Si-iarasi-inconjurat-de-preoti-igor-dodon-a-decorat-cu-distinctii-de-stat-16-slujitori-ai-bisericii-episcopului-marchel-se-numara-printre-ei-1500189544.jpg

Și iarăși înconjurat de preoți: Igor Dodon a decorat cu distincții de stat 16 slujitori ai bisericii; Episcopului Marchel se numără printre ei

Cu ocazia zilei canonizării lui Ștefan cel Mare, Igor Dodon a înmânat decorații de stat la 16 preoți ai Mitropoliei Moldovei, inclusiv unor preoți din Găgăuzia, din Transnistria.

Printre aceștia se numără și Preasfințitul Mar­chel, Episcop de Bălți și Fălești, care s-a implicat în campania electorală prezidențială, susținând-ul direct pe Igor Dodon. Episcopul Marchel a declarat într-o conferință de presă că cei care o vor vota pe Maia Sandu vor fi părtași la păcatele politice ale fostei ministre a Educației.

Epi­sco­pul de Bălţi şi Făleş­ti, pe nume­le său de mirean Nico­lae Mihăes­cu, locu­ieş­te într-o casă de mili­oa­ne, la Bălţi. Imo­bi­lul de lux, cu două nive­lu­ri, a fost tre­cut, în aceas­tă vară, pe nume­le unui tânăr de doar 20 de ani, în urma sem­nă­rii unui con­tract de întreţi­ne­re pe via­ţă, scria Ziarul de Gardă în septembrie 2014.

Şi băi­a­tul, stu­dent la drept, dar şi mama aces­tu­ia, au refu­zat să spună sursei care este rela­ţia din­tre tânăr şi epi­sco­pul Mar­chel, cunos­cut pen­tru impli­ca­rea sa în mai mul­te scan­da­lu­ri cu iz poli­tic, fap­te pen­tru care este urmă­rit penal de către pro­cu­ro­ri.

Casa de lux a episcopului

PS Mar­chel duce o via­ţă îndes­tu­la­tă mate­ri­al, tră­ind într-un imo­bil de mili­oa­ne, cu două nive­lu­ri, aflat la mar­gi­nea or. Bălţi. Casa aces­tu­ia se află pe str. Dece­bal, într-o zonă unde sunt ridi­ca­te mai mul­te cas­te­le, care apa­rţin, în mare par­te, unor oame­ni de afa­ce­ri. Casa, vop­si­tă în gal­ben, este somp­tu­oa­să şi se asea­mă­nă la aspect cu o bise­ri­că fără cupo­le. La eta­jul doi, pe fereas­tră, poa­te fi obser­va­tă o cru­ce din lemn, iar în cur­te, prin­tre alte­le, o mică sta­tu­ie a domni­to­ru­lui Şte­fan cel Mare şi Sfânt. Gar­dul este din fier for­jat, la fel ca şi poar­ta, pe care sunt inscri­pţio­na­te ini­ţi­a­le­le „M M”, cel mai pro­ba­bil de la nume­le aces­tu­ia, Mar­chel Mihăes­cu. Cur­tea este plan­ta­tă cu iar­bă ver­de, iar la poar­tă a fost săpa­tă o fân­tâ­nă.

UNIMEDIA amintește că Igor Dodon se află într-o vizită în nordul țării, unde a avut o întrevedere cu Episcopul de Edineț și Briceni. În cadrul întrevederii, Dodon a donat 8000 de manuale de religie pentru clasele a I-VII-a, care vor fi repartizate în mai multe școli din regiune.


Preluat de la: Unimedia.info

Postări recomandate

Aurel Ignat şi Dumitru Sârbu au devenit campioni europeni la Muay-Thai Luptătorii moldoveni de K-1 Aurel Ignat şi Dumitru Sârbu au devenit campioni europeni în genul de luptă Muay-Thai. Turneul a avut loc în oraşul croat Split.Ignat a evoluat în categoria de până la 86 de kilograme şi în confruntarea decisivă l-a făcut knock-out pe adversarul său din Germania."Am învin...
Forumul internațional de investiții Invest-Găgăuzia 2017 are un partener strategic n acest context avem deosebită plăcere să invităm mediul de afaceri la Forumului Internaţional, la care vor participa reprezentanți ai autorităților publice centrale din Republica Moldova, companiile naționale și asociaţiile de business, reprezentanți ai întreprinderilor străine, inclusiv țările CSI...
CRIME SÂNGEROASE în ţară! Doi bărbaţi, UCIŞI CU BESTIALITATE în urma unor conflicte Două morţi violente într-o singură noapte. Crimele au fost comise weekendul trecut, una în raionul Soroca, iar alta în Sângerei. Ambele victime au murit înjunghiate de vecini.În primul caz, un bărbat de 53 de ani a fost omorât de amicul său de băutură.După ce au luat câteva pahare, cei doi vecini s-...
Mold-street: Cel mai mare grup bancar italian poate deveni proprietarul unei bănci din Moldova Consiliul de administraţie al grupului Intesa Sanpaolo a decis în unanimitate că banca italiană va cumpăra „anumite active şi pasive” ale Veneto Banca şi ale Banca Popolare di Vicenza, în anumite condiţii specifice, scrie mold-street.com.  Astfel...
Twitter a suspendat peste 300.000 de conturi care fac apologia terorismului Rețeaua de socializare americană Twitter a anunțat marți că a suspendat 376.890 de conturi în ultimele șase luni, în cadrul luptei sale împotriva publicațiilor care fac apologia terorismului, cu 60% mai multe decât în perioada precedentă, relatează AFP. ...
O femeie care are 11 copii si il asteapta pe al 12-lea a declarat ca e "dependenta" de nas...   Mandy si sotul ei, Nathan sunt protagonistii unei emisiuni pe postul TLC, subiectul fiind nasterile iesite din comun. Cei doi se pregatesc pentru venirea pe lumea al celui de-al 12-lea membru al familiei lor, conform The Sun Femeia a declarat: “Am 11 copii, dar il asteptam si pe ce...