child_rape_27117900_25874700.jpg

ŞOCANT! Cel mai grav caz de pedofilie din istoria Angliei: sute de fete violate

Sute de fete ar fi fost violate, în ultimii 40 de ani, de o grupare de proxeneţi dintr-un oraş din estul ţării, iar autorităţile ar fi încercat să muşamalizeze cazul.

Detaliile apar într-o investigaţie a publicaţiei „Daily Mirror”. Cazul nu este nou, numai că amploarea dezvăluită acum e cea care impresionează. Totul a început în anii `80, când mai mult fete au căzut victime unei grupări de traficanţi de origine asiatică, scrie digi24.ro.

Fetele, unele chiar şi de 11 ani, au fost răpite, bătute, drogate şi obligate să se prostitueze, iar de multe ori, rămâneau însărcinate. Erau ameninţate că vor fi ucise dacă suflă o vorbă. Iar gruparea respectivă şi-a dus la capăt ameninţările: o fetiţă de 11 ani şi întreaga sa familie au ars de vii, după ce casa le-a fost incendiată de traficanţi.

Potrivit ziariştilor, în afacere ar fi implicaţi cel puţin 200 de proxeneţi, însă doar nouă au ajuns până acum după gratii.

 


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

Ce se poartă şi ce nu în moda masculină în acest an Fiecare an vine cu o nouă modă şi cu o listă de accesorii şi haine pe care trebuie să le scoatem sau să le adăugăm în dressing. Designerul Casei Regale şi al lui Carmen Iohannis, Prima Doamnă a României, Alexandru Ciucu, care va lansa în curând colecţia "Gatsby 2017", la Pala...
PLDM, despre avizul Comisiei de la Veneția: „Dacă guvernarea nu va lua în calcul recomandările comis... Avizul Comisiei de la Veneția asupra proiectului PD și PSRM demonstrează cu prisosință că schimbarea sistemului electoral este inoportună. Dacă actuala guvernare nu va lua în calcul recomandările comisiei, atunci acesta va fi un semnal clar pentru partenerii de dezvoltare că Moldova se î...
HOROSCOP: Află cele patru zodii care au noroc cu carul! Iată cele patru zodii care au succes la fiecare pas. Te afli printre ele?  1. Berbec - acest nativ consideră că nimic nu se întâmplă dacă nu faci tu să se întâmple, iar de aceea crede cu tărie că la orice pas trebui...
O soferita a intrat cu masina intr-un restaurant din statul Michigan. Momentul a fost surprins de o ...    Camera de supraveghere a surprins moment in care SUV-ul trece la o distanta mica pe langa patronii restaurantului asezati la una dintre mese. Viteza a fost atat de mare, incat soferita a trecut si de al doilea perete, care despartea restaurantul de bar.   Noroc au avut si cei ca...
Pavel Filip: O zi de manifestații costă bugetul de stat 3 mil de lei, bani care pot dubla hrana copi... În urma lansării în campania electorală a mai multor partide politice, astăzi, prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip a venit cu declaraţii referitor la proteste, care de fapt sunt nişte manifestaţii ale partidelor politicienilor."Eu cred ca noi nu am avut proteste nici ieri, nici astăzi. Ce...
30 de zile de arest la domiciliu pentru Emma Tăbârță Emma Tăbârță, fosta viceguvernatoare a Băncii Naționale va sta în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de magistrații Judecătoriei Buiucani. Tăbârță nu s-a prezentat la ședința de judecată, invocând motive de sănătate, însă printr-o cerere a solici...