stop-cadru-andrei-bolocan-prezent-la-dezbaterile-privind-schimbarea-sistemului-electoral-ei-au-inghitit-cotleata-si-acum-pe-ultima-suta-de-metri-opana…-li-s-a-tras-o-teapa-1498835576.jpg

(stop cadru) Andrei Bolocan, prezent la dezbaterile privind schimbarea sistemului electoral: „Ei au înghițit „cotleata” și acum pe ultima sută de metri, opana… li s-a tras o țeapă”

Realizatorul emisiunii „Lumina”, Andrei Bolocan, acuză pe cei de la guvernare că au uitat de cei 850 de mii de oameni care au semnat pentru votul uninominal. Mai mult, el spune că PD-ul consideră compromisul cu PSRM mai presus decât dorința semnatarilor. Declarațiile au fost făcute în cadrul dezbaterilor cu privire sistemul de vot mixt, care au loc la Parlamen

„Noi oleacă am uitat de 850 de mii de oameni care a semnat în favoarea votului uninominal. Oamenii aceștia au fost ademeniți cu o singură „cotletă”, dacă îmi permiteți, revocarea deputatului. Pe 6 martie, domnul Plahotniuc a ieșit la conferința de presă și a zis că putem revoca deputatul. Și eu am zis, băi, aproape is fermecat, aproape sunt gata să susțin această inițiativă. Când acolo, e mai presus consensul larg decât presupușii cei 850 de mii. Domnule Candu ai spus că nu e bine să vorbim despre cei care nu sunt aici. Anume Domnul Plahotniuc, Natalia Gordienco, Zinaida Julea m-a făcut pe mine să cred că pot să am încredere în modificarea sistemului electoral. Și acum pe ultima sută de metri, opana…s-a tras o țeapă”, a declarat Bolocan.

La un moment dat, Victor Gurău la întrerupt pe Andrei Bolocat, în replică, Bolocat i-a spus: „Eu nu v-am întrebat nimic domnule Gurău, la revedere.

Pe final, Andrei Bolocan i-a îndemnat pe cei prezenți să vină la spectacolul său de Stund Up.

Președintele Parlamentului, Andrian Candu i-a mulțumit lui Andrei Bolocan că a venit să caute „Lumina” și în Parlamentul Republicii Moldova. Candu i-a cerut lui Bolocan să îi respecte pe cei prezenți, deaorece opiniile sunt diverse și contradictorii. „Mă bucur că ați venit să căutați lumina în Parlament, mai ales la această masă și în această sală, deoarece sunt aici minți luminate, care cu siguranță o să reușească să vă lumineze și pe dumneavoastră”, a conchis Candu. 


Preluat de la: Unimedia.info

Postări recomandate

Un barbat din Hulboaca, cercetat penal dupa ce ar fi cultivat canepa in gradina casei. Ce au gasit o...   Potrivit politiei, in urma mai multor investigatii si informatii acumulate, au efectuat perchezitii la domiciliul unui barbat 55 de ani din Hulboaca suspectat ca ar fi cultivat si crescut canepa.   In urma perchezitiilor, in gradina acestuia, oameii legii au descoperit 370 de plante d...
SURPRINZĂTOR! A fost descoperit medicamentul care ar putea elimina principala cauza a morții Un nou medicament care "topește" grăsimea din interiorul arterelor a fost testat de cercetărorii de la Universitatea Aberdeen. Pastila ar elimina principalele cauzele care duc la infarct sau accident vascular cerebral.Oamenii de știință au descoperit că o singură doză de Trodusquemine a inversat com...
FOTO. Deputata Alina Zotea se mărită! Cum arată liberala în rochie de mireasă Alesul inimii Alinei Zotea, Vlad Durnea, a fost în trecut vicepreședinte al Organizației Studenților Basarabeni din România. Ulterior el a fost și consilier al parlamentarului Eugen Tomac.  Cei doi au o relație de câțiva ani, iar în decembrie 2016 deputata a fost cerută în căsătorie la o petrec...
Băncile din Hong Kong se confruntă cu presiuni regulatorii după implicarea în „schema moldovenească”... În schema moldovenească au fost implicați membrii elitei ruse, de la oligarhi la personaje sumbre din FSB, principala agenție de securitate a Rusiei. Băncile din Hong Kong investesc sume tot mai mari în implementarea măsurilor de combatere a spălării banilor. În aceste scopuri, Corporația Băncilor H...
(foto/video) Unde ninge puternic în această dimineaţă şi cum se circulă în afara oraşului Prognoza meteorologilor s-a adeverit. Întreaga ţară este sub zăpadă încă din această noapte şi continuă să ningă abundent. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, ninge puternic la această oră în centrul şi sudul ţării. De asemenea, temperaturile au scă...
(foto) Primăria face, iar chișinăuienii fură. În sectorul Rîșcani au dispărut trei copaci decorativi... Nu o dată autoritățile au semnalat cazuri când în Chișinău fie au fost distruse bănci și felinare din parcuri, fie au fost furate plantele decorative plantate primăvara.  Cel mai recent caz a avut loc în această noapte în sectorul Rîșcani al capitalei, unde de pe a...