prima-casa-04-2018-2_82195700.jpg

Statul va compensa angajaților din serviciul public jumătate din creditul luat pentru procurarea locuinței în cadrul Programului "Prima casă"

Angajații din serviciul public vor beneficia de facilități la procurarea locuinței în cadrul programului „Prima Casă”. Statul va compensa acestora 50 la sută din creditul ipotecar luat pentru procurarea locuinței. În acest scop, Guvernul a aprobat astăzi Regulamentul privind modul de acordare a compensaţiilor în cadrul Programului de stat „Prima casă”. Acest proiect a fost denumit „Prima casă 2”.  

De compensaţii vor putea beneficia angajații autorităţilor și instituţiilor publice finanţate integral din bugetul public naţional, ai instituţiilor medico-sanitare publice și ai celor de învăţământ superior de stat cu autonomie financiară, care activează de cel puţin un an în sectorul public.

Costul locuinţei nu va depăşi 600 mii de lei. Suma totală a compensației va fi distribuită pentru 25 de ani. Compensația va fi acordată lunar, de la aprobarea cererii pentru finanţare până la finalizarea perioadei de rambursare a creditului ipotecar. În cazul achitării anticipate a creditului, oferirea compensaţiei va fi sistată din momentul plății de către beneficiar a ultimei rate.

Compensația va fi acordată atâta timp cât beneficiarul rămâne angajat în sectorul de stat. Prin această măsură Guvernul vrea să motiveze tinerii angajați să rămână în serviciul public. „Oferim tinerilor care lucrează în sectorul public posibilitatea săși poată cumpăra o locuință în condiții mult mai convenabile, prin compensarea a 50 la sută din costul acestei locuințe”, a spus Pavel Filip.

Înregistrarea cererilor de acordare a compensaţiilor va fi făcută prin intermediul unui registru online, disponibil pe pagina web www.primacasa.gov.md

În bugetul pentru acest an, pentru acordarea compensațiilor în cadrul Programului „Prima casă 2” sunt prevăzute 20 milioane de lei.

Până în prezent, de programul „Prima casă” au beneficiat 146 de persoane, suma garanțiilor acordate depășind 35 de milioane de lei.


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

Aliatul mai puțin cunoscut al Coreei de Nord Legături tot mai strânse între două „butoaie cu pulbere” ale scenei politice mondiale actuale: Coreea de Nord și Siria, relatează CNBC, citând Reuters, scrie digi24.ro Deși nu este atât de mediatizată precum ...
Reacția Poliției de Frontieră referitor la incidentul din Aeroportul Chișinău: Femeia a fugit în aut... Poliția de Frontieră reacționează la imaginile video apărute în mass-media, unde o femeie a fost scoasă cu forța din autocarul care transportă pasagerii la avion.  Potrivit Departamentului Poliției de Frontieră al MAI, polițiștii de frontieră s-au implicat la solicitarea agențil...
Premierul roman Dacian Cioloș vine mâine la Chișinău. Care este programul vizitei Prim-ministrul Dacian Cioloș va avea mâine, 25 august, prima vizită oficială în Republica Moldova de la preluarea mandatului de premier. El va fi însoțit de Vasile Dîncu, viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Victor Grigorescu, mini...
Putin „citează” din Ceaușescu: „Agenturili străine vor să destabilizeze țara” Pe fondul acuzațiilor tot mai grave ale Occidentului privind amestecul Rusiei – inclusiv prin serviciile sale secrete – în alegerile din mai multe tari din lumea democrata, președintele rus, Vladimir Putin, a denunțat miercuri tentativele „de a influența” vi...
Jurnaliștii solicită examinarea cât mai urgentă, în lectura a doua, a modificărilor la Legea privind... Jurnaliștii, mai ales cei de investigație, au nevoie de o lege ce ține de accesul la informație adaptată necesităților actuale, iar modificările adoptate în prima lectură trebuie cât mai urgent să fie supuse votului în a doua lectură – cu acest mesaj s-a adresat participanțil...
Scandal în cinematografia moldovenească: Valeriu Jereghi, acuzat de abuz și ilegalități în activitat... Scandalul a început încă în luna noiembrie curent, atunci când Valeriu Jereghi a expediat un Demers în adresa Ministerului Educației, Culturii și Cercetării în care îl acuză pe Dumitru Marian, organizatorul festivalurilor „TIFF - Chișinău 2017” și „Anim'est - Chișinău 2017”, de evaziune fiscală și î...