intensificări ale vântului nord-vestiс în rafale de până la 15-20 m/s.  Menționăm că astăzi vremea se va menține rece pe întreg teritoriul țării. În centrul țării astăzi...