statele-unite-cer-eliberarea-imediata-a-cetatenilor-americani-inchisi-in-iran-1500269386.jpg

Statele Unite cer eliberarea imediată a cetăţenilor americani închişi în Iran

Autorităţile de la Washington cer eliberarea imediată a cetăţenilor americani şi a altor străini închişi în Iran pe baza unor acuzaţii „false” privind siguranţa naţională, în contextul în care Teheranul a transmis că un american a fost condamnat la zece ani de închisoare pentru spionaj, scrie mediafax.ro.

„Cerem eliberarea imediată a tuturor cetăţenilor americani închişi nedrept în Iran” a declarat un reprezentant al Departamentului de Stat de la Washington, care nu a făcut însă nicio referire la cazul recent anunţat de autorităţile de la Teheran.

„Siguranţa şi securitatea cetăţenilor americani rămâne o prioritate. Toţi cetăţeni americani, în special cei cu dublă naţionalitate care se gândesc să călătorească în Iran, ar trebui să citească cu atenţie avertismentele de călătorie”, a completat oficalul, potrivit site-ului postului France 24.

Un individ cu cetăţenie americană a fost condamnat la zece ani de închisoare în Iran pentru spionaj, au anunţat duminică autorităţile de la Teheran, care nu au oferit mai multe detalii despre identitatea condamnatului, precizând doar că acesta este cetăţean american şi al unei alte ţări decât Iranul.

„Persoana, care colecta informaţii şi era în mod direct ghidată de SUA, a fost condamnată la zece ani de închisoare, însă sentinţa a fost contestată”, a declarat un purtător de cuvânt al autorităţilor iraniene.

Mai mulţi iranieni care au şi cetăţenie americană, britanică, austriacă, canadiană şi franceză au fost închişi în ultimul an pe baza unor acuzaţii precum spionaj şi colaborare cu ţări ostile.


Preluat de la: Unimedia.info

Postări recomandate

(foto) Premieră: Aston Martin Vanquish S Volante Compania Aston Martin a prezentat versiunea decapotabilă a supercarului Vanquish S, cu 603 cai putere sub capotă, varianta-i în caroserie coupe fiind arătată anul trecut la Salonul Auto de la Los Angeles. Tradiţional, maşina este numită Volante. Modelul fără acoperiş este d...
Pompierii roagă cetățenii să respecte normele de securitate Suplimentar, vor fi pregătite gărzi constituite din alți 300 de salvatori și pompieri cu alte zeci de unități de tehnică, gata să intervină în situații excepționale. Gărzile de pompieri vor fi prezente și în cazul evenimentelor cu aglomerație de persoane, care vor avea loc în țară în perioada sărbăt...
Norvegia ridică un gard la granița cu Rusia. Aparent contra imigranților Autoritățile norvegiene au ordonat ridicarea unui gard de oțel pe o portiune de frontiera cu Rusia, in zona punctului de trecere Storskog – Borisoglebsk. Gardul va fi de 200 de metri lungime și 3,5 metri înălțime. Aparent, decizia a fost luată din cauza numărului mare de cazu...
Descoperire ULUITOARE. Unul dintre MARILE MISTERE ale lumii a fost scos la iveală. Toată istoria se ... Timp de secole oamenii s-au întrebat cum o societate a epocii bronzului a creat Marea Piramidă din Giza Egipt, singura supraviețuitoare a celor Șapte Minuni ale Lumii Antice. Acum, arheologii au descoperit cum egiptenii au transportat blocuri de calcar ș...
Ryan, copilul de 6 ani care a făcut 11 milioane de dolari, pe internet, din review-uri la jucării Un copil de doar șase ani a produs 11 milioane de dolari din review-uri la jucării, pe un canal de youtube, scrie dcnews.ro Ryan este "gazda" de 6 ani a "Ryan ToysReview", un canal popular de review-uri al jucăriilor pe YouT...
Turcia: Explozie în parcarea unei clădiri din Antalya Mai multe persoane au fost rănite într-o puternică explozie care s-a produs marți dimineața în parcarea unei clădiri care adăpostea Camera de Comerț și Industrie din Antalya, sudul Turciei, informează Reuters, citat de Agerpres. La fața locului au fost trimise ambulan...