Tara-care-interzice-circulatia-masinilor-mai-vechi-de-20-de-ani-41967.jpg

Țara care interzice circulația mașinilor mai vechi de 20 de ani

„După jumătatea lunii martie, vehiculele mai vechi de 20 de ani nu vor mai putea circula pe şosele”, a declarat Birendra Bahadur Swar, purtător de cuvânt la departamentul de gestionare a transporturilor – exceptate de la această regulă fiind doar taxiurile.

„Sperăm că acest această măsură va contribui la reducerea poluării şi la decongestionarea traficului în toată ţara”, a adăugat acesta pentru DPA.

Autorităţile au interzis, de asemenea, prezenţa autoturismelor în mai multe zone importante din Kathmandu pentru a reduce congestionarea traficului.

Măsurile survin în contextul în care Indicele Global al Performanţei de Mediu (EPI), dat publicităţii în luna ianuarie, plasa calitatea aerului din Nepal printre cele mai proaste din lume.


Preluat de la: Agora.md

Postări recomandate

Gas Natural Fenosa a solicitat majorarea tarifelor la energia electrică cu 12,7 la sută Gas Natural Fenosa Furnizare Energie solicită majorarea tarifelor la serviciile de furnizare a energiei electrice consumatorilor finali în medie cu 12,7 la sută, cu începere de la 1 aprilie 2017. Cererea de majorare a fost prezentată astăzi de companie în cadrul unor au...
(video) Astăzi se împlinesc opt ani de la evenimentele din 7 aprilie 2009 Astăzi se împlinesc opt ani de la evenimentele care au avut loc pe 7 aprilie. Protestele de la Chișinău au început pe 6 aprilie 2009, după ce au fost anunțate rezultatele preliminare ale alegerilor parlamentare din 5 aprilie. Protestatarii nu au fost de acord cu aceste rezultate, unde c...
Ion Sturza: Cineva vrea neapărat ca Leonid Talmaci să semneze un denunţ pe Platon & Co Fostul premier Ion Sturza este de părere că situația în care se află fostul Guvernator al Băncii Naționale, Leonid Talmaci, este tristă, dar trebuie să servească drept o lecţie pentru foştii şi actualii funcționari de stat.„Atunci când Leonid Talmaci a fost disponibi...
Festival de satiră și umor în Pojăreni, Ialoveni: Evenimentul a adunat mai mult de 200 de persoane... Festivalul de satiră și umor a avut loc astăzi în Pojăreni, Ialoveni. Evenimentele în memoria marelui regizor și umorist moldovean, Tudor Tătaru, deja al patrulea an consecutiv îi adună pe săteni și rudele artistului. Ca de obicei, toate momentele organizatorice ale acestei zile au fost urmărite de ...
Scos din fire, Chirtoaca spune ca nu-si va da demisia: "A ramas numai un glont in cap sa-mi tra...   Dorin CHIRTOACA, PRIMAR SUSPENDAT:  "In ceea ce priveste faptul ca doamna Silvia Radu sau mai corect Silvia Raider a ajuns in biroul primarului, nu poate intra nimeni decat o persoana aleasa de cetateni. Nu m-am asteptat, este o absurditate.  Demisia ar trebui sa-si dea cea care a...
Noua Zeelandă, Australia au trecut în Anul 2018. Focurile de artificii din Auckland şi Sydney (IMAGI... Am ajuns în ultima zi a anului 2017 și ca de obicei, oamenii din întreaga lume așteaptă trecerea în 2018, în speranța că va fi un an mai bun.Primii care au intrat în noul an sunt cei din Noua Zeelandă! Urmărim împreună impresionantul foc de artificii din Auckland, cel mai mare oraş al statului insul...