sirbu-despre-vanzarea-cetateniei-moldovene-strainilor-aceste-ong-uri-manipuleaza-nerusinat-opinia-publica-35812.jpg

Sîrbu, despre vânzarea cetățeniei moldovene străinilor: Aceste ONG-uri manipulează nerușinat opinia publică

„În nota de argumentare la proiectul de lege, atunci când a fost votat, la sfârşitul lunii decembrie anul trecut, veți vedea că modificările sunt în strictă conformitate cu toate standardele şi practicile europene. Sunt multe ţări din UE care au exact aceleaşi prevederi şi acelaşi mecanism de acordare a cetățeniei pentru investitori străini. SUA are astfel de mecanism şi multe state europene.

Noi am stabilit exact aceleaşi principii, standarde şi nişte condiţii extrem de riguroase din punct de vedere al securităţii statului. Ne pare rău că aceste ONG-uri absolut subiective nu au studiat, nu au pătruns în esenţă, manipulează, dezinformează atât de nerușinat opinia publică”, susține Sergiu Sîrbu.

Deputatul pretinde că astfel, Republica Moldova va atrage mai multe investiții în economia țării.

„Dacă veţi citi regulamentul care va fi aprobat de Guvern, veţi vedea ce condiţii dure, extrem de dure sunt şi cât de minuţios vor fi verificate toate aspectele, inclusiv proveniența mijloacelor şi statul persoanelor. Acest proiect a fost consultat şi cu partenerii de dezvoltare. Vom stabili condiţii extrem de dure. Numărul cetăţenilor şi investitorilor este limitat la 5 mii de persoane în total”, afirmă deputatul democrat.

Anterior, organizația anticorupție Transparency International Moldova spunea că noul cadrul legislativ creează riscul de legalizare a banilor murdari.

Sursa citată menționează că Statele Unite nu acordă cetățenia americană prin loterie, așa cum declara deputatul. Există însă, un program special prin care sunt acordate anual 50 de mii de vize de intrare ca imigrant în Statele Unite prin tragerea la sorți.


Preluat de la: Agora.md

Postări recomandate

Ion Sturza: Cineva vrea neapărat ca Leonid Talmaci să semneze un denunţ pe Platon & Co Fostul premier Ion Sturza este de părere că situația în care se află fostul Guvernator al Băncii Naționale, Leonid Talmaci, este tristă, dar trebuie să servească drept o lecţie pentru foştii şi actualii funcționari de stat.„Atunci când Leonid Talmaci a fost disponibi...
Bebeluşul care face înconjurul lumii. Micuţul este un caz la un milion. Nici medicilor nu le-a venit... Un bebeluş alb ca laptele s-a născut în Milton Keynes, Marea Britanie, dintr-o mamă neagră, uimind întreaga lume.  Catherine Howarth (32 de ani), o femeie de origine nigeriană a născut un bebeluş alb, spre surprinderea. Băieţel...
Asa hot cu tupeu nu ai mai vazut. O soferita care statea in ambuteiaj pe o strada din capitala a ram...   Potrivit politiei, femeia in varsta de 50 ani a sunat la 902, spunand ca ar fi fost jefuita de geanta personala, in timp ce mergea cu automobilul pe strada Albisoara.    Potrivit victimei, in timp ce mergea cu viteza redusa in ambuteiaj, un individ necunoscut a deschis prin surpr...
Salariul mediu pe economie a fost majorat Cabinetul de miniștri a aprobat ieri o nouă mărime a salariului mediu lunar pe economie pentru anul 2017. Cuantumul a fost stabilit de 5600 de lei, în creștere cu 300 de lei față de cel aprobat la finele anului 2016. Modificările au fost făcute în ...
Agricultorii sunt îndemnați să solicite granturi prin programele IFAD Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor IFAD face apel la agricultori să aplice la programele de granturi disponibile pentru acest an spre finanțare. Directorul Unității Consolidate pentru Implementarea Programelor IFAD, Victor Roşca a declarat, într-o conferință de p...
„Fantome” printre cei 850 mii de semnatari în favoarea votului uninominal Pe 10 mai 2017, Elena Bodnarenco, a făcut publică o fotografie cu mai multe mape voluminoase care, cu semnăturile adunate de Partidul Democrat în favoarea votului uninominal. Ea a menționat că a găsit mapele într-un colț pe holurile Parlamentului și a fotografiat câteva pagini pe interior. Ulterior ...