658x0_TL_comrat.jpg

Timpul Local: Transnistria, Comrat, Cahul

Vezi ce s-a mai întâmplat săptămâna aceasta prin țară!

Transnistria

Copiii cu dizabilități din regiunea transnistreană și familiile acestora vor fi sprijiniți în cadrul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană și implementat de organizația Keystone Moldova.
În cadrul proiectului vor fi create cinci echipe mobile ce vor oferi ajutor pentru 125 de familii în care sunt educați copiii cu dizabilități din raioanele din stânga Nistrului și din regiunea găgăuză.

Autoritățile locale din stânga Nistrului, dar și cele de pe malul drept au capacități limitate în ceea ce privește crearea și menținerea unor servicii sociale destinate copiilor cu dizabilități și prevenirii instituționalizării lor, a menționat managerul proiectului, Marcela Dilion. Chiar dacă au fost create centre care acordă servicii sociale în unele raioane, acestea nu au putut fi păstrate, din lipsă de capacități și de resurse, a explicat aceasta.

Proiectul va fi implementat în cinci regiuni: Căușeni, Ștefan-Vodă, regiunea găgăuză, Slobozia și Grigoriopol. Aici vor fi create echipe mobile formate din specialiști pregătiți să lucreze cu acei copii care au dizabilități, dar și cu familiile acestora. Echipele vor fi formate din psihologi, asistenți sociali și kinetoterapeuți. De asemenea, la Grigoriopol va fi instituit un centru de zi care să le ofere servicii sociale persoanelor cu dizabilități.

Proiectul se va derula până la 31 martie 2018, fiind finanțat de Uniunea Europeană, care a alocat în acest scop 560 de mii de euro.

Radiochisinau.md

Comrat

Primăria municipiului Comrat va introduce plata compensațiilor pentru căldură, în locul alocării lemnelor de foc pentru cetățeni.

Potrivit primarului Serghei Anastasov, autoritățile de la Comrat, cu timpul, planifică în sezonul de încălzire să ajute nu doar locuitorii care-și încălzesc casele cu sobe, dar și pe cei care încălzesc cu gaz.

„Persoanele în vârstă care folosesc sisteme de încălzire cu gaz, de asemenea, doresc căldură. De aceea, cu timpul, vom încerca să alocăm ajutor sub formă de bani, nu sub formă de lemne. Vom tăia doar copacii uscați din oraș și vom aloca lemne de foc pentru persoanele cu dizabilități sau păturile social-vulnerabile. Putem oferi lemne doar pentru aproximativ 70 de persoane”, a spus Serghei Anastasov.

„Cetățenii vor hotărî de sine stătător cum să utilizeze acești bani – vor achita facturile pentru gaz sau vor cumpăra lemne de foc”, a spus primarul de Comrat.

Reforma propusă de administrația publică locală va oferi suport și asistență pentru aproximativ 400 de locuitori ai orașului.

Gagauzinfo.md

Cahul

Moldova are prima rezervație a biosferei. Ea va fi creată prin extinderea rezervației științifice „Prutul de Jos”, luată sub protecția statului în 1991, și va avea o suprafață de peste 14 700 ha. De asemenea, aceasta va include nouă localități din raionul Cahul – Crihana Veche, Manta, Vadul lui Isac, Colibași, Brânza, Văleni, Slobozia Mare, Câșlița-Prut, Giurgiulești, precum și Ocolul Silvic Slobozia. O decizie în acest sens a fost luată la Guvern, pe 18 ianuarie 2017. Documentul urmează a fi transmis Parlamentului pentru examinare.

Rezervaţia este creată în cadrul proiectului transfrontalier România-Ucraina-Republica Moldova, finanţat de Uniunea Europeană. Aceasta va contribui la reducerea pierderilor de biodiversitate și la îmbunătățirea nivelului de trai al populației, prin crearea de noi locuri de muncă, modernizarea infrastructurii și dezvoltarea socio-economică a regiunii.

Ecopresa.md
 


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

Un proiect de dezvoltare a patrimoniului popular a fost lansat în sudul ţării Câteva localităţi din UTA Gagauz-Yeri şi raionul Taraclia au devenit partenere într-un proiect de popularizare a tezaurului găgăuz şi bulgar. Programul urmează să fie implementat în perioada iunie-octombrie 2017 şi are scopul de a conserva şi promova cultura, tradiţiile...
Horoscop: Care sunt cele mai bolnăvicioase zodii Nativii din zodiac reactioneaza in mod diferit atunci cand se imbolnavesc. Mai mult decat atat, exista persoane predispuse la anumite afectiuni, in functie de zodia in care s-au nascut, scrie realitatea.net. Iata un top al celor mai bolnavicioase zodii si care sunt bolile de care sufera: RacRacii su...
I-a ucis pe cei care l-au crescut. Un tanar de 25 de ani din Cantemir si-a ucis in batai parintii ad...   Tanarul le-a povestit politistilor ca in acea seara se certase cu parintii adoptivi pentru ca acestia nu voiau sa-i dea bani. S-a enervat si i-a lovit in cap cu un obiect de fier, iar apoi a plecat.  "eu m-am sculat si l-am lovit, era intuneric I-am lovit."  Sotii au fost gasiti ...
Grav accident pe o strada din capitala. O ambulanta s-a ciocnit violent cu un vehicul, dupa care s-a...   Potrivit martorilor, totul s-a intamplat acum cateva minute la intersectia strazilor Armeneasca cu Kogalniceanu. O ambulanta s-a rasturnat dupa ce s-a ciocnit violent cu un alt vehicul.         Revenim cu detalii ...
Adrenalina la cea de-a treia etapa a Campionatului Moldovei de off-road. Ploaia le-a dat mari batai ... Cursa prin noroi si ploaie. De asta au avut parte peste 30 de echipe, care s-au intalnit in acest weekend la Soldanesti la cea de-a treia etapa a Campionatului Moldovei de off-road.   Traseul a fost destul de dificil, plin de balti, noroi si denivelari. In prima zi a avut loc proba de orienta...
FOTO. Poluarea începe de la noi. Produsul alimentar care, odată ajuns în canalizare, devine o bombă ... „Uleiul alimentar uzat, care de cele mai multe ori este aruncat în canalizare, se solidifică de fapt în straturi groase, reduce în timp debitul de apă, provoacă deversări în stradă, mirosuri neplăcute și daune ireversibile la conductele de canalizare. Remedierea acestor probleme implică alocați...