studiu-limba-romana-mai-usor-de-invatat-decat-germana-39622.jpg

STUDIU: Limba română, mai ușor de învățat decât germana

Foreign Service Institute este locul în care diplomații studiază limbile de care vor avea nevoie atunci când vor fi distribuiți în diverse posturi în cadrul ambasadelor. Institutul mizează pe o abordare foarte practică în domeniul predării cursurilor de limbi străine, grupându-le în cinci categorii, în funcție doar de durata de învățare a acestora.

Harta întocmită de experții de la FSI analizează dificultatea limbilor europene. Institutul oferă cursuri doar pentru acele limbi care sunt necesare în domeniul diplomatic. 

Engleza este o limbă de „categorie 0”, fapt ce înseamnă că americanii trebuie să se exprime fluent atunci când o vorbesc. Engleza este limba oficială în Irlanda și Marea Britanie, dar și în Malta.

Limbile din „categoria I” sunt cele mai ușoare pentru vorbitorii de engleză, care ar trebui să poată să le învețe și să le vorbească fluent în aproximativ 24 de săptămâni.

Totuși, istoria specială a englezei contează foarte mult, întrucât această limbă este puternic influențată de franceză și latină, în special în privința vocabularului. Potrivit unui studiu recent, numărul de cuvinte latine și franțuzești din engleză este mai mare decât cel al cuvintelor de origine germanică.

Germana, pe de altă parte, împarte multe cuvinte din vocabularul ei de bază cu engleza, dar, potrivit FSI, este o limbă de „categoria II” — ceea ce înseamnă că un vorbitor de engleză are nevoie de 30 de săptămâni de cursuri intensive pentru a putea să stăpânească fluent scrisul și vorbitul în această limbă.

 


Preluat de la: Agora.md

Postări recomandate

HOROSCOP 2 septembrie: Racii vor cunoaşte persoane noi, iar Fecioarele sunt susţinute financiar BERBEC: La serviciu sunteţi uşor confuz şi aveţi discuţii în contradictoriu cu şefii. După-amiază s-ar putea să vă întâlniţi cu câţiva prieteni.TAUR: Dimineaţă plecaţi într-o delegaţie de afaceri. Fiţi atent la acte şi bagaje. Spre seara, o rudă mai în vârstă vă cere ajutorul.GEMENI: Va trebui să ch...
InfoTrafic: Străzile pe care se circulă cu dificultate şi traseele din ţară pe care va fi măsurată v... Buletin informativ al serviciul „InfoTrafic” al INP, pentru data de 20.09.2017. La moment obstacole în traficul rutier nu sunt înregistrate, însă un flux majorat de transport la această oră se stabilește pe următoarele străzi ale capitalei: Sectorul&...
Otto Warmbier, studentul american eliberat din Coreea de Nord, a murit din cauza torturilor la care ... Otto Warmbier, foststudent de la Universitatea din Virginia, care fusese repatriat în SUA săptămâna trecută după ce a fost închis peste un an în Coreea de Nord, pentru activităţi contra siguranţei statului nord-coreean, a murit, au declarat membrii familiei sale, citaţi de Hu...
Un nou trend! Hotelurile care vor să stimuleze IQ-ul vizitatorilor Între zonele de timp și întâlniri, călătoriile constante pot avea un impact chiar și asupra celor mai aclimatizați profesioniști. Pentru a ajuta călătorii să găsească claritate mintală, hotelul Corinthia din Londra a introdus o amenajare unică: un neurolog. „Călătorii sunt adesea surprinși să audă c...
Kadîrov se răscoală împotriva lui Putin în problema musulmanilor din Myanmar Ramzan Kadîrov a declarat că este nemulțumit și gata să se opună Rusiei dacă autoritățile ruse vor continua sa-i sprijine pe „șeitanii” din Myanmar. Șeful Ceceniei a scris pe Instagram despre uciderea a câteva sute de musulmani de etnie rakhine din Myanmar. ...
Papa Francisc a dialogat în direct cu echipajul de pe Stația Spațială Internațională. Ce întrebare l... Papa Francisc s-a aflat, joi, timp de 20 de minute, în legătură directă cu cei șase astronauți aflați la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS), informează AFP, scrie agerpres.ro.Suveranul pontif a profitat de această ocazie pentru a-i întreba pe cei șase astronauți aflați în prezent pe ISS, t...