8_martie_52626100_13502700.jpg

Superstiții de 8 Martie, Ziua Femeii. Poartă mărțișorul ca să ai noroc

Superstiții de 8 Martie, Ziua Femeii. De ziua Internațională a Femeii este bine să porți mărțișorul, căci vei avea parte de noroc întregul an. Cel puțin așa spune tradiția, scrie libertatea.ro.

Pe 8 Martie se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Femeii. Prima zi s-a ţinut în 19 mai 1911 în Germania, Austria, Danemarca şi în alte cîteva ţări europene. Data a fost aleasă de femeile germane pentru că, la aceeaşi dată, în 1848, regele Prusiei a trebuit să facă faţă unei revolte armate şi a promis că va face o serie de reforme, inclusiv introducerea votului pentru femei.

Însă Ziua Internaţională a Femeii a fost recunoscută oficial mult mai tîrziu, în 1975, de către Naţiunile Unite şi a fost adoptată, începînd cu această dată, de multe dintre guvernele ţărilor care pînă atunci nici nu aflaseră de existenţa ei.

În România, în ziua de 8 Martie se sărbătoreste Femeia. Pânâ în decembrie ’89 se vorbea de Ziua Mamei, dar după Revoluţia din 1989 aceasta a fost înlocuită cu Ziua Femeii. În 2010 s-a stabilit ca Ziua Mamei să fie sărbătorită oficial în prima duminică a lunii mai, iar cea a tatălui – în a doua duminică.

În anii ’70, 8 Martie a fost declarată sărbătoare oficială și zi liberă în Uniunea Sovietică.

Inițial, Ziua Femeii era o sărbătoare cu conotații socio-politice. Se organizau diverse manifestații pentru promovarea egalității de drepturi între cele două sexe. Totuși, odată cu trecerea timpului, sărbătoarea și-a pierdut această semnificație și a devenit un eveniment romantic de celebrare a mamelor și partenerulor de viață.

În multe țări, 8 martie este considerată prima zi a primăverii. Alte popoare susțin că, de fapt, pe 1 martie începe natura să renască după iarnă. Pe de altă parte, la noi se spune că 24 februarie, Dragobetele, marchează începutul primăverii.

Dacă încă mai porți mărțișorul primit de 1 Martie, continuă s-o faci! Se spune că fetele care poartă mărțișorul în perioada 1-9 martie vor avea noroc tot anul.

Superstiţia spune că în perioada 1-9 martie, românii îşi aleg câte o zi din săptămână, de regulă ziua în care s-au născut, şi după cum va fi aceasta – noroasă, însorită, geroasă, ploioasă, caldă – aşa va fi tot anul celui ce şi-a ales ziua respectivă. Aceste zile sunt aşa-zisele Babe.

Ziua Femeii fiind o sărbătoare relativ recentă, nu există în folclorul românesc tradiții și obiceiuri legate de celebrarea femeii pe 8 Martie. Este ziua în care se sărbatorește de la un căpat la altul al lumii femeia, simbol al vieții, al iubirii, purității și al frumuseții spirituale. În această zi, femeia este în centrul atentiei, bărbații exprimându-și afecțiunea dându-i femeii iubite flori și cadouri.


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

Cea mai mare lumânare de Crăciun din lume, reaprinsă Conform tradiţiei, în săptămânile premergătoare sărbătorilor de iarnă, în piaţa târgului de Crăciun, un turn din piatră, înalt de 36 de metri, este transformat într-o lumânare. Flacăra lumânării este realizată din 100 de becuri, turnul devenind astfel principala atracţie a localnicilor şi turiştilo...
(video) Problema malformaţiilor cardiace congenitale, discutată de medicii de la Chișinău și cei de ... Bolile cardiovasculare sunt situate pe primul loc între bolile care cauzează morbididatea și mortalitatea în rândul populației din Republica Moldova. Pentru a găsi soluții în combaterea acestora, la Chișinău a fost organizată Conferinţa Municipală Știinţifico-Practică „...
Aeroportul Stansted din Londra, EVACUAT, după descoperirea unui colet suspect Aeroportul Stansted din Londra a fost evacuat, miercuri după amiază, din pricina unui colet suspect. La scurt timp, autorităţile au anunţat că era vorba despre un bagaj lăsat nesupravegheat, care nu prezintă nicio ameninţare. Anunţul a fost făc...
Vernisajul vinului si-a deschis usile pentru vizitatori. Sute de oameni au pasit pragul evenimentulu... Avand in fata atatea soiuri de vin, cei care au venit la vernisaj au incercat sa savureze din cat mai multe.   “Preferatul e roze. Ma mandresc ca sunt gustoase.”   Si pentru ca este primavara, producatorii au pus pe mese in prim plan vinuri albe si rose. Unii spun ca sunt a...
Vremea se schimba subit. De la cele 20 de grade inregistrate astazi, maine va ploua si va fi frig. M... Iurie ROZLOVAN, DIRECTOR TEHNIC TERMOELECTRICA: "Noi ieri am micsorat cu un grad temperatura, o sa urmarim ce o sa arate prognoza, daca o sa fie necesar o sa mai micsoram temperatura prestabilita.   Locatarii care isi regleaza temperatura din calorifere sunt rugati sa coordonoze fiecare pas c...
Intima convingere a judecătorului urmează a fi întemeiată pe prevederile legale, conform deciziei CC... Curtea Constituţională (CC) a decis astăzi că noțiunea de „proprie convingere”, indicată în Codul de procedură penală este constituţională şi nu are sensul de opinie subiectivă, ci este certitudinea dobîndită de judecător în urma examinării tuturor probelor,...