secom_vit_c_jpg_41580700.jpg

Studiu: Vitaminele previn pierderea memoriei şi apariţia bolii Alzheimer

Una din cinci persoane în vârstă suferă de insuficienţă cognitivă, care poate progresa până la demenţă şi deces în jumătate din cazuri în doar cinci ani. Vestea bună vine din partea cercetătorilor care susţin că milioane de cazuri de Alzheimer pot fi prevenite prin controlul factorilor de risc, chiar dacă nu există încă niciun remediu pentru această boală.

Un studiu realizat de Universitatea din Framingham a constatat că unul din şase cazuri de Alzheimer poate fi cauzat de o creştere a homocisteinei în sânge.

Astfel, corpul uman are nevoie de trei vitamine pentru detoxifierea homocisteinei – acidul folic (B9), vitamina B12 şi vitamina B6, scrie checkthesethings.com. Reducerea nivelurilor de homocisteină de către vitaminele B poate reduce viteza de accelerare a atrofiei cerebrale la persoanele cu insuficienţă cognitivă uşoară.

Îmbătrânirea provoacă o atrofiere a creierului, dar aceasta este accelerată în cazul bolii Alzheimer. Prin urmare, dacă reuşim să încetinim rata de atrofiere a creierului, am putea încetini şi progresul acestei boli. Conform cercetătorilor, vitamina B reduce cu până la şapte ori atrofia creierului în zonele predispuse la boala Alzheimer.

Prin urmare, o dietă bazată pe plante ar putea rezolva toate aceste probleme, deoarece va scădea nivelurile de homocisteină cu 20% în doar o săptămână, de la aproximativ 11 mmoli pe litru până la 9 mmoli pe litru. Totuşi, o dietă bazată pe plante nu este singura soluţie, deoarece, de exemplu, chiar dacă vegetarienii şi veganii cosumă mai multe fibre şi folat, le lipseşte vitamina B12.

De asemenea, veganii sunt supuşi la un risc mai mare de a suferi de hiperhomocisteinemie (cantităţi excesive de homocisteină din sânge), deoarece nu primesc dozele adecvate de vitamina B12. Prin urmare, echilibrul dintre aceste trei vitamine este esenţial şi ar trebui să optimizaţi nivelurile lor pentru a beneficia de aceste beneficii şi pentru a preveni pierderea puterii creierului, scrie adevarul.ro


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

Casa de avocatură Hanganu, Tănase & Partners, despre moartea lui Andrei Brăguţa: Era posibil să ... Într-o declaraţie a casei de avocatură Hanganu, Tănase & Partners publicată pe pagina de Facebook se spune că plasarea in arest preventiv pentru 30 de zile pentru o ceartă între un șofer și doi agenți de circulațiile, chiar dacă primul a recurs la acte de huliganism, este total nejus...
Nationala Moldovei de tenis a inceput cu stangul evolutia in Cupa Davis. Tricolorii au pierdut in fa... Dmitrii Baskov si Andrei Soltoianu au suferit infrangeri in meciurile sale de astazi. Astfel, partida de dublu a devenit o formalitate. Nationala Moldovei va mai juca, in grupa sa, cu echipele Macedoniei si Maltei. Doar castigatoarea grupei se va califica in play-off. Turneul este gazduit de Bu...
Secretele filtrului de polen, focarul de infectie al masinii care trebuie schimbat mai des decat cre...   Un automobil, ca sa functioneze timp indulengat, are nevoie de filtre pentru tot ce intra in el. Respectiv aer la motor, carburant in injectoare, ulei pe langa pistoane si aer in habitaclu. Cel din urma trece printr-un filtru de polen, numit fiind asa fara motiv concret, deoarece nu filtreaz...
Gol de senzatie al fotbalistului moldovean Vladislav Ivanov, in Campionatul Belarusului. Acesta a ma... Vladislav Ivanov si-a incercat norocul cu un sut de la aproximativ 25 de metri. Balonul a lovit transversala si a intrat in poarta. Echipa sa, Krumkachy, a castigat partida cu BATE, scor 3 la 2.   Atacantul moldovean a fost desemnat omul meciului. Este primul gol al lui Vladislav Ivanov pentr...
Benzinariile duty-free vor fi deschise la frontiera cu Republica Moldova, dupa ce Dodon ar fi promul...   Igor DODON, PRESEDINTE RM: “La prima, este un subiect foarte suspect, pentru ca ar da posibilitate de contrabanda. Eu proiectul nu l-am vazut. Vom examina si vom lua decizia.”    La momentul in care seful statului a facut aceasta declaratie pentru Pro TV, proiectul ca...
Numărul celor care şi-au procurat poliţă medicală cu reducere este în creştere faţă de anul trecut... Peste 50.000 de persoane au achitat, până pe 2 aprilie, prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă (poliţa) . Numărul este în creştere cu 1500 de persoane comparativ cu primul trimestru al anului trecut....