27503240_1969065083122272_494723634510473072_o_48505700.jpg

Tehnică și echipament de intervenție noi pentru pompierii din stânga Nistrului (FOTO)

Pompierii din stânga Nistrului vor putea interveni mai ușor în situații excepționale. Asta după ce astăzi, aceștia au primit tehnică și echipament de intervenție în urma donației oferite de Operațiunea Florian din Marea Britanie.

Totul a fost posibil după ce o delegație din cadrul Direcției salvatori și pompieri din stânga Nistrului a vizitat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI din Chișinău.

La întrunire a participat Ambasadorul Austriei în Republica Moldova Christine Freilinger și adjunctul misiunii Ambasadei Marii Britanii la Chișinău Alexandra Gaunt. 

În cadrul întâlnirii s-a discutat despre oportunitatea unor intervenții comune în lichidarea incendiilor, dar și participarea în aplicații organizate pentru îmbunătățirea capacităților de intervenție. 

De asemenea, colegii transnistreni au fost încurajați de oficialii misiunilor diplomatice la Chișinău să participe în realizarea unor proiecte europene menite să prevină și să lichideze situațiile de risc.

La final reprezentanții Direcției salvatori și pompieri din stânga Nistrului au vizitat Centru operațional de dirijare în situații excepționale și Școala Securității.

 


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

Un deputat a fost răpit în orașul Odessa. Totul a fost o înscenare UPDATE 17:19 Răpirea deputatului ucrainean s-a dovedit a fi o înscenare, făcută cu scopul de aa reține persoanele care au comandat infracțiunea. Anunțul a fost făcut de procurorul regiunii ODessa, Oleg Jucenco. „S-a întâmplat ceva foarte grav: Oleksii Honcearenko a fost răpit de necunoscuţi în Odesa...
Reactia IGP dupa ce Amnesty International Moldova a declarat ca fortele de ordin au incalcat legea, ...   Comunicatul emis de IGP:   "În legătură cu declaraţia de presă făcută de Amnesty Internaţional Moldova, precum că  „Inspectoratului General de Poliţie  în dimineaţa zilei de 27 august curent, a încălcat flagrant art. 4 din Legea nr. 26 „privind ...
Siria: Armata a interceptat și distrus mai multe rachete israeliene în apropiere de provincia Damasc... Apărarea aeriană a armatei siriene a interceptat și distrus cel puțin două rachete israeliene care vizau o 'poziție militară' în provincia Damasc, au informat sâmbătă agenția oficială Sana și televiziunea de stat, preluate de AFP și Reuters. ...
Hackerii Guvernului chinez au furat informaţii secrete ale flotei Marinei americane  Hackeri aflaţi în slujba Guvernului chinez au furat o mulţime de date secrete de la un subcontractant al Marinei americane, inclusiv planurile unei rachete antinavă lansate de pe un submarin, relatează Washington Post în ediţia sa de vineri, potrivit AFP. ...
A încercat să treacă hotarele cu o sumă enormă nedeclarată. ce pedeapsă riscă Un bărbat de 35 de ani, cu cetățenie română și moldovenească, a încercat să intre în Republica Moldova cu importante sume de bani asupra sa, fără a le declara la controlul de frontieră. Cazul a fost înregistrat luni, 23 iulie, în Punctul de Trecere a Frontie...
Prima secție de vot din diasporă s-a închis. Câți moldoveni s-au prezentat la urne în Japonia Prima secție de vot din diasporă s-a închis. Este vorba despre secția cu numărul 326 din Tokyo. Potrivit unui observator din Tokyo, la această secție s-au prezentat la urne 46 de alegători. De menționat este că în turul I de scrutin, la secția de vot din Tokyo s-au prezentat la vot 25 de...